„Antrenorul de genii”, prins în flagrant când viola un adolescent, și-a primit pedeapsa. Kristof Lajos, obligat să plătească și despăgubiri
Kristof Lajos, bărbatul cunoscut ca „antrenorul de genii”, a fost condamnat la 13 ani şi 3 luni de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală, însă decizia nu este definitivă. Judecătoria Sectorului 4 a admis parţial solicitarea de despăgubiri civile, bărbatul fiind obligat să plătească 100.000 de euro către copiii agresaţi.
Potrivit avocatului Adrian Cuculis, condamnarea lui Kristof Lajos la 13 ani şi trei luni de închisoare, pentru viol şi agresiune sexuală, a fost dată pe fond, scrie News.ro.
Avocatul a mai precizat că Lajos a încercat să-şi diminueze limitele de pedeapsă prin denunţarea unor pretinşi traficanţi de droguri, însă instanţa nu a ţinut cont de acest aspect.
În 16 ianuarie 2025, procurorii care au instrumentat dosarul în care este vizat Kristof Lajos, „antrenorul de genii”, au dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru viol comis asupra unui minor.
Fapta a fost instrumentată după ce, în vara anului trecut, bărbatul de 39 de ani a fost prins în flagrant când viola un băiat de 14 ani.
De asemenea, Kristof Lajos a fost trimis în judecată pentru viol, „număr nedeterminat de acte materiale”.
Avocatul Adrian Cuculis afirma că necunoaşterea numărului de fapte „derivă din faptul că, deşi erau plângeri multiple pe numele acestui profesor, doar una dintre plângeri a fost abordată cu adevărat serios, atunci când lui Lajos i-au fost montate camere video în apartament”.
Lajos Kristof era cunoscut ca „antrenorul de genii” pentru copiii abandonaţi. În iulie anul trecut, acesta a fost prins în flagrant când viola un băiat de 14 ani.
El însuşi crescut în centrele Protecţiei Copilului, a primit premiu după premiu la nivel internaţional, inclusiv Premiul de Excelenţă în Educaţie şi Mentorat la IG Award Ceremony, pentru Amias Small School, un proiect prin care copiii speciali se bucură de educaţie.
El spunea că sistemul pe care îl aplică este unic, reprezentativ pentru sistemele reformatoare care au curajul să includă copii cu dublă excepţionalitate, copii cu inteligenţă peste medie, copii proveniţi din familii cu istoric de violenţă în familie, copii cu nevoi speciale în educaţie (dizabilităţi de învăţare, ADHD, ADD, Autism).
Conform anchetatorilor, el i-a oferit copilului, de-a lungul timpului, sume de bani, bunuri precum haine şi IPhone, s-a apropiat de copil si l-a determinat sa se indepărteze de familie, inoculându-i treptat ideea că familia este nocivă şi devenind astfel persoana de ataşament pentru minor.
