Armata britanică a deschis o investigație după ce un preot fals s-a infiltrat printre gărzile reginei Elisabeta a II-a
Armata britanică a anunțat marți că a lansat o investigație privind informațiile despre un bărbat care s-a prefăcut că este preot și a petrecut o noapte la o cazarmă din apropierea Castelului Windsor a soldaților însărcinați cu protejarea reginei Elisebeta a II-a, relatează Reuters și The Guardian.
Tabloidul The Sun a dezvăluit în premieră luni că impostorului i s-a permis accesul în cazarma regimentului Coldstream Guards fără să prezinte documente și ulterior a mâncat, băut și împărtășit povești cu soldații.
Regina Elisabeta nu se afla în Castelul Windsor în timpul incidentului care a avut loc miercurea trecută, potrivit aceleiași surse.
„Armata ia această breșă de securitate extrem de în serios și ea va fi investigată temeinic cu celeritate”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Londra.
„Acest incident face acum parte dintr-o investigație în derulare, fiind așadar nepotrivit să oferim mai multe comentarii în acest moment”, a adăugat acesta.
Preotul impostor a trezit suspiciuni din cauza poveștilor exagerate pe care le-a spus
Coldstream Guards este un regiment de infanterie din armata Marii Britanii printre ale cărui responsabilități se numără rolul ceremonial de a proteja palatele regale.
Miercurea trecută regina Elisabeta s-a întors pentru scurt timp la Castelul Windsor de la locuința sa din Sandrinham din estul Angliei dar oficialii casei regale afirmă că aceasta nu se afla la Windsor în momentul în care falsul preot a fost identificat și escortat afară din unitatea militară.
The Sun a scris că bărbatul a început să relateze numeroase întâmplări „exagerate” după ce a fost invitat să mănânce și bea în cazarmă, soldații devenind suspicioși în legătură cu el după ce acesta „a început să povestească despre cum a fost un pilot de teste și că i-au fost înlocuite anumite organe”, potrivit unei surse citate de The Sun.
Acest incident are loc după unul mult mai grav din luna decembrie a anului trecut când un bărbat înarmat a pătruns ilegal în zona Castelului Windsor.
Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh britanic, a celebrat în luna februarie 70 de ani de la urcarea pe tron.