Sari direct la conținut

ANM: Intensificări ale vântului, ploi, ninsori și polei până vineri dimineaţă/ Zonele afectate

HotNews.ro
Cu sania, Foto: Uhlíř Patrik / ČTK / Profimedia
Cu sania, Foto: Uhlíř Patrik / ČTK / Profimedia

Meteorologii anunţă că, până vineri dimineaţă, vor fi intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei în zonele joase şi ninsori, în zona de munte. Pentru zonele aflate la altitudini mai mari de 1.700 de metri, a fost emis Cod galben de viscol, scrie news.ro

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei în zonele joase, predominant ninsori la munte, de miercuri, de la ora 16.00, până vineri, la ora 10.00.

”Începând din după-amiaza zilei de miercuri (24 ianuarie), aria precipitaţiilor va fi în extindere treptată şi temporar în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte (ploi, lapoviţă şi ninsori) şi mai ales în noaptea de miercuri spre joi (24/25 ianuarie) pe alocuri depuneri de polei. În zona montană vor predomina ninsorile (izolat, cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă”, au transmis meteorologii.

Temporar, vântul va avea intensificări la munte, unde rafalele vor depăşi 60…80 km/h, iar pe parcursul zilei de joi, local şi în Oltenia, Transilvania şi Moldova, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Intensificări ale vântului vor mai fi până la sfârşitul săptămânii, în cea mai mare parte a ţării.

Totodată, ANM a emis o atenţionare Cod galben de viscol, valabilă de miercuri, de la ora 18.00, până vineri, la ora 10.00, în zona de munte, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri (judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita, Mureş, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor, Alba, Cluj şi Sălaj).

Astfel, la munte, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va avea intensificări cu rafale de 80…100 km/h, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă.

În zona municipiului Bucureşti, până joi, la ora 8.00, valorile termice vor fi mai ridicate faţă de intervalul precedent. Temperatura maximă, apropiată de norma climatologică a datei, va fi de 1…3 grade, iar cea minimă de -4…-1 grad. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat.

De joi dimineaţă până vineri, la ora 10.00, vremea va continua să se încălzească, astfel valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea, iar vântul va sufla în general moderat (rafale de 35…40 km/h). Temperatura maximă va fi de 7…9 grade, iar cea minimă de 0…1 grad.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro