'Apusul Occidentului nu a venit inca' – un pariu castigat 

Cartile dedicate temelor europene ale autorilor romani sunt fie extrem de tehnice, abordand acele aspecte care sunt considerate a fi interesante doar pentru un cerc ingust al specialistilor, fie relateaza experiente personale, atunci cand este vorba de personaje care au participat la negocierile de aderare la Uniunea Europeana. Ambele tipuri de abordari nu sunt de natura a atrage cititorul roman, ci intaresc mai degraba convingerea ca integrarea europeana nu ii priveste, fiind rezervata unei elite care a inteles sa fie cu un pas inaintea tuturor.

Cartea lui Victor Iulian Tuca este din aceasta perspectiva usor atipica. Autorul nu si-a propus sa explice ce este Uniunea Europeana si nici sa dea sfaturi in calitate de martor al dinamicii europene (in calitatea sa de corespondent al postului de radio Deutsche Welle la Bruxelles). Nu avem de-a face cu un demers jurnalistic, evenimentele ultimilor ani nu sunt comentate in succesiunea lor, ci ne aflam in fata unei specii nu foarte des practicate: aceea a eseistului care pornind de la fapte disparate reuseste sa dea o imagine unitara obiectului tratat, sa il disece si sa il recompuna.

Ar putea sa surprinda faptul ca Victor Iulian Tuca dedica largi pasaje din cartea sa prezentarii unor realitati din tari precum Danemarca, Belgia sau Marea Britanie. In definitiv, de ce ar trebui sa intelegem mai bine unitatea europeana din perspectiva unor relatari de calatorie sau a unor experiente de viata personale? Ceea ce il intereseaza pe Victor Iulian Tuca in cartea sa nu este relatarea unor evolutii istorice sau descrierea prezentului, ci interesul sau este de a intelege mai bine cum a fost si cum este inteleasa democratia in diverse locuri ale Europei, in asa fel incat in prezent exista un consens asupra unui model democratic comun, ceea ce a permis punerea laolalta a experientelor acumulate. Europa nu este pentru Victor Iulian Tuca un concept abstract, ci suma tuturor experientelor istorice pe care le pune in pagina. Pe autor il mai intereseaza si altceva, anume daca se poate vorbi de o cultura politica specific europeana. Intrebarea este doar schitata, sunt date cateva variante de raspuns in mai multe pasaje ale cartii. Important este ca aceasta intrebare este pusa, cartea de fata putand fi vazuta si ca o contributie la evolutia acestei problematici.

Victor Iulian Tuca nu uita sa puna in paralel experienta statelor cu traditie democratica cu cea romaneasca. De cele mai multe ori, paralela nu avantajeaza, ci dimpotriva, dar nici nu este trasa concluzia potrivit careia Romania ar fi un caz atat de atipic incat sa nu poata fi remediat. O lectura lucida a realitatii care are ca rezultat o mai buna intelegere a felului in care Romania se raporteaza la Europa. Un exemplu in acest sens sunt pasajele din carte dedicate statului bunastarii. Un sistem unic european al felului in care statul se raporteaza asistential la proprii cetateni nu exista: modelul social european este suma modelelor nationale. Doar prin raportare la modele extra-europene cel european capata consistenta. Nu exista un standard unic dar prin reformele avute in vedere in relatia cu statele candidate acestea isi pot formula propriul model social. Care este solutia avansata de Victor Iulian Tuca? Ea se rezuma la o singura valoare: solidaritatea fata de celalalt. Este, potrivit autorului, o forma concreta de crestinism, mai eficienta decat cea a exaltarii religioase. Chiar in varianta sa secularizata, solidaritatea este cea mai eficienta baza pentru dezvoltare; rezumand, putem spune precum autorul: “ingerii lor nu invadeaza spatiul public, dar sunt mult mai eficienti”.

Un capitol distinct al cartii este intitulat “Inapoi in Est”. Expresia este special aleasa pentru a fi polisemantica: “inapoi” este treapta superioara a “inapoierii” dar poate avea si semnificatia intoarcerii la sensurile primordiale care asteapta a fi redescoperite. Retine felul in care Victor Iulian Tuca trateaza problema fricii. Aceasta a fost atat de eficient indusa de regimurile comuniste, incat persista si astazi, reusind sa ingreuneze necesara distinctie intre bine si rau. Opusul fricii este politetea, semn al respectului dar si al detasarii. Pentru ca Estul sa se poata regasi, este nevoie nu doar de afirmarea libertatii, ci si de practicarea ei, gest dificil deoarece “libertatea se invata mai greu decat servitutea”.

O alta tema legata de identitatea europeana este cea a tolerantei, considerata a fi una dintre cele mai importante valori comune europene. Victor Iulian Tuca a inteles importanta acestui concept si mai ales urgenta explicitarii sale. Pornind de la atitudinea fata de imigranti in tari precum Danemarca, Belgia sau Marea Britanie, autorul ajunge la concluzia ca toleranta si intoleranta sunt valori la fel de des impartasite, cu diferenta ca toleranta este practicata pe scara mai larga, iar intoleranta ramane deseori o prejudecata care impiedica integrarea intr-o comunitate. O concluzie optimista, bazata printre altele si pe constatarea ca discursul politic in legatura cu aceasta tema se afla in disonanta cu ceea ce cred si cum actioneaza cetatenii.

Parafrazandu-l pe Karl Popper, autorul isi intituleaza unul din articolele subsumate acestui capitol “Uniunea Europeana si dusmanii sai”. Intr-una din cele mai reusite contributii ale sale din acest volum in care virtuozitatea stilistica se imbina armonios cu dimensiunea teoretica, Victor Iulian Tuca isi pune intrebarea care este ideologia politica cea mai adecvata liberalismului economic al Uniunii Europene. Aceasta ar putea fi social-democratia care subsumeaza politicile de interventie practicate la Bruxelles dar si neoliberalismul, practicat mai cu seama in Est, are o contributie importanta. Nu exista deci o singura ideologie care sa corespunda viziunii economice practicate de Uniunea Europeana, ci tocmai diversitatea ideologiilor asigura succesul proiectului de integrare european.

Un alt capitol al cartii reia una dintre temele recurente ale cartii: statul asistential, formula practicata pe scara larga in statele membre ale Uniunii Europene, vazut de aceasta data prin pervertirea sa care ar fi caracteristica Romaniei din perioada 2003 – 2004. Titlul capitolului este sugestiv: ”Statul asistential ca asistenta pentru coruptie”. Regimul politic din Romania anilor 2000 este definit de catre autor ca fiind o semi-oligarhie care ar corespunde, potrivit autorului, la ceea ce Robert Dahl descrie prin termenul de “oligarhie concurentiala”. Argumentul este ca participarea politica este redusa, iar politicile practicate de un partid pretins social – democrat nu au nimic in comun cu modelul de welfare state occidental, incurajand coruptia in numele unor politici sociale prin care banul public nu ajunge de fapt la cei aflati in nevoie si concentrand puterea in mainile unei elite politice reduse ca numar.

“Suspendarea din istorie” este titlul ultimului capitol al cartii. Teza lui Victor Iulian Tuca este ca aderarea la Uniunea Europeana parea a marca pentru Romania inceputul unei noi perioade istorice, insa dupa acest moment nimic nu pare a se fi schimbat. Cauza este insuficienta asimilare a democratiei, problema care persista si care nu pare a capata o rezolvare in viitorul apropiat. In acest punct autorul ilustreaza una dintre premisele cartii: integrarea europeana nu poate fi despartita de felul in care democratia este vazuta la nivelul fiecarui stat membru, cu cat o cultura politica este mai avansata, cu atat de mult cresc sansele ca atitudinea in favoarea valorilor europene sa fie mai bine mai bine inteleasa si practicata. Prin practicarea democratiei de tip mimetic, exista riscul defazarii fata de evolutiile istorice firesti. Potrivit lui Victor Iulian Tuca, lectia “suspendarii din istorie a romanilor de catre romani”, practicata in timpul regimului comunist si apoi pe vremea guvernarii lui Adrian Nastase trebuie mai bine inteleasa pentru a fi evitata pe viitor.

Apusul Occidentului nu a venit (inca). Unitate in diversitate: cultura politica in Europa de azi este o carte care in care aproape toate temele adiacente proiectului politic european sunt puse in pagina si disecate cu acribia eseistului care intelege asteptarile cititorului. Practic, nici una dintre marile teme care au generat dezbateri si uneori controverse in spatiul european nu este ocolita. Deocamdata, tipul sau de abordare prin care problematici europene aparent rigide si neinteresante sunt tratate cu naturalete, intr-un stil alert si mai ales prin dozarea implicarii emotionale, ramane practicat de foarte putini autori. Multiplicarea acestui tip de abordare va da fara indoiala justa masura a europenitatii romanilor, afirmata deseori doar la nivel retoric.