Sari direct la conținut

Argentina, țara natală a papei Francisc, ar putea legaliza avortul

HotNews.ro
Mitingul de sustinere a legalizarii avortului, Foto: Alejo Manuel Avila / Zuma Press / Profimedia Images
Mitingul de sustinere a legalizarii avortului, Foto: Alejo Manuel Avila / Zuma Press / Profimedia Images

Camera inferioară a parlamentului argentinian a adoptat vineri o lege de referință susținută de guvern pentru a legaliza avortul, anunță CNN.

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege într-o sesiune extraordinară cu 131 de voturi pentru, 117 împotrivă și 6 abțineri. Legea urmează acum să fie dezbătută și votată de Senat.

În prezent avortul este legal în Argentina doar în cazul unui viol sau dacă viața mamei este pusă în pericol de sarcină.

Legea propusă ar legaliza avortul în toate cazurile dacă este realizat în primele 14 săptămâni ale sarcinii.

Dacă va trece și de Senat, Argentina, țara natală a papei Francisc, va deveni una din primele țări majore din America de Sud care va legaliza avortul.

„Acesta este un pas fundamental și recunoașterea unei lupte îndelungate pe care mișcările pentru drepturile femeilor au dus-o în țară de ani de zile”, a declarat după vot Elizabeth Gómez Alcorta, ministrul argentinian pentru femei, gen și diversitate.

„Vom continua să lucrăm pentru ca întreruperea voluntară a unei sarcini să devină lege”, a adăugat aceasta.

Mii de susținători ai legii, purtând eșarfe verzi, s-au strâns în fața parlamentului argentinian, aceștia rămânând de veghe în timpul nopții în așteptarea veștilor.

Un vot similar de a legaliza avortul a fost înfrânt la limită în Senat în 2018 după ce a trecut de camera inferioară.

Opozanții legii au ieșit la rândul lor pe străzi purtând eșarfe albastre pentru a protesta împotriva legalizării avortului.

„Ei nu vor să arătăm ceea ce este avortul”, a afirmat Mariana Ledger, femeia protestând împotriva legii cu o cruce în mână și un manechin al unui fetus decapitat.

„Asta reprezintă și ei nu vor să o arate. Ei ascund adevărul dar nu suntem oameni ignoranți”, a adăugat femeia.

ONG-ul Amnesty International a salutat votul și a îndemnat Senatul argentinian să nu „își întoarcă spatele” femeilor și să ajute la încheierea avorturilor clandestine care pun în pericol viețile lor.

Inițiativa include și o lege paralelă care va fi supusă unui vot separat, aceasta urmând să prevadă asistență pentru femeile care vor să ducă la termen sarcina dar se confruntă cu dificultăți socio-economice severe.

Argentina, recunoscută drept una din cele mai religioase țări din lume, a înregistrat o creștere graduală a agnosticismului în ultimii ani.

Deși actualul guvern Peronist susține puternic legea, administrația conservatoare din 2018 condusă de președintele Macri s-a opus legalizării avortului.

„Nu suntem în favoarea avortului, nu îl recomandăm sau sugerăm, suntem împotriva avorturilor clandestine care ucid mii de femei”, a scris pe Twitter actrița și activista argentiniană Carola Reyna.

„Credem că este o practică care ar trebui reglementată de către Stat pentru a garanta sănătatea femeilor”, a adăugat aceasta.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro