Sari direct la conținut

„Armata Tineretului” din Rusia, menită să promoveze educația „militar-patriotică” pe modelul pionierilor sovietici, primește un buget record de la Kremlin

HotNews.ro
„Armata Tineretului” din Rusia, menită să promoveze educația „militar-patriotică” pe modelul pionierilor sovietici, primește un buget record de la Kremlin
Membri ai Yunarmia (Armata Tineretului), în timpul unui eveniment care marchează 80 de ani de la spargerea blocadei naziste asupra Leningradului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Sankt Petersburg, Rusia, 18 ianuarie 2023. FOTO: Dmitri Lovetsky / AP / Profimedia

Kremlinul și-a dublat, în 2025, finanțarea pentru Yunarmia („Armata Tineretului”), organizația de tineret sponsorizată de stat care combină îndoctrinarea ideologică cu pregătirea militară a copiilor și adolescenților, scrie miercuri The Moscow Times.

Potrivit documentelor examinate de publicația de știri independentă Mozhem Obyasnit, Yunarmia primește o finanțare de 1 miliard de ruble (aproximativ 11 milioane de dolari) în acest an, cea mai mare sumă de după începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

În acest an, Yunarmia urmează să primească 800 de milioane de ruble (9,7 milioane de dolari) sub formă de subvenții de stat prin intermediul proiectului național pentru „Tineret și copii”, care a fost lansat în 2024 prin decret prezidențial cu scopul de a crea „școli avansate” în regiunile Rusiei. Fondurile vor fi distribuite de „Mișcarea celor dintâi”, o organizație sprijinită de guvern și bazată pe tradiția tinerilor pionieri sovietici.

Ministerul Apărării va oferi încă 200 de milioane de ruble (2,4 milioane de dolari) pentru a sprijini programele ce pregătesc tinerii de serviciul militar, a mai scris Mozhem Obyasnit.

În comparație, Yunarmiya a primit 480 de milioane de ruble (5,8 milioane de dolari) sub formă de granturi în 2024, 470 de milioane de ruble (5,7 milioane de dolari) în 2023 și 560 de milioane de ruble (6,8 milioane de dolari) în 2022.

Organizația a început, de asemenea, să primească bani de la sponsori privați, inclusiv o donație de 10 milioane de ruble (121.000 de dolari) de la Promsvyazbank, principalul creditor al complexului militar-industrial al Rusiei.

Yunarmiya a fost înființată în 2016 la inițiativa ministrului Apărării de atunci, Serghei Șoigu.

Activitățile sale includ instruire militară de bază, lecții de disciplină militară și educație patriotică – inclusiv în teritoriile ocupate ale Ucrainei. Programul pune accentul pe insuflarea „atitudinii corecte” față de serviciul militar.

Potrivit site-ului web al organizației, numărul membrilor acesteia se ridică în prezent la 1,75 milioane de copii și adolescenți de vârstă școlară. În 2021, guvernul rus a stabilit ca obiectiv creșterea numărului de membri ai organizației la 3,25 milioane până în 2030.

Yunarmiya a fost plasată pe lista sancțiunilor de către țările occidentale în urma invaziei din Ucraina. De asemenea, organizația a fost acuzată de deportarea forțată a copiilor ucraineni pe parcursul războiului.

Organizația este condusă de Vladislav Golovin, un ofițer militar care a luat parte la asediul asupra orașului-port Mariupol și a primit titlul de Erou al Rusiei, cel mai înalt titlu onorific al țării.

Rusia și-a intensificat în mod constant eforturile de promovare a educației „militar-patriotice” după 2022, când și-a trimis trupele în invazia din Ucraina.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Alegeri 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro