Arafat: Măsurile de relaxare nu înseamnă o revenire la ce a fost înaintea pandemiei / Mall-urile nu se deschid în prima fază
Măsurile de relaxare care vor fi luate după 15 mai în România nu înseamnă o revenire la ceea ce a fost înaintea pandemiei de coronavirus, iar restricțiile se vor ridica treptat, pentru a vedea impactul acestora legat de evoluția cazurilor de COVID-19, a declarat duminică seară șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. El a spus că, de exemplu, în prima fază mall-urile sau restaurantele vor rămâne închise.
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, la Digi 24, că până în 15 mai avem obligația să respectăm toate restricțiile impuse de autorități, iar după acestă dată măsurile de relaxare vor fi luate gradual, pentru a vedea impactul lor legat de evoluția cazurilor de COVID-19.
„Să nu se aștepte nimeni că va fi cum a fost înainte de pandemie. Totul depinde de evoluția virusului și depinde de noi foarte mult”, a afirmat Raed Arafat.
El a dat câteva exemple de măsuri care ar putea fi luate după 15 mai. În primă fază, oamenii vor putea ieși afară fără declarație pe propria răspundere, dar va trebui respectat în continuare numărul maxim de persoane. Parcurile ar putea fi redeschise, dar nu și locurile de joacă din acestea. Nu vor fi organizate festivități și nici se va putea merge la restaurant.
Întrebat dacă vor fi redeschise mall-urile, Arafat a spus că în niciun caz acest lucru nu se va întâmpla în prima fază: „Părerea mea este că nu, în prima fază, în niciun caz. Va mai dura un pic cu redeschiderea mall-urilor și a restaurantelor, dar așteptăm o analiză. Trebuie să ne așteptăm că nu vor fi masuri masive și deodată date jos”.
De asemenea, această ridicare a unor restricții va veni cu măsuri precum purtarea măștii de protecție.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că după 15 mai autoritățile ar putea renunța la restricțiile de circulație impuse prin ordonanțele militare odată cu instituirea stării de urgență în România.