Aproximativ 5.000 de animale salbatice din specii protejate au fost impuscate intre 2007 si 2015 in Romania

Aproximativ 5.000 de animale sălbatice din specii protejate (2.374 de urşi, 1.586 de lupi şi 898 de pisici sălbatice) au fost „recoltate” în România între 2007 şi 2015, în urma derogărilor stabilite prin ordinul miniştrilor Mediului şi în baza articolului 16 din Directiva Habitate a Uniunii Europene (UE), informeaza Agerpres. În ceea ce priveşte râsul, cota aferentă acestei specii a fost eliminată începând cu anul 2013, astfel că numărul exemplarelor împuşcate, în perioada 2007 – 2012, ajunge la 120.

Potrivit unui document obţinut de Agerpres, pentru specia urs, derogarea a fost în anul 2007 pentru 333 de exemplare, în timp ce numărul urşilor recoltaţi în teren a fost de 204. Pentru anul 2008, cota maximă de intervenţie a fost de 354, iar recoltaţi au fost 276. Numărul urşilor împuşcaţi continuă, şi în anii următori, să fie mai mic decât cota maximă admisă, astfel: în 2010 – 340/271; în 2011- 365/120; în 2012 – 335/126; în 2013 – 436/292; în 2014 – 550/435, iar anul trecut cota maximă oficială a fost de 540, iar recoltaţi au fost 421 de urşi.

Aceeaşi situaţie este înregistrată şi la lup, unde cifrele indică faptul că, în anii 2007 şi 2008, s-a dat derogare pentru 500 de exemplare, respectiv 505, însă au fost împuşcaţi 143 de lupi în 2007 şi 169 în 2008. Vânătorii au recoltat, în 2009, 140 de lupi, deşi cota maximă le permitea împuşcarea a 466 de lupi. În 2011 sunt recoltaţi doar 76 de lupi, faţă de 167 câţi fuseseră împuşcaţi în anul 2010, deşi cota aferentă respectivilor ani a fost de 450. Numărul lupilor recoltaţi, precum şi cota maximă cunosc însă o creştere în anii care urmează: în 2012 – 450/101; în 2013 – 495/228; în 2014 – 520/228; în 2015 – 598/334.

Pentru pisica sălbatică, în toţi aceşti ani, cota maximă de intervenţie a variat între 400 şi 496 de exemplare: 460/71 (2007), 464/86 (2008), 474/72 (2009), 400/91 (2010); 400/40 (2011); 400/46 (2012); 420/150 (2013); 440/130 (2014); 496/212 (2015).

În anul 2012, s-au recoltat doar opt râşi, deşi cota aferentă speciei a fost, începând cu anul 2010, de 120 de exemplare. În 2011 şi 2010 au fost extraşi 11, respectiv 21 de râşi. În 2009, cota a fost de 150, iar recolta de 30. În 2008 şi 2007, cotele au fost de 132, respectiv 140, iar împuşcaţi au fost 28, respectiv 22 de râşi.

Pentru sezonul 2016 – 2017, propunerea de ordin al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor prevede aprobarea derogărilor pentru 552 de urşi, 657 de lupi şi 482 de pisici sălbatice, iar documentul s-a aflat în consultare publică în perioada 21 – 30 septembrie.

Propunerea de ordin se bazează pe un studiu anual de evaluare a efectivelor populaţiilor de carnivore mari din România (realizat printr-un acord cu ICAS Braşov, Universitatea „Transilvania” Braşov şi Fundaţia Carpaţi), din care rezultă că România are aproximativ 6.000 – 7.000 de urşi, 2.500 – 3.000 de lupi şi 10.000 – 15.000 de pisici sălbatice şi care propunea, iniţial, reintroducerea cotei maxime de intervenţie pentru 78 de exemplare din specia râs.

Rezultatele studiului şi implicit cotele maxime propuse spre derogare sunt contestate însă de şase din cei nouă experţi ai grupului de lucru pe carnivore mari, constituit la nivelul ministerului.

În prezent, atât Ordinul, cât şi studiul, dar şi rezoluţia votată de grupul de experţi se află pe masa de lucru a Academiei Române care trebuie să emită un aviz.

„Dacă vânătorii nu au găsit aceste animale să le împuşte, nu cumva sunt mai puţine decât estimările oficiale?”

Directorul Centrului de Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact (CCMESI) – Universitatea din Bucureşti, prof.univ.dr. Laurenţiu Rozylowicz, susţine că nu se cunoaşte „nici măcar ca estimare grosieră” dimensiunea reală a populaţiilor de carnivore mari din România.

„Ştim că sunt multe animale comparativ cu alte state din Europa, dar nu ştim câte şi marja de eroare a estimărilor. Actualul sistem de numărare pe fonduri de vânătoare (numărarea simultană a urmelor – n.r.) este ilogic din punct de vedere al biologiei speciei – un fond de vânătoare având 50 kmp, în timp ce teritoriul unui singur urs este de 1.000 kmp. Astfel, foarte uşor pot să apară numărări duble, triple sau chiar de mai multe ori. (…) În toţi anii trecuţi, cu excepţia urşilor, nu s-a împuşcat numărul de exemplare trecut în ordinele de derogare. Aşadar, dacă vânătorii nu au găsit aceste animale să le împuşte, nu cumva sunt mai puţine decât estimările oficiale?”, a declarat Laurenţiu Rozylowicz pentru Agerpres.

El susţine că un studiu corect ar trebui „să pornească de la zero, ca şi când nu am şti deloc câţi indivizi avem”, să fie realizat la nivel naţional şi, pe bază de analize genetice, „cu metode ştiinţifice agreate”, să stabilească mărimea populaţiilor.

„Proiectarea acestui studiu se poate face cu ajutorul cercetătorilor din afară şi este chiar indicat, iar implementarea lui se poate face de către cei care au capacitatea tehnică, cum ar fi ICAS Braşov. Nu văd utilitatea ‘numărării’ an de an a populaţiilor de carnivore mari. Şi la oameni recensământul se face la zece ani. Pe baza unui astfel de studiu, Ministerul Mediului ar putea să stabilească un program de reglare a mărimii populaţiilor pe termen lung, de exemplu pe cinci ani”, a mai spus acesta.

„Derogările trebuie aplicate acolo unde social şi economic nu mai putem să facem altceva”

Silviu Chiriac, consilier în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vrancea şi membru fondator al Centrului de Reabilitare şi Monitorizare a Carnivorelor Mari, susţine că derogările trebuie emise doar pentru acele animale-problemă care produc pagube.

„Pentru acele exemplare de urşi, de exemplu, care au deviaţii comportamentale, care apar în intravilan sau în zonele turistice, da, trebuie aplicate astfel de derogări fără niciun fel de discuţie. Derogările trebuie aplicate acolo unde social şi economic nu mai putem să facem altceva. Trebuie să fim, totuşi, precauţi”, a precizat Chiriac pentru Agerpres.

El atrage atenţia şi asupra faptului că ursul, lupul şi râsul traversează teritorii ce pot sări de 150.000 de ha, aşa că „este uşor de înţeles că un vânător care face înregistrarea poate să dubleze numărul de urme nu neapărat din rea-voinţă, ci pur şi simplu”.

„Evaluările din acest studiu vehiculează cifre de peste 2.000 de lupi, astfel că se poate aplica o cotă de intervenţie de până la 25% fără a afecta populaţia. Întrebarea este: ‘Dar dacă, totuşi, avem nişte erori care nu au fost descoperite şi dacă, totuşi, noi nu avem numărul ăsta de lupi şi împuşcăm aproape 500 de lupi, ce facem?’. (…) Pentru judeţul Harghita sunt propuşi pentru a fi îndepărtaţi, în 2016, 71 de lupi, dar nouă studiile de teren nu ne arată nici pe departe că ne permitem să împuşcăm atâţia lupi. Un studiu aplicat iarna trecută pe o metodă inovativă, care are la bază analiza genetică a unor mostre prelevate din natură, ne arată că acolo unde vânătorii au cuantificat 103 lupi în fapt, în realitate, erau 22”, a explicat acesta.

„Toate studiile ştiinţifice internaţionale făcute până acum indică faptul că prin vânătoare nu descresc pagubele”

Domokos Csaba, manager de proiect în cadrul Asociaţiei pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus”, afirmă că vânătoarea nu micşorează nivelul pagubelor „nici la urs, nici la lup” şi cu atât mai puţin în cazul pisicii sălbatice sau râsului, „care nu provoacă niciun fel de pagubă”.

„Cea mai mare problemă este că nu ştim despre ce vorbim. Nu ştim câte animale sunt şi nici nu ştim care este, pe termen lung, efectul vânătorii. (…) Toate studiile ştiinţifice internaţionale făcute până acum indică faptul că prin vânătoare nu descresc pagubele şi sunt studii făcute în mai multe ţări, şi în Europa şi în America de Nord. Pagubele ori rămân aceleaşi, ori pot chiar creşte. În cazul ursului, de exemplu, pagubele sunt influenţate de nivelul de hrană naturală pe care specia o găseşte sau nu. În anii în care hrana lor naturală este accesibilă, sunt mai puţine pagube. Dacă nu este, atunci pagubele sunt mai mari, dar prin vânătoare nu putem controla asta”, a explicat acesta pentru Agerpres.

Domokos Csaba subliniază şi faptul că lupul produce pagube, de regulă, în momentul în care este forţat să îşi părăsească teritoriul, ajungând astfel în zone necunoscute lui şi, probabil, şi populate.

„La noi, haitele de lupi sunt mici, formate dintr-o pereche şi puii acestora, iar dacă împuşcăm unul dintre adulţi, haita se destramă. În momentul acela o să vină pe teritoriul respectiv o altă haită sau un alt lup care încearcă să îşi întemeieze o familie, dar ei nefiind din zonă şi necunoscând-o or să fie mult mai predispuşi să atace animale domestice care sunt o pradă mult mai uşoară decât un căprior, să zicem. Dacă noi îi forţăm să îşi abandoneze teritoriul normal, atunci şansele la pagube cresc”, a mai spus el.

În opinia acestuia, un alt aspect important este ca sistemul de despăgubiri acordate de minister persoanelor care s-au confruntat cu pagube produse de animale sălbatice să fie unul „funcţional şi cât mai simplu”.

„Este important să se pună la punct un sistem de despăgubiri funcţional şi cât mai simplu, accesibil oamenilor, fiindcă vorbim despre cei care trăiesc în sate izolate şi care nu ştiu să parcurgă tot felul de proceduri birocratice complicate. În multe cazuri, oamenii nu îşi primesc banii deloc şi de aceea apar tot felul de situaţii care complică şi mai mult lucrurile, cum este braconajul”, a arătat acesta.

„În România, animalele pe hârtie nu mor decât cele împuşcate legal. Nu avem braconaj, nu avem mortalitate naturală”

Domokos Csaba adaugă faptul că nu există date oficiale cu privire la animale care mor pe cale naturală sau în cazul celor care sunt victimă a acţiunilor de braconaj.

„Sunt convins că foarte multe animale mor anual în acţiuni de braconaj. Oficial, nu există braconaj, în realitate da. Dar chiar şi într-o viaţă ideală a animalelor sălbatice, până la braconieri, mai există mortalitate naturală – ajung şi ele la o vârstă, se îmbolnăvesc, îşi rup piciorul. Sunt o mulţime de cauze pentru care aceste animale ar putea să moară. Aceste cazuri nu sunt însă consemnate oficial, pentru că e un fel de gândire a gestionarilor fondurilor de vânătoare – se tem că dacă raportează mortalitatea naturală fie nu mai primesc cotă, fie o primesc redusă. Din cauza asta, în România, animalele pe hârtie nu mor decât cele împuşcate legal. Nu avem braconaj, nu avem mortalitate naturală. Aşa că nu ştim câte animale avem cu adevărat. Ştim doar numărul celor care se împuşcă legal. Noi avem pe hârtie cei 6.000 nu ştiu câţi de urşi, care trăiesc până în veci, şi din ei tot scoatem anual câte 550. Nu aşa se pune problema în realitate”, a mai precizat acesta.

„Există o uriaşă campanie de denigrare a speciei urs din partea unor vânători cu interese”

Magor Csibi, director de Program WWF în România, este de părere că, de cele mai multe ori, vânătorii nu elimină urşii-problemă, ci pe cei care au valoare de trofeu şi care „ţin ordine în pădure, în mod normal”.

„Unde am făcut noi observaţii cu camere, cu senzori de mişcare, nu am găsit acele efective de animale raportate de fondurile de vânătoare din zonă, iar în momentul în care am pus în faţa acestor fapte fondurile de vânătoare, majoritatea fondurilor a ales să reducă numărul urşilor raportaţi. Pe lângă cotă, cea mai mare problemă este că există o uriaşă campanie de denigrare a speciei urs din partea unor vânători care au interese şi care speră ca aceste cote să fie mărite şi susţinute în fiecare an. Pe termen mediu şi lung însă, putem să ajungem, cum s-a ajuns în Germania sau Elveţia, ca noi să ne temem de urs, să respingem populaţia de urs şi pur şi simplu să nu mai tolerăm în pădurile noastre ursul”, a subliniat acesta pentru Agerpres.

El mai spune că vânătoarea „nu poate să fie nici prima, nici singura soluţie” pentru controlul pagubelor şi că, în ultimii şase ani, a făcut apel public către minister în vederea efectuării unui recensământ al speciilor de animale protejate.

„Ideea organizaţiilor nu este sub nicio formă de a opri (vânătoarea – n.r.) sau a lăsa comunităţile fără protecţie, dar aceste derogări nu ar trebui să fie folosite pentru partide de vânătoare care produc profit. (…) În acest moment, absolut toate cifrele sunt în mâna celor care se ocupă cu vânătoarea, unii de bună-credinţă, unii mai puţin. Adică ei sunt cei care raportează numărul animalelor, ei sunt cei care gestionează fondurile de vânătoare, ei sunt cei care organizează partide de vânătoare şi fac profit din asta, ei constată pagubele şi tot ei fac aceste studii. În aceste condiţii, este extrem de greu să avem încredere totală în acest sistem şi credem că este timpul ca ministerul, şi bravo lor că au deschis această dezbatere, să spună că este nevoie de un alt sistem unde nu doar vânătorii există”, a adăugat Magor Csibi.

„Pentru un urs cu adevărat mare, trofeul poate să ajungă şi la 14.000 – 15.000 de euro”

Mihai Pop, membru al Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice Vrancea, susţine că un trofeu de urs poate fi valorificat cu o sumă medie de 5.000 – 7.000 de euro.

„Preţul depinde foarte mult de resursa disponibilă. Într-o perioadă a fost scos preţul tocmai pentru a nu mai stimula valorificarea. Un urs ca trofeu pleacă de la un urs mic – 2.000-3.000 de euro şi, cu cât este mai mare, se adaugă progresiv. În medie este între 5.000 – 7.000 de euro, dar pentru un urs cu adevărat mare trofeul poate să ajungă şi la 14.000 – 15.000 de euro. Deci asta este evaluarea trofeului”, a spus acesta.

El a explicat că, spre deosebire de urs, la lup sunt emise cote de recoltare „doar pentru a avea autorizaţie de a împuşca”.

„La lupi problema e cu totul alta decât la urs. La lup, lumea cere cotă doar pentru a avea autorizaţie de a împuşca pentru că lupul se împuşcă doar întâmplător: ai ocazia să îl împuşti că ţi-a ieşit la goană sau, printr-o minune, ţi-a ieşit în drum lupul şi l-ai împuşcat. Ori tu dacă nu ai derogarea alocată nu poţi să-l împuşti că devine braconaj. Toată lumea cere lup numai să-l aibă pe hârtie. Se şi vede că în niciun an din ultimii zece nu s-a împuşcat mai mult de jumătate din cotă şi asta pentru că e foarte greu să împuşti un lup. Iar la râs e şi mai greu… Se împuşcau 12 pe an că nu erau în stare să împuşte un râs”, a precizat acesta.

În opinia sa, pentru obţinerea unor date cât mai aproape de realitatea din teren, este nevoie de un sistem anual de monitorizare a speciilor, dar şi de un studiu amplu care să fie efectuat „printr-un efort naţional” o dată la cinci – şapte ani.

„Trebuie un sistem anual de monitorizare prin care să fie colectate date din teren pe nişte metode clasice şi nu foarte costisitoare, pentru că nu e suficient să colectezi date doar despre populaţie, trebuie să colectezi şi date despre calitatea habitatelor, impactul, presiunile, actele de braconaj, mortalitatea. Dar o dată la cinci, maximum şapte ani, trebuie venit cu un recensământ la control, ca la recensământul agricol. Se cam ştie câte animale sunt, dar o dată la cinci ani se face un studiu foarte serios care costă mai mult decât celelalte şi vorbim aici de la sute de mii de euro în sus poate chiar până la 2-5 milioane. (…) Se poate face, dar asta este o decizie pe care nu o poate lua nicio universitate. Este o decizie pe care trebuie să şi-o asume, măcar în primă instanţă, statul român”, a precizat acesta.

„Dacă nu se va găsi la nivel naţional o soluţie, ar putea fi solicitat sprijinul Comisiei Europene”

Directorul executiv al Fundaţiei Conservation Carpathia, Christoph Promberger, susţine că, dincolo de aprobarea unor niveluri maxime de intervenţie la carnivorele mari, mult mai importantă este realizarea unei „abordări strategice pe termen lung a acestei problematici, într-o viziune normală şi apropiată de realitate”.

„Desigur că, după cum bine cunoaşteţi, în cazul în care nu se va găsi la nivel naţional o soluţie normală, legală şi în spiritul directivelor europene, singura abordare posibilă în continuare o reprezintă informarea şi solicitarea, în ultimă instanţă, a sprijinului Comisiei Europene, situaţie care ar trebui, dacă este posibil, evitată”, se arată în punctul de vedere al FCC, înaintat Ministerului Mediului în data de 30 septembrie.

Christoph Promberger a declarat pentru Agerpres că, în opinia sa, derogările pentru urşi şi lupi „sunt făcute pentru vânătoare de trofee”.

„Eu, ca majoritatea din grupul de lucru, sunt strict împotriva cotei pentru râşi sau pisici sălbatice şi consider că derogările pentru urşi şi lupi nu au legătură cu conflicte de zootehnie sau cu alte interese ale populaţiilor locale, ci sunt făcute pentru vânătoare de trofee. Asta contrazice spiritul legii şi al Directivei Habitate. Noi nu suntem împotriva derogărilor în sine, dar considerăm că acele cote la urşi şi lupi sunt mult prea mari”, a spus acesta.

„S-a raportat către UE că există braconaj în România – doi urşi pe an, ceea ce este science fiction”

Borka Vitalis Levente, medic veterinar în Asociaţia ‘Vets4Wild’, a declarat pentru Agerpres că scoate din laţul braconierilor, în medie pe an, cam cinci-şase urşi, acelaşi lucru făcându-l şi ceilalţi colegi ai săi, medici veterinari specializaţi pe animale sălbatice.

”Aş fi curios să văd dacă 25% din populaţia de lupi se poate scoate sau nu fără să fie destabilizat sistemul. Vânătorii susţin că şacalul auriu apare pretutindeni. El apare doar în locuri unde nu prea sunt lupi. Deci noi acum împuşcăm lupii, dar ne plângem că şacalul auriu apare peste tot. Sunt păreri că 10% dintr-o populaţie de urs se pot, cum zic vânătorii – ‘recolta’, fără să afecteze populaţia. Dar nu se ia în considerare, de exemplu, şi moartea naturală, fiindcă am avut, până acum, urşi loviţi de maşină, de tren, prinşi în laţul braconierilor. În careva an s-a raportat către UE că există braconaj în România – doi urşi pe an, ceea ce este science fiction, fiindcă numai eu scot anual cinci-şase exemplare din laţul braconierilor. Dar mai sunt şi alţi colegi veterinari care fac şi ei acelaşi lucru”, a arătat acesta.

”Turismul vânătoresc este unul dintre cele mai profitabile. Pentru un urs, TVA este cel puţin 1.000 de euro”

Directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi ‘Târnava Mare’ (jud. Harghita), Biro Leonard Mărmureanu, spune că vânătoarea este o meserie şi nu un sport şi că AVPS-urile gestionează fondurile de vânătoare, hrănesc animalele şi le apără chiar şi de braconieri.

”Această vânătoare nu este un sport, este o meserie şi vânătorii sunt ca şi o armată. Sunt paznici de vânătoare, sunt şefi de grupă, etc. Eu, dacă dau poruncă spunând că de acum încolo se împuşcă fiecare urs, n-ar mai rămâne niciunul în Odorheiul Secuiesc. Nu o să fac însă, niciodată în viaţa mea, acest lucru şi vă spun şi de ce – vreau ca nepoţii mei să vadă acelaşi lucru pe care îl văd eu azi şi pentru că-s iubitor de animale. Eu dacă nu mai am grijă de animalele astea, dacă îmi iau mâna de pe urşi, ce o să se întâmple cu ei, vă întrebaţi?”, a declarat acesta pentru Agerpres.

Potrivit lui Mărmureanu, fiecare animal împuşcat reprezintă un ”trofeu”, fiindcă oricât de mic este căpriorul, cerbul sau mistreţul este ”un privilegiu să îl împuşti”.

”Fiecare vânat care este împuşcat este un trofeu. Totul este trofeu. Pentru vânător, trofeul nu contează financiar fiindcă este un privilegiu să împuşti un urs, un lup, un căprior. La mine, de exemplu, un lup, pentru un vânător străin, este 1.500 de euro. Altundeva, pe alt fond, este 400 – 500 de euro. Turismul vânătoresc este unul dintre cele mai mari din România. Statul are de câştigat de când vânătorul străin pune piciorul în ţară. El schimbă euro şi începe să cumpere. Cumpără mâncare, suveniruri, îşi mai ia şi cazare, de unde mai rezultă iar 20% TVA. Iar dacă a împuşcat vânătorul străin ursul, este un TVA de cel puţin 1.000 de euro. Turismul vânătoresc este unul dintre cele mai profitabile”, a explicat acesta.

El susţine că pe suprafaţa de 110.000 ha pe care o administrează există o populaţie de 304 urşi, iar cota care i-ar reveni, prin ordinul de ministru propus pentru 2016-2017, ar fi de zece urşi.

”Noi cunoaştem fiecare urs, fiecare ursoaică, fiecare pui nou-născut. Noi suntem pe teren în fiecare zi a anului şi în fiecare an cât durează contractul nostru. Ce s-a calculat la noi, cei 304 urşi, sunt urşi pe care îi ştim. Urşii care vin şi pleacă de pe teren nu sunt ai noştri. Ăsta a fost un argument – că s-ar număra de două, trei ori, că vin urşii la mine şi eu îi număr, apoi se duc pe celălalt fond de teren unde sunt iar număraţi. Dar nu este adevărat. Eu am mai mult de 120 de hrănitoare pentru vânat, unde în fiecare seară pun mâncare şi numai anul ăsta am cumpărat peste 120.000 kg de porumb pe care l-am pus pe teren. Am o cameră video online care monitorizează o astfel de hrănitoare şi, în luna mai, au fost 40 de urşi doar la acea hrănitoare”, a adăugat Mărmureanu.

Potrivit acestuia, vânătorii sunt ”între ciocan şi nicovală”, adică între comunităţile locale păgubite din cauza animalelor sălbatice şi asociaţiile de protecţie a animalelor.

”Oamenii din sate ne cer nouă să împuşcăm toţi urşii fiindcă urşii le-au mâncat tot. Mănâncă porumbul, cartofii, oile, vacile. Sunt o mulţime de pagube. Pe de altă parte, ONG-urile ne cer să nu împuşcăm urşii. Noi suntem acolo, la jumătate. În zona Odorheiului Secuiesc sunt 60 de dosare cu pagube declarate în ultimele două luni, dar sunt mulţi oameni care nu declară. Toată lumea vine la noi să le ocrotim proprietăţile, dar noi nu suntem firmă de pază. Noi suntem nişte vânători care gestionăm un fond de vânătoare şi plătim pentru acest fond o chirie de aproximativ 40.000 de euro pe an. Vânătoarea a început să fie, parcă, o boală”, a punctat vânătorul.

”Ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer, nu va semna ordinul fără avizul Academiei Române”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Teodora Meţiu, a declarat pentru Agerpres că ordinul de ministru supus în dezbatere publică este lipsit de efecte în acest moment.

”Astăzi vorbim despre o propunere de ordin, pe care în premieră Ministerul Mediului l-a supus consultării publice. An de an, din 2007 încoace, acest ordin a fost emis, dar niciodată nu a fost supus dezbaterii publice. O altă precizare la fel de importantă este că ordinul nu va fi semnat de conducerea ministerului fără avizul Academiei Române şi fără a parcurge observaţiile formulate de toţi cei care s-au implicat deschis şi încrezători într-o consultare publică reală, nu sterilă”, a precizat aceasta.

Ea a adăugat că, în ultimele zile, s-a înregistrat o ”efervescenţă” tradusă în reacţii ale ONG-urilor, peste 5.000 de petiţii şi observaţii primite la minister, dar şi prin implicarea masivă a populaţiei pe reţelele de socializare.

”De precizat este şi faptul că această propunere de ordin este fundamentată anual pe baza unui studiu ştiinţific realizat anul acesta de ICAS şi Universitatea ‘Transilvania’ din Braşov. Ca să înţeleagă toată lumea, Ministerul Mediului nu este un for ştiinţific, ci unul care reglementează politicile de mediu din România, prin urmare nu are nici calitatea şi nici capacitatea de a realiza un astfel de proiect de cercetare ştiinţifică. Ca atare, licitează studiul pentru evaluarea populaţiilor de carnivore mari din România, iar rezultatele acestuia sunt mai departe avizate de Academia Română şi formalizate într-un ordin”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Teodora Meţiu susţine că prin acest ordin ”nu se stabilesc nişte cote de vânătoare, aşa cum greşit s-a înţeles”, ci un număr maxim de intervenţii, distribuite la nivelul întregii ţări în conformitate cu Directiva Habitate şi ”cu scopul de a preveni pagube importante asupra vieţii şi integrităţii oamenilor sau asupra bunurilor populaţiei, cum ar fi culturi agricole, animale domestice, ferme, păduri, exploataţii piscicole”.

”Prin urmare, dacă ordinul va fi semnat într-o formă sau alta, asta nu înseamnă că se declanşează o goană împotriva animalelor sălbatice protejate din România. Din experienţa anilor trecuţi, adică din 2007 încoace, pot să vă confirm că niciodată nu s-a atins cota maximă de intervenţii permise prin ordinele emise”, a menţionat aceasta.

Ea a subliniat şi faptul că, în prezent, România are circa 17 comunităţi extrem de vulnerabile la atacurile carnivorelor mari.

”De aceea, misiunea Ministerului Mediului este dublă: pe de-o parte avem responsabilitatea speciilor şi a conservării lor ca valoare naţională, iar, pe de altă parte, avem responsabilitatea siguranţei populaţiei în situaţiile de conflict între om şi natură. România nu este singura ţară din Europa care aplică articolul 16 al Directivei Habitate şi acordă derogări. Acest proces se întâmplă în multe ţări europene în procente de intervenţii chiar mai mari decât în ţara noastră. Vă dau exemplul Croaţiei, care a acordat derogări pentru aproximativ 12% din exemplarele naţionale de urs, sau al Slovaciei cu derogări aprobate pentru 10% din populaţia aceluiaşi carnivor. Ambele ţări au populaţii de urs cu mult mai mici decât România: Croaţia are o populaţie evaluată la 1.000 de exemplare, iar Slovacia la câteva sute”, a conchis aceasta.

***

În Raportul final pentru ‘Studiul privind estimarea populaţiilor de carnivore mari şi pisică sălbatică din România în vederea menţinerii într-o stare favorabilă de conservare şi pentru stabilirea numărului de exemplare din speciile strict protejate care se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2016-2017’, Universitatea ‘Transilvania’ din Braşov precizează că, în anul 2016, sunt 386 de dosare în procesare la autorităţile de mediu, cu o valoare totală de despăgubire de 849.797 lei.

Aceste valori cuprind pagubele provocate de urs şi de lup în perioada 2014 – 2016.

”În perioada 15 mai 2015 – 15 mai 2016, direcţia de specialitate din cadrul MMAP a întreprins demersurile pentru plata despăgubirilor pentru pagubele provocate de către speciile strict protejate, conform cu HG nr. 1679/2008, pentru un număr de 386 de dosare (320 pentru urs şi 26 pentru lup – n.r.)”, se arată în documentul obţinut de Agerpres.

Deşi s-a încercat, Agerpres nu a putut obţine un punct de vedere de la ICAS Braşov.

Din grupul de lucru pe carnivore mari constituit la nivelul ministerului fac parte Silviu Chiriac (AMP Vrancea şi Centrul de Reabilitare şi Monitorizare a Carnivorelor Mari), Domokos Csaba (Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii ‘Grupul Milvus’), Cristian Remus Papp (WWF România), Mihai Pop (Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice Vrancea), Christoph Promberger (Fundaţia Conservation Carpathia), Leonardo Berezcky (Asociaţia pentru Conservarea Valorilor Naturii), Ovidiu Ionescu (Universitatea ‘Transilvania’ Braşov), Ancuţa Fedorca (Fundaţia Carpaţi) şi Ramon Jurj (Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură ‘Marin Drăcea)’, precum şi doi reprezentanţi ai ministerului (Dan Achim – Direcţia Păduri, respectiv Nicolae Manta – Direcţia Biodiversitate).