Anthony Blinken începe, la Cairo, un turneu-fulger în Orientul Mijlociu, în toiul unei intensificări a tensiunilor israeliano-palestiniene
Secretarul de Stat american Antony Blinken a sosit duminică la Cairo, în prima etapă a unui turneu-fulger în Orientul Mijlociu, în toiul unei intensificări a violenţelor israeliano-palestiniene, înainte de a efectua vizite la Ierusalim şi Ramallah luni şi marţi.
Antony Blinken a fost primit de către preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi şi s-a întâlnit cu omologul său egiptean Sameh Shoukri, în contextul în care Cairo este un mediator istroic între palestinieni şi israelieni, relatează AFP și News.ro.
Această vizită, programată de mult timp, intervine după ce, în doar câteva zile, situaţia în domeniul securităţii s-a degradat în mod brusc.
Vineri şi sâmbătă, şapte persoane au fost ucise în apropierea unei sinagogi, iar două au fost rănite în atacuri armate la Ierusalimul de Est, partea palestiniană a Oraşului Sfânt, ocupat şi anexat de Israel.
Tot vineri, armata israeliană a bombardat Fâşia Gaza, în urma unor tiruri de rachetă din această enclavă pe care o menţine sub o veche blocadă.
Joi Israelul a efectuat unul dintre cele mai sângeroase raiduri din ultimii ani, omorând nouă palestinieni la Jenin, în nordul Cisiordaniei ocupate.
Gărzi de securitate israeliene au ucis un tânăr palestrinian în apropierea unei colonii, în Cisiordania ocupată, a anunţat duminică Ministerul palestinian al Sănătăţii, iar aramata israeliană a anunţat că acesta era înarmat.
- Atacuri la Ierusalim: Netanyahu promite un răspuns „puternic, rapid şi precis”
- Urmarea atacului de la sinagoga din Ierusalim: Netanyahu va da civililor arme și ar putea introduce pedeapsa cu moartea / „Oricine încearcă să ne rănească – îi vom face rău lui și oricui îl ajută”
Anthony Blinken urmează să-i îndemne pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi pe preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, în urma acestei intensificări a tensiunilor, „să ia urgent măsuri în vederea unei dezescaladări”, anunţa vineri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Vedant Patel, după ce Washingtonul a condamnat atacul „îngrozitor” de la Ierusalimul de Est.
Însă marja de manveră a secretarului de Stat american pare limitată, în afara îndemnurilor repetate la calm, în contextul impasului în conflictului israeliano-palestinian.
Anthony Blinken urmează să insiste, în turneul său, asupra ”importanţei menţinerii statu-quoului istoric” pe Esplanada Moscheilor, în Ierusalimul de Est ocupat şi anexat, al trilea loc sfânt al islamului şi cel mai sacru loc al iudaismului, unde au loc înfruntări, cu regularitate, între trupe israeliene şi palestinieni.
„Eu cred că cel mai bun lucru pe care-l pot obţine este ca lucrurile să se stabilizeze, pentru a evita o repetare a lui mai 2021”, ultimul război purtat de Israel cu grupări armate palestiniene în Fâşia Gaza, dă asigurări un fost negociator american, Aaron David Miller, un expert la Fundaţia Carnegie pentru Pace internaţională, cu sediul la Washington.
Vizita lui Anthony Blinken în Israel traduce voinţa Washingtonului de a relua rapid relaţiile cu Benjamin Netanyahu, care se află la conducerea celui mai de dreapta Guvern din istoria Israelului şi ale cărui relaţii cu administraţia democrată a preşedintelui Joe Biden au fost notoriu de tensionate.
Această vizită intervine după vizita consilierului în probleme de securitate naţională al Casei Albe Jake Sullivan, care l-a asigurat pe premierul israelian de susţinerea Statelor Unite.
„N-am văzut niciodată vizite la un nivel atât de înalt în timpul vreunei administraţii”, subliniază Aaron David Miller.
”Este un lucru fără precedent”, consideră el, evocând o posibilă vizită a lui Benjamin Netanyahu la Casa Albă în februarie.