Anunț important al lui Jens Stoltenberg: NATO ar putea aduce, ”pe termen mai lung”, grupuri de luptă în România
Jens Stoltenberg a spus vineri, la baza Mihail Kogălniceanu, că NATO ar putea poziționa pe termen lung în România grupuri de luptă, declarația venind după mai multe semnale că Alianța și-ar putea întări permanent prezența pe flancul estic.
”Suntem gata să consolidăm și mai mult dacă este necesar. Avem o disponibilitate, avem o forță de reacție a NATO și putem trimite pe termen scurt mai multe forțe dacă este necesar. Sunt lucruri pe care le-am făcut deja. Am trimis mai multe trupe și ne-am sporit disponibilitatea. Președintele SUA a spus că a alocat 8.500 de forțe pentru NATO care pot fi desfășurate rapid”, a spus Stoltenberg în cadrul conferinței comune cu Klaus Iohannis.
”Peste asta, evaluăm și dacă ar trebui să ne adaptăm prezența pe termen mai lung în flancul estic și aici este vorba doar de grupuri de luptă, în România, dar poate și în celelalte părți sud-estice ale Alianței”, a precizat secretarul general al NATO.
”Acest lucru va fi discutat la următoarea întâlnire a miniștirlor apărării, de săptămâna viitoare, și cred că se vor pune de acord să dezvolte planificarea și să discute despre dimensiune, domeniul de acoperire și detalii despre grupuri de luptă, ce tipuri de grupuri de luptă și cred că decizia finală va fi luată în această primăvară”, a adăugat acesta.
De precizat că, în urmă cu o săptămână, ministrul polonez de externe, Zbigniew Rau, s-a dus să facă lobby în Statele Unite pentru ca trupele americane trimise acum de Biden să rămână permanent.
Stoltenberg a spus încă de luni că NATO ia în considerare o prezenţă militară pe termen mai lung în Europa de Est, iar șeful comitetului militar NATO a afirmat că, dacă soldații ruși rămân în Belarus, Alianța își va întări și ea prezența în Polonia și țările baltice.