Sari direct la conținut

Apel in Congresul SUA pentru o ședință de urgență. Unii aleși îl contestă pe Trump

HotNews.ro
Apel in Congresul SUA pentru o ședință de urgență. Unii aleși îl contestă pe Trump
Donald Trump a anunțat de la Casa Albă loviturile SUA asupra instalațiilor nucleare ale Iranului. Foto: Carlos Barria - Pool via CNP / DPA / Profimedia

Doi parlamentari americani din taberele opuse ale Camerei Reprezentanților, co-inițiatori ai unei rezoluții privind puterile pe timp de război, l-au criticat imediat pe președintele SUA, Donald Trump, pentru că a dat undă verde atacurilor asupra a trei situri nucleare din Iran sâmbătă noapte, scrie Fox News.

„Acest lucru nu este constituțional”, a spus parlamentarul republican de Kentucky Thomas Massie, răspunzând la postarea lui Trump pe Truth Social în care anunța atacurile asupra Fordow, Natanz și Isfahan din Iran.

„Trump a atacat Iranul fără autorizarea Congresului. Trebuie să ne întoarcem imediat la Washington și să votăm rezoluția republicanului Thomas Massie și a mea mea privind puterile de război pentru a împiedica America să fie târâtă într-un alt război fără sfârșit în Orientul Mijlociu”, a spus și parlamentarul democrat de California Ro Khanna.

Rezoluția bipartită privind puterile de război a fost introdusă în Camera Reprezentanților săptămâna aceasta, în timp ce atacurile dintre Israel și Iran continuau, iar lumea aștepta să vadă dacă Trump va decide și el să atace Iranul.

Săptămâna aceasta, mai mulți parlamentari americani au criticat neconstituționalitatea unui atac al lui Trump asupra Iranului fără aprobarea Congresului.

Congresul are puterea exclusivă de a declara război în conformitate cu articolul I din Constituția Statelor Unite,

Rezoluția privind puterile de război urmărește „retragerea forțelor armate ale Statelor Unite din ostilitățile neautorizate din Statul Islamic Iran” și să-i impună lui Trump să „înceteze” desfășurarea de trupe americane împotriva Iranului fără o „declarație de război autorizată sau o autorizație specifică pentru utilizarea forțelor militare împotriva Iranului”.

Senator: „Să votăm dacă suntem de acord cu acest al treilea război idiot din Orientul Mijlociu”

În momentul în care Trump a anunțat atacurile împotriva Iranului – fără aprobarea Congresului – Khanna a spus că parlamentarii trebuie să se repunească în plen pentru a preveni o escaladare a conflictului.

Iar în camera superioară, senatorul democrat Tim Kaine, a prezentat propria rezoluție privind puterile de război înaintea duo-ului bipartizan din Camera Reprezentanților. Deși rezoluția câștigase adepți în rândul colegilor săi, aceasta ar ar putea fi îngreunată din cauza atacurilor. Rezoluția sa are caracter privilegiat, ceea ce înseamnă că legislatorii vor trebui să o ia în considerare. Cel mai devreme, ea ar putea fi votată vineri.

Kaine a susținut într-o declarație că „publicul american se opune în mod copleșitor războiului SUA împotriva Iranului”.

„Iar ministrul israelian de externe a recunoscut ieri că bombardamentele israeliene au întârziat programul nuclear iranian cu „cel puțin 2 sau 3 ani”, a spus el. „Deci, ce l-a determinat pe Trump să decidă în mod imprudent să se grăbească și să bombardeze astăzi? O decizie groaznică. Voi insista ca toți senatorii să voteze dacă sunt de acord cu acest al treilea război idiot din Orientul Mijlociu”.

INTERVIURILE HotNews.ro