Sari direct la conținut

Armata avocatilor lui Vantu defileaza pe micile ecrane. Vezi in text lista jurnalistilor si politicienilor care l-au aparat pe SOV si cum au facut-o

Armata avocatilor lui Vantu, Foto: Colaj foto
Armata avocatilor lui Vantu, Foto: Colaj foto

Arestarea preventiva a lui Sorin Ovidiu Vantu a generat un adevarat val de dezbateri. De joi de la ora pranzului, zeci de invitati s-au perindat la principalele canale de stiri, analizand evenimentul in detaliu. O monitorizare atenta a opiniilor lansate de analisti, pe acest subiect, arata ca aproape toti cei prezenti pe sticla au avut un numitor comun: ideea ca SOV este victima lui Traian Basescu, intr-o incercare a acestuia de a indrepta atentia publica asupra „unui circ mediatic”, in detrimentul „adevaratelor probleme ale Romaniei”. Printre protagonistii care s-au erijat in adevarati avocati ai omului de afaceri se numara Bogdan Chirieac, Dinu Patriciu, Mircea Dinescu, Cozmin Gusa, Razvan Dumitrescu, Radu Tudor…

Urmariti mai jos cum a fost tratat subiectul „Retinerea si arestarea lui Sorin Ovidiu Vantu” pe canalele de televiziune Antena 3 si Realitatea si cine i-a luat apararea omului de afaceri. Monitorizarea se bazeaza pe datele furnizate de agentia Monitoring Media. Axele principale ale dezbaterilor publice de joi sunt urmatoarele: Arestarea parintelui FNI este Razbunarea lui Basescu, o diversiune si o abatere a atentiei de la adevaratele probleme ale Romaniei, un circ mediatic sau un atac la adresa presei. Exista si voci care si-au structurat discursul avand ca tema centrala – viciile de procedura. In mod consecvent, insa, invitatii de la emisiunile analizate au ocolit fondul subiectului – Sorin Ovidiu Vantu este acuzat ca l-a favorizat pe Nicolae Popa, condamnat in 2006 de Tribunalul Bucuresti la 15 ani de inchisoare pentru inselaciune, alaturi de Ioana Maria Vlas.

1. Razbunarea lui Basescu

Dinu Patriciu: Eu nu sunt aici sa pledez pentru Vantu, Diaconescu, Becali, Popoviciu. Nici macar pentru Dinu Patriciu. Ci ma gandesc ca nu putem fi cu totii ingrijorati de ceea ce se intampla, de aceste abuzuri si de acumularea lor excesiva de putere in mainile unui singur om. O putere discretionara, care ne transforma intr-o dictatura fara sa ne dam seama.

Mugur Ciuvica: Domnul Traian Basescu vine si pe 29 decembrie 2009 la OTV si spune despre cazul asta. Spune asa. Popa a fost alimentat cu bani cand a fugit din tara in 2002. El a fost descoperit de structurile de securitate de ceva vreme, deci in momentul de fata sunt probe legate de cine l-a sprijinit si cine l-a ajutat. (…) Eu leg strict de caracterul domnului Traian Basescu. E un om rau si ranchiunos. Si nu intamplator adversarii lui din diverse momente sau prieteni care l-au deranjat la un anumit moment au intrat la puscarie. Care pentru 24 de ore, care pentru cateva luni. Si sunt cazuri multe. La adversari e domnul Dinu Patriciu, domnul Vantu dar au fost prieteni. Domnul Popoviciu a fost prieten cu domnul Traian Basescu. O fi calcat pe bec si si-a luat 24 de ore de beci. Domnul Diaconescu iar. Domnul Becali, prieten bun cu domnul Traian Basescu. Si domnul Solomon a facut greseli. Domnul Solomon se lauda prin Craiova ca el l-a facut presedinte pe Traian Basescu ceea ce-i o greseala grava, am inteles ca si niste afaceri nu s-au dus spre zonele cerute de la Bucuresti. Si domnul Solomon si-a primit pedeapsa. Atat cat poate Traian Basescu. Ca exista si o ramasita de justitie care mai functioneaza. Supararile lui Traian Basescu ii costa pe cei pedepsiti de la 24 de ore pana pe la 6 luni. Nu mai vorbesc de cei de la inceput care erau adversari politico-economici. Iacubov, Tender, Marian Iancu, Sechelariu etc. Aia au fost primii. Suntem intr-o tara condusa de un domn care vrea sa-si rezolve problemele cu catusele. Catusele sunt simbolul administratiei lui Traian Basescu de 6 ani si cum vad, o sa continue.

Mircea Dinescu: Traian Basescu si-a gresit motocul. In celebra nuvela, ca sa scape de marile probleme, domnitorul arunca multimii capul lui Motoc. In loc sa-l decapiteze pe Emil Boc acum se incearca sa se azvarle multimii trupul prietenului nostru Vantu. Mi se pare ca-i o mare eroare. Nu asta asteapta poporul. E un joc pe care domnul Traian Basescu continua sa-l practice de cand e presedinte.

Mugur Ciuvica: Vantu si oricine altcineva in Romania din zonele astea politico-economice sunt retinuti cand vrea Traian Basescu si Traian Basescu in ultima vreme nu a dovedit ca ar avea foarte mare logica.

Mircea Dinescu: Eu am spus pe vremuri ca lui Traian Basescu ii lipseste un organ, organul loialitatii, pentru ca se stie in ce stil a dat cu piciorul in oameni care au fost foarte importanti in cariera lui politica. Cazul lui Dan Diaconescu si al primarului Craiovei sunt mai recente si tin de aceeasi factura.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: LA ORDINEA ZILEI

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 18:45

Dana Grecu: Vrea Basescu sa-l infunde pe Vintu, care este miza?

Este circ la Parchet si haos in tara.

Radu Tudor: Prietenul sau, Mache, de la „Bursa”, i-a luat un interviu si dand un pic timpul inapoi, imi dau seama ca Sorin Ovidiu Vintu l-a provocat foarte tare pe Traian Basescu cu acele afirmatii facute si ca razboiul este personal.

Radu Tudor: Traian Basescu a fost cu un pas mai iute de picior si l-a arestat.

Madalin Voicu: Eu cred ca Traian Basescu este un gen de papusar, care trage niste sfori. Foarte multi dintre cei care nu ar trebui sa se subordoneze lui, si ma refer aici la oameni care conduc institutii. Justitia, in primul rand, serviciile si asa mai departe.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: ORA DE FOC

POSTUL: REALITATEA TV

ORA: 21:00

Radu Tudor: Cand un foarte mare adversar al lui Sorin Ovidiu Vintu, cel mai mare adversar, Dan Andronic, anunta cu 48 de ore inainte, urmeaza sa ti se intample ceva, urmeaza sa fie adus Popa in tara, evident ca cercurile in care a umblat Andronic, stiau de aceasta punere in scena.

ORA 20:00

POSTUL ANTENA 3

EMISIUNEA LA ORDINEA ZILEI

Mihai Gadea: Iata ca statul poate parea ca se intareste arestand oameni care poate sunt vinovati, poate nu, nu stiu si nu ma pronunt, dar stiu un lucru sigur, ca este o tinta si a fost o tinta permanenta a presedintelui Romaniei care azi cu siguranta, sta in fata televizorului, in biroul sau, nu stiu daca da comenzi sau nu, dar savureaza momentul.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: SINTEZA ZILEI

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 21:50

Razvan Dumitrescu: A ajuns acolo si Becali, la un moment dat, si a iesit spunand ca este opera presedintelui Traian Basescu. Acum avem o problema pe care v-o supun dezbaterii. Toti acesti oameni care, intre timp, au plecat de la Parchet fiind retinuti sau patind lucruri similare, l-au indicat pe Traian Basescu ca fiind la originea acestor chestiuni.

Cozmin Gusa: Lupta lui SOV cu Traian Basescu sa spunem ca a fost pe fata si nu s-a derulat doar in 2009. A lui, personala. Nu vorbesc de trustul de presa pe care el il detine. A lui, personala, este una mai veche si impart, daca vreti, o telenovela. Daca va aduceti aminte, in anul 2000 Traian Basescu a ajuns primar, indicandu-l pe Sorin Ovidiu Vintu ca autor al scandalului FNI si intr-o mare de entuziasm popular in Bucuresti, a fost ales primar, exact pe acest scandal. In 2004, de asemenea, Traian Basescu a beneficiat de serviciile lui Sorin Ovidiu Vintu, pentru ca atunci trustul Realitatea a fost cel putin independent, intr-o perioada in care era greu sa fii independent in Romania, iar acum, in episoadele 2007, 2008, 2009, cei doi au derulat un razboi. Probabil ca Sorin il indica pe Basescu intr-un mod legitim.

Razvan Dumitrescu: Sa fie vorba despre o simpla rafuiala personala intre Traian Basescu si Sorin Ovidiu Vintu, asa cum sugereaza aceasta declaratie, dar si seria de acuzatii publice pe care cei doi si le-au adus in ultima vreme? E oare surprinzator ce s-a intamplat astazi? De fapt, ce anume este surprinzator, ca toata povestea se intampla dupa 10 ani de la fuga lui Nicolae Popa, sau ca momentul in care se intampla este unul foarte greu pentru actuala putere? Are toata aceasta poveste o semnificatie strict juridica, penala? Sau la mijloc este si o mare miza politica?

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: SUBIECTIV

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 21:00

Corneliu Vadim Tudor: Aceasta arestare, nu retinere, pe care o pune demult la cale Traian Basescu are mai multe componente. In primul rand, ca e vorba de razboiul lui Basescu nu cu mogulii, cu presa. Pentru ca Basescu nu poate sa ii aresteze pe toti ziaristii, pentru ca sunt mii in toata tara, ii aresteaza pe cativa patroni de trusturi de presa. In speta, Sorin Ovidiu Vintu.

Corneliu Vadim Tudor: Toata lumea il va apara pe Vintu, pentru ca, cel putin in acest caz, el e nevinovat. Si argumentatia prigonitorilor sai e ridicola. Sunt prea multe capete de acuzare ca sa fie ceva adevarat aici. Si noi stim personajul. Asta e Basescu.

Dan Diaconescu: Cazul meu si al domnului Vintu seamana intrucatva. Domnul Basescu ma poreclise pe mine „mogulas” intr-o ultima aparitie a domniei sale la OTV. S-a inceput cu arestarea unui mogulas. Probabil spera, pentru a fi testata piata, s-a ajuns acum la mogulii adevarati si, probabil, nu chiar maine sau poimaine, ci abia dupa epuizarea cazului Vintu, deci probabil peste 2-3 luni aproximativ va urma si mogulul Voiculescu si probabil ceilalti moguli. […] probabil domnul Voiculescu va fi servit poporului inainte de sarbatorile de iarna, inainte de Craciun.

Dan Diaconescu: Imi este clar ca e un dosar politic de la cap la coada. Repet, daca Sorin Ovidiu Vintu e vinovat de aceasta fapta trebuiau sa aplice legea la momentul respectiv, acum un an sau acum 8 ani si sunt foarte vinovati ca nu au facut-o atunci daca chiar cred ca el este vinovat intr-adevar.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: REALITATEA TE PRIVESTE

POSTUL: REALITATEA TV

ORA: 18.45

2. Diversiune si Abaterea atentiei de la adevaratele probleme ale Romaniei

Radu Tudor: Azi e prima zi a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2012, si pentru alegerile prezidentiale din 2014, avem privilegiul ca jurnalisti sa asistam la una din uriasele diversiuni post-decembriste (…). Nemultumirea uriasa a populatiei impotriva acestei guvernari are toate sansele sa fie deturnata si sa fie canalizata spre cei mai bogati oameni din Romania.

Radu Tudor: E o foarte mare si foarte bine ticluita diversiune, pentru ca in momentul in care Traian Basescu si PD-L nu mai aveau nici o resursa, se prabusisera total in increderea oamenilor, nu mai vorbesc de optiunile de vot, si cand tensiunea sociala se ridica, mai aveam o luna si jumatate, incepeau sa curga facturile la incalzire intr-o parte a tarii si apoi incet-incet toamna isi facea efectul, am vorbit la emisiunea asta despre ce catastrofa sociala si economica va fi in Romania dupa iarna aceasta, sau din momentul in care oamenii vor primi banii taiati. Evident ca aceasta nenorocire politica pentru actuala putere, Basescu, Boc si PD-L, trebuia sa fie intr-un fel acoperita, sa existe o uriasa diversiune care sa ii faca pe oameni sa uite, cu ajutorul televiziunilor, de necazurilor lor.

Victor Alistar: Cred ca suntem in fata unei perdele de fum, ca ma asteptam sa discutam despre scrisoarea de intentie catre FMI, care imi arata inghetarea pensiilor pe 2011, imi arata trimiterea salariilor din sectorul bugetar la nivelul sectorului privat, asta inseamna la sase milioane, ca este mai jos, imi arata ca pe Centrale Bucuresti nu mai este permisa subventionarea pretului, imi arata cateva lucruri. Aia era o chestiune care, probabil, facea telespectatorii sa inghete. Asta este o petarda de fum.

Madalin Voicu: Nu va suparati, dar acum, in momentul acesta, media, in intregul ei, este manipulata. Pentru ca problema nu este ca Vintu a furat bani si ca poporul o sa zica: bine ca l-a arestat, ca e bogat. Asta e prea primitiv, e prea jos. In mintea lui Basescu poate ca e chestia asta, pentru ca el este un tip subtire. Problema este alta. Lui nu ii mai convine, pentru ca deja se strange cureaua, nu ii mai convine ca un post ca Realitatea sa il calce in picioare zi de zi.

Madalin Voicu: Eu consider ca, la ora actuala, panica lui Traian Basescu este mai de discutat si mai de comentat decat smecheriile pe care le face, arestand pe Ovidiu Vintu, care, oricum…

Radu Tudor: Diversiunea de astazi o sa aiba mare efect.

Radu Tudor: Acest mare specialist in diversiuni politice si mediatice, numit Traian Basescu, mizeaza pe canalizarea urii si disperarii majoritatii populatiei impotriva acestor oameni bogati.

Radu Tudor: Cunoscuti de-ai mei au cazut, si prieteni de-ai mei au cazut astazi in aceasta plasa, bucurandu-se si frecandu-si palma de parca ar fi pierdut vreodata vreun leu, ca a fost arestat Sorin Ovidiu Vintu.

Madalin Voicu: Romania de astazi e saracita de oameni. Nu de Vintu, ca sa il luam asa, varf de aisberg. Sau de Patriciu, sau de cine se mai vorbeste.

Bogdan Hossu: Daca vreti, perdeaua de fum cea mai groasa este, de fapt, ca se mascheaza, ceea ce domnul Alistar a incercat sa va spuna, de fapt, fundamentul la ora actuala, a ceea ce se intampla in Romania. Va fi un nou acord cu Fondul Monetar International, nu vor fi reduceri de cheltuieli la bugetul de stat in cheltuielile administrative, lucru pe care putem vedea din declaratia domnului presedinte la TVR.

Victor Alistar: La aceasta perdea de fum cu Ovidiu Vintu, pe afaceri judiciare, cand merge prost economic, scoatem justitia.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: LA ORDINEA ZILEI

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 18:45

Dana Grecu: Liviu Dragnea, secretar general al PSD a facut azi o declaratie interesanta. El spune ca retinerea lui Vintu poate fi detonarea unui caz in timp ce in PD-L se sfasie intre ei. L-am chemat la noi sa detalieze.

Liviu Dragnea: La cald, prima mea reactie a fost sa ma uit ce efecte are intamplarea de azi. Si unul din primele efecte politice poate sa fie o oarecare linistire a unor parlamentari PD-L si nu numai care ar fi suparati pe conducerea PD-L si pe domnul Traian Basescu. Pentru ca se apropie motiunea de cenzura…

Dana Grecu: Deci nu facem rost de bani cu chestiunea asta. Poate justitie. Doi. Aflu ca supravegherea lui Sorin Ovidiu Vintu a costat 30 milioane euro. In acelasi timp aflu ca Romania se va imprumuta, dar tot pentru pensii si salarii, nu pentru investitii. Eu trebuie sa aflu niste raspunsuri. Care-i nota de plata pentru toate chestiile astea.

Liviu Dragnea: Am si eu o concluzie doamna. Inca o zi, astazi, nu s-a vorbit de starea…

Dana Grecu: Natiunii.

Liviu Dragnea: … critica a economiei.

Victor Alistar: Si ne costa miliarde ca ne uitam la show-uri de petarde si fum.

ORA 20:00

POSTUL ANTENA 3

EMISIUNEA LA ORDINEA ZILEI

Oana Stancu: Dupa o serie de coincidente bizare, toate arestarile din ultimii doi ani, toate arestarile importante, s-au suprapus fie cu scandaluri de presa la adresa puterii, fie cu tensiuni sociopolitice si ziua de azi avea un subiect fierbinte. Scrisoarea de intentie catre FMI, 74.000 de concedieri pana la sfarsitul anului si salariile taiate din nou, de data asta de o inflatie de 7 sau 8%.

Dinu Patriciu: Birocrati din maruntaiele statului rastalmacesc toate cele aflate prin aceste crampeie de informatii adunate si le transforma in infractiuni la cerere. La comanda politica, atunci cand e nevoie de ele. E evident ca ne aflam intr-un moment in care este nevoie de astfel de diversiuni, atata vreme cat bugetul statului este in prag de faliment, nu se pot plati salariile si pensiile, ne imprumutam din nou, cea mai mare nenorocire care ni se poate intampla din nou la FMI si o vom considera ultima salvare peste cateva luni. Asa cum am ajuns s-o consideram si pe aceasta, desi e perfect inutila si am fi avut cu totul alte metode de a scapa de saracie in acesti ani. Asa cum se intampla pe la altii care cresc economic si nu scad ca noi. Iar motivatia tuturor acestor diversiuni sta de fapt in incompetenta guvernantilor.

Doru Buscu: Daca Sorin Ovidiu Vantu va fi retinut asta seara, daca va fi eliberat mai intai asta seara, duminica seara se inchide cazul pe televiziuni, in presa. Daca dimpotriva va primi o arestare pe 29 de zile cel putin o saptamana acest caz o sa fiarba pe televiziuni, in ziare. (…) unul din avantajele, cel putin la prima vedere, ar fi ca in astea 7 zile Guvernul are ragazul sa se puna la timp cu raspunsul la conferintele de presa si cu calculul exact al deficitului la pensii. Pe de alta parte 7 zile sa stai pe acest subiect fragilizeaza pozitia adversarului si poate sa aduca noi riscuri legate de…

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: ORA DE FOC

POSTUL: REALITATEA TV

ORA: 21:00

Dinu Patriciu: Eu cred ca comanda politica este evidenta, cred ca arestarea preventiva este o arma tot politica, cred ca nu se urmareste altceva decat diversiunea in momentul in care tara are probleme politice si economice foarte grave.

Victor Ciutacu: Am o parere proasta cu toate injuraturile pe care o sa ti le iei pe site-ul Antenei 3 despre opinia publica romaneasca care are impresia ca prin retinerea domnului Sorin Ovidiu Vintu se face dreptate in Dosarul FNI.

Cornel Nistorescu: E o logica elementara ca ne pregateam de un moment de mare impact mediatic care sa acopere daca nu o decizie a Guvernului sau o taiere de pensii, macar o mica parte din marele scandal care este in Romania de acum si pentru ca el nu poate fi acoperit dupa parerea mea cu arestarea sau cu aceasta plimbare a lui Sorin Ovidiu Vintu pe la tribunal.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: SUBIECTIV

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 21:00

Nicolae Banicioiu: Un singur lucru mai ne ramane, domnule Dumitrescu. Si anume, momentul in care a fost aleasa aceasta retinere. Este exact ziua in care Guvernul se pare ca a trimis o scrisoare la FMI, o noua scrisoare la FMI, care vorbeste acolo de noi inghetari de pensii, de concedieri masive, de taieri de subventii. Si a trecut total neobservata chestiunea aceasta, astazi. Pentru ca am avut, bineinteles, o stire, am avut, iarasi, show la televizor si telejustitia de rigoare.

Nicolae Banicioiu: Din pacate, indiferent ca Vintu este vinovat, ca nu este vinovat, nu sunt eu procuror, si nici judecator, ca sa constat lucrul acesta. Dar remarc ca iarasi ii facem jocul domnului Basescu si nu mai discutam de problemele reale pe care le are Romania astazi.

Cozmin Gusa: Vor incepe fel de fel de astfel de evenimente, care sa diminueze, daca s-ar putea, marea cadere economica pe care deja cetatenii o vor resimti in aceasta toamna acut, ca sa nu mai vorbesc de iarna care vine.

Nicu Banicioiu: Inteleg ca urmarirea domnului Vintu a costat doar vreo 30.000.000 de euro, n-am inteles daca doar pe anul acesta sau pe toata aceasta perioada si acum fac o paranteza si ma intreb oare cate pensii am fi dat noi din aia 30.000.000 de euro, dar probabil ca asta nu…

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: SINTEZA ZILEI

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 21:50

Dan Diaconescu: Exact, ca sa uite putin romanii de salariile bugetarilor taiate, de acest nou credit pe care statul doreste sa-l ia, s-a trecut la aceste arestari extraordinar de mediatizate prin simplul fapt ca, vedeti, toata lumea cu sau fara intentie discuta despre ele. Automat nimeni nu mai discuta despre guvern, despre omul Basescu.

Bogdan Chireac: Sunt convins, retinerea domniei sale este in legatura cu tot contextul politico-economic din Romania din ultimele saptamani.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: REALITATEA TE PRIVESTE

POSTUL: REALITATEA TV

ORA: 18.45

3. Atac la adresa presei

Radu Tudor: Asta este o stire mai veche in care s-a vorbit despre crearea unui trust de presa pentru actuala putere, si ca profitand de aceasta oportunitate extraordinara, de aceasta bresa creata de Traian Basescu in subiectele foarte dureroase ale zilei, am dat la o parte pensii taiate, dezastrul din sanatate, salariile taiate, somajul, tot ce se prefigureaza a fi un tablou catastrofal in Romania, si ne ocupam de Vintu.

Radu Tudor: Presedintele are o problema cu ruperea subiectelor apasatoare pentru aceasta putere si aducerea lui Vintu in atentia opiniei publice, dar pe de alta parte, baietii din PD-L vor sa ciuguleasca si eventual la masa credala sa ia Realitatea pe nimic.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: LA ORDINEA ZILEI

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 18:45

Liviu Dragnea: In Romania se spune ca se arata pisica. Un alt efect poate fi trustul Realitatea. S-a tot vorbit ca se doreste… ca deranjeaza, ma rog. Pentru ca luni de zile a fost controlat de ANAF. Si trustul, si Razvan Dumitrescu. Un alt efect la RTV, sper sa nu fie, ca incet-incet moderatorii de-acolo sa fie mai rezervati in emisiuni si in acuzatii la adresa puterii. Sunt niste supozitii.

Liviu Dragnea: Dan Diaconescu, patron de televiziune. Micut, mogulas cum se alinta el dar a avut un rol important in campanie. In favoarea lui Traian Basescu. A urmat Sorin Ovidiu Vintu care a fost in conflict direct. Inainte erau buni prieteni si Sorin Ovidiu Vintu a contribuit determinant la alegerea lui Traian Basescu in 2004. Eu sper sa se opreasca aici. Pentru ca presa reprezinta una din putinele institutii unde mai poti vorbi liber si una din putinele institutii libere si neafectate de influenta politica malefica.

ORA 20:00

POSTUL ANTENA 3

EMISIUNEA LA ORDINEA ZILEI

Dinu Patriciu: Cam cat ai putea fi de naiv ca sa crezi ca intre arestarea patronului si prestarea jurnalistica a postului RTV nu exista nicio legatura? Si in cazul meu era vorba de o motivatie strict politica.

Mugur Ciuvica: E o razbunare, domnul Traian Basescu se razbuna pe Sorin Ovidiu Vantu si razbunandu-se pe el se razbuna si pe o anumita politica editoriala a trustului dumneavoastra. Dar cred ca mizeaza mai mult pe o decredibilizare a Realitatii TV. Indiferent de ce o sa se intample o sa zica, cand se mai duce el pe la doamna Culcer sau pe la domnul Radu Moraru si o sa spuna: sigur ca ma tot cearta aia de la Realitatea cand a fost arestat Vantu si vrem sa demonstram…

Catalin Tolontan: Nu sunt solidar cu Sorin Ovidiu Vantu. Eu cred ca responsabilitatile sunt individuale si nu colective. Si anume ca daca Sorin Ovidiu Vantu a facut ceva va trebui sa raspunda el si nu Realitatea TV pentru ce a facut Sorin Ovidiu Vantu. Am incredere in justitie si sint convins ca oamenii din justitie isi vor face treaba. Am discutat zilele trecute cu cineva din Ministerul de Finante care s-a declarat oripilat de ceea ce s-a facut in cazul Realitatea TV, trustului de fapt, pentru ca s-a ajuns la un nivel de degradare profesionala. Oamenii aia asa cum sunt acolo, birocrati si asa mai departe, au totusi o mandrie profesionala si unii lucreaza de peste 10 ani in Ministerul de Finante si au spus ca niciodata in istoria Ministerului de Finante, respectiv in istoria ANAF nu s-au strecurat cifre ale veniturilor oamenilor in afara controlului respectiv. Ori asta s-a facut la Realitatea. Si eu indraznesc sa spun ca in privinta Realitatii, fara a lega neaparat cazul din aceasta seara de ceea ce s-a intamplat la Realitatea, Realitatea si trustul au fost supuse unui tip de presiune fiscala si politica de care, intre ghilimele, nu s-a bucurat nicio companie din Romania.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: ORA DE FOC

POSTUL: REALITATEA TV

ORA: 21:00

Mihai Gadea: Se prabuseste RTV?

Victor Ciutacu: Daca nu va fi preluata de un grup de afaceri apropiat PD-L poate.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: SINTEZA ZILEI

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 21:50

Lucian Bolcas: Mie mi se pare o consecventa. Sa nu uitam ca presa este un vector de siguranta nationala. Si demonstram modul in care anihilam acest vector. Asta este primul. In al doilea rand, nu este surprinzator, pentru ca, de multa vreme se vorbeste despre amestecul politicului in actul de justitie.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: SUBIECTIV

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 21:00

Dan Diaconescu: Cred eu ca se vrea de fapt atacarea sau afectarea, lichidarea postului Realitatea TV.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: REALITATEA TE PRIVESTE

POSTUL: REALITATEA TV

ORA: 18.45

4. Circ Mediatic, Justitie la Televizor

Liviu Dragnea: Dar asta poate fi un exercitiu de aratare de muschi. Sa arate ca in Romania e cineva care are putere foarte mare si poate apasa pe butoane.

Sergiu Andon: Ne-am obisnuit facand justitie la televizor, refuland cand vedem maharii agatati sau persoanele discutabile chemate spre justitie ne-am obisnuit sa ne bucuram cu prezenta acestor instrumente ale puterii carora nu prea le gasesc locul in lege.

Sergiu Andon: Pentru mine, acest spectacular este dovada unei demonstratii clare de forta. Si daca ne mai amintim ca centrul de putere principal al tarii in mod repetat, de luni de zile a atentionat cativa oameni din tara, intre care Sorin Ovidiu Vintu, ajungem la concluzia ca daca politic se dorea o imagine de libertate, de democratie, de nefrica, sa nu-ti fie frica in Romania, atunci macar pentru asta raspundea domnul Sorin Ovidiu Vintu daca are de raspuns pentru ceva in mod normal (…).

Sergiu Andon: Dupa ce ieri am incercat sa fac o legatura ca eliberarea lui Solomon are un substrat… eu nu spun nici acum ca aia-i legat de scenariu, dar va spun altceva despre Popa. Informatiile noastre din justitie sunt ca Popa e bine merci si ramane bine merci. Iar aducerea lui iminenta in tara a fost anuntata intregii natii in seara dezbaterii televizate principale care a hotarat scorul electoral in mare masura iar dintre argumentele cetatenilor indecisi sunt convinsi de a vota candidatul victorios, sunt convins ca a facut parte si aceasta gogoasa: Popa vine in tara. Dupa cate stim, nu vine in tara.

ORA 20:00

POSTUL ANTENA 3

EMISIUNEA LA ORDINEA ZILEI

Dinu Patriciu: Asistam evident la un circ mediatic. Cine poate fi atat de naiv incat sa creada ca nu exista nicio legatura intre arestarea patronului si prestatia jurnalistica a postului Realitatea TV?

Mircea Badea: in Romania nu se face niciodata justitie pe fond, se face doar circ in fata camerelor astfel incat gibonii sa se simta satisfacuti si sa ragaie dupa ce beau o bere si mananca niste cartofi prajiti ca uite fratioare in Romania se face dreptate si lasa ca ala merita sa i se intample, transferand astfel o chestiune dintr-un teritoriu extrem de delicat cum este cel al justitiei pe terenul perceptiei de telenovela.

Mihai Gadea: (…) Esti convins Mircea ca povestea pe care o vedem si telenovela din aceasta seara este un circ suta la suta?

Mircea Badea: Este grotesc, este un alt episod dintr-un film cu prea multe episoade din pacate, sunt trase la xerox.

Mircea Badea: Foarte multe persoane cu rezonanta publica si culmea, cumva integrate intr-un circuit in varful caruia se afla, asta-i situatia, presedintele Romaniei, alea sunt toate pericole sociale si sunt servite la ore de maxima audienta publicului telespectator cu catuse la maini.

Dinu Patriciu: Eu stiu insa un singur lucru. Ca e dovedit istoric ca acumularile excesive de putere nu sfarsesc bine. Se sfarsesc repede si prost. Or, traim momentul in care acumularea excesiva de putere in mainile unui singur om a dus la deformarea functionarii institutiilor statului si in primul rand a justitiei. Toate aceste circuri televizate nu fac decat sa apropie sfarsitul acestei forme de dictatura camuflata.

Mircea Badea: Prieteni, hai sa privim cu optimism justitia din Romania. Deja mi se pare ca functioneaza, procurorii isi fac datoria, justitia lucreaza. In timpul mandatului meu s-au obtinut niste show-uri tv senzationale, nicio condamnare pe fond dar macar avem la ce sa ne uitam, avem ce sa comentam, ne simtim bine.

Mihai Gadea: Acest show a inceput in campania electorala cand presedintele in functie la momentul respectiv, candidatul Traian Basescu il ataca la baioneta pe Mircea Geoana cu vizita la Vantu si cu arestarea cu o zi inainte a lui Nicolae Popa. Presedintele stia de arestarea lui Nicolae Popa cu o zi inainte. Si asta era o intrebare. Era intamplatoare arestarea chiar cu o zi inainte? In 10 ani nu a reusit nimeni sa-l prinda pe Nicolae Popa. Si cu o zi inaintea acelei confruntari este arestat Nicolae Popa.

Mircea Badea: OK. Intrebarea mea este. Si de ce nu fac aceste convorbiri coroborate sper, cu alte probe mai concrete, obiectul unei judecati pe fond? De ce dracu in Romania nu se intampla judecati pe fond si avem numai arestari preventive? De ce?

Mircea Badea: De ce crezi ca se slobozesc catre marele public aceste stenograme? Pai pentru ca fac parte din pachetul mediatic. Ce arestare preventiva e aia fara sa aiba poporul ce citi? Uite bai cum vorbea cu ala, cum i-a zis, ai vazut?… Face parte din show. Fondul? Da-l dracu. Important e show-ul.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: SINTEZA ZILEI

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 21:50

Nicolae Banicioiu: Iata ca, iarasi, avem circ si justitie la televizor. Ne distram cu totii inca o saptamana, doua, trei, pana unde ne mai tine, si vine iarna si o sa ne taie subventiile la caldura. Asta este realitatea. E pe principiul acela, stiti, cum fac dependentii de narcotice. Isi mai injecteaza ceva in vena si o mai duc cate 2-3 ore.

Cozmin Gusa: Vom vedea multe telenovele, iar personajul acestei toamne, din pacate pentru el, si, sigur, si eu, in calitate de prieten, nu sunt deloc bucuros ca i se intampla asa ceva, va fi Sorin Ovidiu Vintu, in calitatea lui de patron media.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: SUBIECTIV

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 21:00

5. Viciile de procedura

Sergiu Andon: Care ar fi pacatele lui Sorin Ovidiu Vintu daca exista, fapta pentru care este acum cercetat, favorizarea infractorului nu justifica nici retinerea, nici arestarea si mai ales… (…)perchezitia si mascatii.

Sergiu Andon: Nimeni nu observa ca pe de-o parte legea actuala si probabil si cea viitoare vor permite emiterea necontrolata a mandatului de aducere in executare.

Sergiu Andon: Nu justifica pe de-o parte arestarea, nu justifica mandat de aducere ci pentru inceput o simpla citare. Dupa cum se vorbea in tribunale, nici vorba sa fi fost citat intr-un fel sau altul macar telefonic. Si nu justifica descinderea cu iz de perchezitie a acestor glugi negre pentru care noi statul de drept, uite, ca domnul Liviu Dragnea, cautand in politichie influente, lupte de partid… foarte bine…

Sergiu Andon: Domnul Victor Alistar a simtit bine explicatia si ne intoarcem la momentul spectacular al descinderii, arestarii, mascatilor etc. Si ne gandim ce s-a intamplat alaltaieri cand scria domnul Andronic pe blog. S-a intamplat ca se fixa ziua si ora. Si ziua si ora ar fi copilarie ca cei care pun in scena un asemenea spectacol nu tin seama de cine vine la rand la permanenta de arestari. In timpul zilei s-au luat dosarele obisnuite, repartizarea este aleatorie… are si ea smecheriile ei dar nu intram in asta acum.

Sergiu Andon: Masura retinerii in acest tip de infractiune este exagerata.

ORA 20:00

POSTUL ANTENA 3

EMISIUNEA LA ORDINEA ZILEI

Emil Hurezeanu: Avem un caz politico-judiciar. Acum suntem in situatia de a asista la o secventa in desfasurarea judiciara. Sigur ca pot fi observate cu ochiul liber abuzuri pentru ca va dau un exemplu. Confiscarea calculatoarelor si a dosarelor dupa atatea luni de cand domnul Traian Basescu vorbea de legatura Popa-Vantu-Geoana. Dupa atatea luni, devine inutila. Pentru ca in aceasta perioada, domnul SOV, care dupa cate stiu eu se putea dispensa de calculatoare, putea s-o faca linistit. Mi se pare ridicol sa invinovatesti public, cu cea mai mare audienta posibila, in timpul campaniei prezidentiale pe cineva si aceasta persoana sa fie pusa sub acuzare si apoi retinuta cu scene de deplasare a dosarelor si a calculatoarelor care devin inutile. E un singur indiciu al unor intamplari neobisnuite. Mai mult decat ale unui ciclu judiciar normal.

Mugur Ciuvica: Nu suntem chiar in Africa. In Africa genul asta de suparari se rezolva. Cu mitraliera, cu maceta. Inca in Europa, chiar la coada UE cum suntem, trebuie cateva carlige care sa-l agate. Probabil ca in momentul ala n-avea cu ce sa-l agate si a inventat chestia asta care-i o gluma. Dar de ce perchezitie la Vantu pentru o chestie de-acum 9 luni? E mai mult de-atat. In mai apareau in Adevarul aceste informatii care apar acum. 17 mai. Transferul banilor. Vantu ar fi dispus transferul sumei de 44,500 euro dintr-un cont bancar in Jakarta etc. Deci toate informatiile astea, pe baza carora e arestat acum Vantu si pe baza carora s-au facut perchezitiile, Vantu le cunostea din 17 mai. Doar daca citea Adevarul. Fara alte informatii. Pai nu arunca calculatorul ala pe undeva?

Miron Mitrea: Nu inteleg de ce trebuie arestat Diaconescu, nu inteleg de ce a fost arestat Becali. Si nu am inteles niciodata de ce l-au arestat pe Dinu Patriciu. De ce l-au retinut. Vrei sa le deschizi dosare, deschide. Dar de ce le pui la pastrare? Vrei sa sperii? Aici sunt de acord cu domnul Mugur Ciuvica. Perchezitiile sunt facute nu pentru ca cineva se gandeste ca intr-un calculator de azi mai poate fi vreo informatie de-acum ani de zile, cand tu de 9 luni vorbesti public de ea. Dar ai un motiv bun sa pui mana pe calculatoare si pe hartii, poate, poate il mai prinzi pe Mugur Ciuvica cu ceva.

Dinu Patriciu: Este evidenta inegalitatea de tratament si prezumtia de vinovatie din anumite cazuri. Si tocmai la acest tip de abuzuri ma refeream inainte.

Mugur Ciuvica: S-au umplut portbagaje de masini cu diverse chestii luate la perchezitie din casa lui Luca. Or, martorul e tratat cu mai multa delicatete peste tot in justitie. E destul de ciudata disjungerea asta a lui Luca de ceilalti trei. Tin minte ca si in cazul Popoviciu i-au arestat pe cei trei, pe Popoviciu si pe cei doi ofiteri, seful de la Doi s-un sfert si un alt sef de pe-acolo, pe profesorul de la facultate nu l-au arestat si atunci se spunea ca profesorul ar fi colaborat cu procurorii si ar fi dat declaratii, ceilalti nu. Nici asta nu s-a verificat.

Mugur Ciuvica: …e chestiunea cu FMI, veche de 10 ani, care sigur, ar fi bine sa fie scoasa la lumina, toate resorturile acestei megaafaceri care a provocat multa suferinta in Romania, dar arestarea lui Vantu n-are nicio legatura cu lucrul respectiv ci se refera la faptul ca i-ar fi transmis niste bani respectivului, domnului Popa, in Indonezia. Am auzit comentarii azi, nu intru in chestiuni juridice. Si daca i-a trimis ce? Ca-i complicat de demonstrat.

Dinu Patriciu: Uite, de fapt discutam despre rasul-plansul. E trist ca intr-o tara a UE se poate intampla asa ceva. Si ca oamenii de afaceri numiti moguli, oligarhi, capitalisti, cum vreti dumneavoastra, sunt subiect de filaj permanent pentru ca pasamite ar pune in pericol interesul national sau siguranta nationala. Dupa cum si presa o face in aceeasi masura.

Alice Draghici: Perchezitii, mandat de aducere, retinere 24 de ore. E neobisnuita situatia nu pentru ca in general la favorizarea infractorului nu prea se aresteaza preventiv, este o infractiune la care de regula cercetarea se face in stare de libertate avand in vedere ca limitele de pedeapsa sunt reduse. Dar neobisnuit este faptul ca se propune arestarea preventiva pe favorizarea infractorului dupa ce infractorul a fost definitiv condamnat, dupa ce exista un mandat de executare a pedepsei care este pus in urmarire internationala. Deci pericolul ca justitia sa lucreze pana la sfarsit este mult diminuat. Favorizarea infractorului este considerata o fapta grava cand infractorul favorizat se sustrage de la urmarirea penala si de la judecata decat dupa ce se emite un mandat de executare.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: ORA DE FOC

POSTUL: REALITATEA TV

ORA: 21:00

Victor Ciutacu: In aceasta seara, se judeca daca domnul Sorin Ovidiu Vintu si ceilalti doi oameni reprezinta pericol pentru ordinea publica asa cum spune Codul Penal, nu se judeca nici vinovatia lui Vintu de la FNI care s-a judecat si inteleapta noastra justitie l-a considerat nevinovat, nu se judeca nici activitatea presupus infractionala a domnului Vantu in aceasta perioada de timp in Romania, ci se judeca daca domnul Sorin Ovidiu Vintu constituie un pericol pentru ordinea publica.

Dinu Patriciu: Intr-o tara normala, exista nenumarate modalitati de a sili oamenii sa se afle la dispozitia justitiei, eliberarea pe cautiune, interzicerea de parasire a localitatii sau a tarii, supravegherea domiciliului sau a persoanei, toate acestea fiind perfect legale si apare masura arestarii preventive doar in cazuri extreme. Impiedicarea legaturii intre cei cercetati se poate face si altfel decat simplu prin punerea lucrurilor dupa zabrele.

Dinu Patriciu: Nu. Eu cred ca toate aceste abuzuri nu fac decat sa apropie deznodamantul final al acestui regim. Si sunt absolut convins ca reforma statului incepe cu educatia democratica pe care o faceti si dumneavoastra acum intr-un fel sau altul dar incepe in primul rand cu respectul institutiilor si legilor tarii. Or, de 6 ani asistam la o involutie. Cei care ne guverneaza sunt cei care nu respecta legile si institutiile statului. Daca aceasta tara nu-i de capul ei, eu mi-as permite sa-i rog pe reprezentantii diplomatici ai adevaratelor democratii sa ia nota de involutia democratica din Romania si sa puna in miscare mecanismele care ne pot aduce inapoi in UE. Pentru ca deocamdata suntem mult mai aproape de Rusia contemporana decat suntem de UE.

Victor Ciutacu: Voua vi se pare ca Vantu e tratat cu vreo prezumtie de nevinovatie? Trei sferturi din tara spune bine ca l-a arestat, nu conteaza de ce.

Cornel Nistorescu: Eu nu stiu in ce masura favorizarea infractorului este asa de grava ca tradarea intereselor nationale de catre doi ministri care nici acum n-au fost nici acuzati, nici judecati, nici nu li s-a cerut scuze. Au fost doar terfeliti si aruncati la lada de gunoi a politicii, de unde nimeni nu-i mai ia inapoi. O asemenea operatiune de favorizare a infractorului se poate rezolva saptamana viitoare. Tradarea nationala de 4 ani, neabordata in niciun fel vi se pare normal? Vi se pare justitie?

Oana Despa: Eu nu spun ca justitia e corecta in Romania. Eu nu spun ca ea va merge de maine incolo foarte bine. Eu spun ca pentru astfel de infractiune mi se pare normal sa se obtina mandat de arestare. Este o infractiune grava care afecteaza mersul justitiei. Intr-o tara civiliziata justitia trebuie sa functioneze corect si ar trebui lasata sa prinda infractorii, sa-i judece.

Dinu Patriciu: Eu as ruga-o pe domnisoara Despa sa se gandeasca bine daca maine are cine s-o apere. Fiind in aceeasi situatie cu domnul Vantu. Pentru ca intr-o astfel de tara, indiferent de parerile domniei sale, este posibil absolut orice. Atunci cand e posibil un astfel de abuz ca cel de asta-seara, ca cel din fiecare moment in care am trecut prin stari de tensiune si a trebuit abatuta atentia de la adevaratele probleme ale tarii, daca intr-o astfel de tara nu-i posibil sa fie arestata si dumneaei. In ciuda parerii pe care o are. Si care este si juridic si moral, si din punct de vedere al democratiei in general, este incorecta. Pentru ca porneste de la prezumtia de vinovatie.

Mircea Badea: Il aresteaza sigur. Noi traim intr-o tara, cand e arestat cineva, preventiv, se obtin si niste convorbiri telefonice. Adica sa aiba poporul cu ce sa se delecteze. E dupa tipar. Sigur ca-i ilegal, sigur ca intr-o tara cu un stat de drept, procurorii aia zburau demult si-si gaseau de munca la sortat cartofi.

Dinu Patriciu: Daca vorbim de procesul judiciar care se intampla in aceste clipe trebuie spus ca el e dinamitat dinainte. Atata vreme cat au ajuns in presa stenograme ale convorbirilor telefonice inainte de a fi prezentate judecatorilor.

Victor Ciutacu: Dumneavoastra tot n-ati inteles ca intentia nu e sa se probeze vinovatia lui Vantu ci sa se arate lumii ca Vantu e un tip rau care vorbeste cu infractorii la telefon?

Dinu Patriciu: Evident ca asta am inteles si eu. Atata lucru inteleg. Dar din punct de vedere juridic nu exista in acest dosar nici un fel de proba. Atata vreme cat ne referim la aceste convorbiri telefonice si chiar la transferuri bancare nu e probata intentia de a sprijini infractorul. Ci este probat doar faptul ca au existat relatii intre cei doi. In rest nu exista nimic in acest dosar. Din ceea ce am vazut pe televizoare toata ziua, dosarul este nul. (…) Eu cred ca aceste abuzuri trebuie sa inceteze si ca sa inceteze nu-i suficient sa ne referim numai la justitie, ci la structura statului roman, la institutiile care nu mai functioneaza pentru ca au fost dinamitate de conducerea actuala a statului.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: SINTEZA ZILEI

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 21:50

Niels Schnecker: Surprinzator pentru mine este faptul ca, la aproape 22 de ani de la Revolutie, noi inca mai avem institutia arestului preventiv pe post de militie, bulau, pulan cu care dai, recunosti ca esti mistret. Este acest sistem care pe mine inca ma mai surprinde. Poate ca sunt eu vesnicul naiv, dar eu ma asteptam, intr-un fel, sa ajungem, totusi, intr-o buna zi in care: dom’ne, hai sa lasam justitia sa isi faca treaba. Sa vedem, daca omul e vinovat, baga-l dupa gratii. Dar, pana ce afli ca este vinovat, nevinovatia trebuie sa fie conditia de baza a individului, ca si libertatea. Si atunci, nu ma apuc sa arestez, dom’ne.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: SUBIECTIV

POSTUL: ANTENA 3

ORA: 21:00

Bogdan Chireac: …aceasta arestare violenta cu procurori care umplu casa, care are doua camere, a domnului Vintu, cu modul in care s-a procedat in alte imobile ale lui Sorin Ovidiu Vintu si toata aceasta tevatura are clar de-a face cu o chestiune politico-mediatica menita sa acopere macar un timp ceea ce pana la urma este de neacoperit.

Bogdan Chirieac: Acum cinci ani domnul Patriciu a fost retinut 24 de ore si, in extremis completul de judecata a hotarat sa nu il aresteze preventiv 29 de zile. In cinci ani de zile omul s-a dovedit nevinovat si a si castigat. Corneliu Iacubov a fost arestat, el a fost tinut in puscarie, el a fost judecat, s-a constatat ca fapta nu exista.

Bogdan Chireac: Nu sunt de acord cu retinerile abuzive, cu arestarile preventive, comandate politic. Aceste lucruri daca vreti ataca fundamental tanara noastra democratie atat cat este ea in acest moment. Au niste dovezi suplimentare vizavi de Sorin Ovidiu Vintu sau Liviu Luca? Foarte bine, pune la dosar, trimite dosarul in instanta. Nu ma aresta intai!

Andreea Cretulescu: Si nu cu o procedura din asta de mantuiala, cum spunea si domnul Diaconescu. Atunci cand faci perchezitii trebuie sa respecti procedura, ca dupa aia ajungi in instanta si judecatorul iti da cu dosarul in cap si iti spune: lasa-ma in pace, nu ai nici o baza legala.

DATA: 09-09-2010

EMISIUNEA: REALITATEA TE PRIVESTE

POSTUL: REALITATEA TV

ORA: 18.45

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro