Armata Israelului cere trupe suplimentare în ofensiva din Liban. Opoziția acuză guvernul că împinge țara spre un „dezastru de securitate”
Campania lansată împotriva Hezbollah în Liban, unde armata israeliană spune că și-a extins „operațiunea” terestră cu „un pas”, necesită efective suplimentare, a avertizat purtătorul de cuvânt al forțelor israeliene, amintind că trupele sunt angajate pe fronturi multiple, inclusiv în Cisiordania, Gaza și Siria, au scris AFP, Le Monde și The New York Times.
Generalul de brigadă Effie Defrin, purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare a Israelului (IDF), a declarat într-un briefing de presă că zona tampon pe care încearcă forțele israeliene să o creeze în sudul Libanului „necesită forțe suplimentare”.
IDF operează pe mai multe fronturi, iar „pentru asta este nevoie de mai mulți soldați de luptă”, a spus reprezentantul armatei.
Tot joi, potrivit unui comunicat IDF, generalul-maior Rafi Milo, șeful comandamentului de nord, le-a spus trupelor că armata israeliană și-a „extins” operațiunea terestră în sudul Libanului cu „un pas”.
El susține că trupele israeliene au ucis până acum peste 750 de „teroriști” și „au distrus infrastructură în tot Libanul”.
Opoziția acuză guvernul că „lasă armata rănită pe câmpul de luptă”
Principalul lider din opoziție, fostul premier Yair Lapid, a acuzat guvernul condus de Benjamin Netanyahu că împinge țara spre un „dezastru de securitate” din cauza deficitului de soldați.
„Guvernul lasă armata rănită pe câmpul de luptă”, a afirmat Lapid, într-o declarație televizată.
„Guvernul trimite armata într-un război pe mai multe fronturi fără o strategie, fără mijloacele necesare și cu mult prea puțini soldați”, a adăugat el.
Până acum, opoziția israeliană se aliniase într-o mare măsură guvernului în efortul de război inițiat împotriva Iranului și a grupării libaneze șiite Hezbollah.
Lapid susține că, miercuri, șeful IDF i-a avertizat pe miniștri că armata se chinuie să mobilizeze rezerviști după cei peste doi ani de război, iar soldații în serviciu activ sunt „în pragul colapsului”. Remarcile atribuite generalului-locotenent Eyal Zamir nu au fost făcute publice.
Yair Lapid cere înrolarea evreilor ultraortdocși
Liderul opoziție a îndemnat guvernul să dispună recrutarea de oameni din comunitatea ultraortodoxă Haredi.
În Israel, serviciul militar este obligatoriu, însă o regulă stabilită la crearea statului, în 1948, când comunitatea ultraortodocșilor era una mică, îi scutește de facto de la serviciul militar pe bărbații care se dedică cu normă întreagă studiului textelor sacre evreiești.
„Guvernul trebuie să înceteze să fie laș, să oprească imediat întreaga finanțare pentru cei din Haredi care ocolesc recrutarea, să trimită poliția militară după dezertori și să-i recruteze fără ezitare”, a spus Lapid.