Sari direct la conținut

Ar trebui să plătească absolvenții care pleacă din țară după terminarea facultății? Ce spun trei foști miniștri ai Educației și un proiect vechi de 10 ani, relansat de Andronescu – creditele pentru studii

HotNews.ro
Funeriu, Dumitru, Miclea, Andronescu, Foto: Hotnews
Funeriu, Dumitru, Miclea, Andronescu, Foto: Hotnews

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, ar vrea ca absolvenții de facultate care pleacă din țară imediat după finalizarea studiilor să plătească investiția statului în educația lor. O idee proastă, susțin foști ministri ai Educației, în vreme ce Ecaterina Andronescu, acum în funcție, vrea să relanseze un proiect vechi de 10 ani, creditele pentru finanțarea studiilor superioare.

La solicitarea HotNews.ro, Daniel Funeriu constată că „Simpaticului Gioni-discotecă iar i-a venit o idee proastă”, iar Mircea Dumitru spune că „trebuie discutat, în principiu, dacă o astfel de măsură e benefică pentru crearea forței de muncă în România”. Mircea Miclea are o „părere impopulară”, mai exact o cotă parte de participare a studentului la cheltuielile legate de școlarizarea lui. Ecaterina Andronescu vrea ca și „noi o să încercăm să facem un sistem de credite”.

Daniel Funeriu, ministru al Educației în Guvernul Boc:

  • Iar ne lansăm în false dezbateri. Simpaticului Gioni-discotecă iar i-a venit o idee proastă. Dar în loc să o discute cu prietenii la un pahar vrea să ne-o bage pe gât. De ce ideea este proastă: în primul rând pentru că statul are obligația față de cetățeni să-i educe fără a le impune condiții. Prin Constituție.
  • Ea denotă și o minte îngustă: eu aș fi foarte fericit să exportăm ingineri și medici în loc de oameni fără calificare. Dacă aș ridica discuția le nivel de principii, dar nu o fac pentru că l-aș pierde pe drum pe dl ministru, aș putea lesne vorbi despre drepturile omului și alte lucruri sfinte.
  • Pe de altă parte, există ceva ce poate fi gândit: cei care sunt angajați în sistemul public să aibă și o componentă de diseminare a competențelor înspre zone defavorizate. De exemplu, profesorii buni să aibă o componentă de pregătire a celor mai puțin buni sau chiar experiențe punctuale de predare în medii defavorizate. Dar asta trebuie făcut cu instrumente atractive, nu cu instrumente coercitive.

Mircea Dumitru, ministru al Educației în Guvernul Cioloș:

  • Eu m-am mai pronunțat în public asupra acestei chestiuni și am spus că nu e o idee foarte fericită. E mult de discutat aici și sunt multe capcane în chestiunea asta.
  • Am spus de la început, acum doi ani, când s-a mai pus în discuție tema asta, că în condițiile de atunci nu era măsură foarte bună atâta timp cât nu există o idee foarte clară asupra felului în care să arate un contract de genul acesta.
  • În America, sunt studenți internaționali care primesc bani de studii și nu se gândește nimeni să-i țină în America. Trebuie discutat, în principiu, dacă o astfel de măsură e benefică pentru crearea forței de muncă în România.

Mircea Miclea, ministru al Educației în Guvernul Tăriceanu:

  • Strict legat de subiect nu cred că e corect pentru că potrivit angajamentelor noastre europene și conform legislației orice cetățean are dreptul la muncă oriunde în lume, dreptul la muncă este garantat. Prin urmare, nu putem să condiționăm dreptul la muncă din moment ce îl oferim necondiționat. Constituția oferă necondiționat dreptul la muncă. Iar aici e o condiționare a unui drept care se acordă necondiționat. Ceea ce este incorect.
  • Dar eu vă spun o părere impopulară: cred că trebuie gândit altfel învățământul superior în sensul că din faptul că face învățământ superior are de câștigat și studentul și statul, și atunci și studentul ar trebui să aibă o cotă parte de participare la cheltuielile legate de școlarizarea lui. Asta ar fi corect, un procent 10%, 20%, un procent pentru că tu câștigi ca individ. Se poate vedea că salariile tale sunt mai mari dacă ești angajat la stat dacă tu ai învățământ superior. Deci tu câștigi. Atunci asumăți o parte din costuri.
  • Riscul de abandon e mare cu cât dai mai multă gratuitate, acolo se abandonează, pentru că e gratuit. Dar așa dacă tu plătești doi ani nu-ți mai vine așa de ușor să abandonezi în al treilea. Sau te gândești foarte bine ce facultate alegi. Asta este logica în care se gândește în multe state, mai ales în Statele Unite în care se spune foarte clar externalitățile, adică beneficiile pe care le aduce învățământul superior sunt și ale statului și ale individului, prin urmare, pe cale de consecință e corect să plătească și statul, dar și individul. Dar aici în Europa, și mai ales în România acest lucru nu va fi posibil, așa că v-am spus o chestiune e corectă, dar care niciodată nu se va realiza.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației în Guvernul Dăncilă:

  • Toate lucrurile acestea se rezolvă prin lege. Până atunci sunt declarații. Dar eu mă uit la ce se întâmplă acum în Anglia. Eu pe mailul meu primesc în fiecare zi cel puțin două mesaje venite de acolo, prin care se laudă sistemul de credite.
  • În primul rând, noi o să încercăm să facem și noi un sistem de credite. Eu l-am mai pus la punct odată în 2009. Din păcate, n-a fost promovat și n-a avut mult succes. Acum îl repunem în funcțiune, că au trecut 10 ani din 2009, îl reașezăm și îi dăm drumul.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro