Sari direct la conținut

​Armele României (III) – Forțele Navale: Cu ce nave și echipamente se apără România la Marea Neagră

HotNews.ro
Nave ale Fortelor Navale Romane, Foto: Navy.ro
Nave ale Fortelor Navale Romane, Foto: Navy.ro

Forțele Navale sunt probabil ramura Armatei care are nevoie cel mai mult de modernizare și de echipamente noi. Spune mult faptul că, practic, singurele nave noi și moderne achiziționate recent sunt trei mici remorchere… Altfel, navele mari ale flotei lasă mult de dorit: două fregate nu sunt mai deloc înarmate și duc lipsă de sisteme la zi, iar restul navelor care au deja ceva vechime sunt uzate moral și au sisteme de arme îmbătrânite, de origine sovietică, depășite tehnic. Marea resursă a Forțelor Navale rămâne însă cea umană – miile de marinari și soldați care se antrenează în orice condiții și se pregătesc exemplar cu ce au în dotare.

  • HotNews.ro face un inventar la zi cu dotarea Armatei Române – ce fel de echipamente și câte mai avem în uz în momentul de față, cu ce lucrează militarii români în țară, dar și peste hotare acolo unde reprezintă România și ce poate pune pe masă țara noastră în cazul unui conflict armat.

Forțele Navale Române numără circa 7.000 de militari – cea mai mică din ramurele Armatei, dar e categoria de forțe care e în prima linie atunci când discutăm de Rusia și Marea Neagră. Resursa umană este fără doar și poate cea mai de preț „dotare” a Armatei, cu atât mai mult cu cât în multe situații echipamentele cu care militarii români au de lucru lasă mult de dorit.

Cu toate acestea, nevoia de modernizare e mai acută ca niciodată, iar toate vocile experților atrag atenția că România trebuie să-și accelereze procesul de înnoire a Marinei militare.

De mai bine de trei ani se discută despre achiziția a patru noi corvete multifuncționale, o licitație s-a derulat pe tot percursul anului trecut, dar în prezent lucrurile sunt în continuare blocate și fără deznodământ…

O altă achiziție – cea privind noi sisteme mobile pe coastă cu rachete antinavă – e și ea încă în desfășurare.

Fregatele Tipe 22R

F221 Regele Ferdinand și F222 Regina Maria

Cumpărate în 2003 din Marea Britanie printr-un contract de 116 milioane de lire sterline cu BAe, cele două nave lansate la apă între 1984 și 1986 reprezintă momentan „cele mai moderne” platforme pe care România le are în dotare.

Din Marea Britanie nu au fost luate cu tot cu sistemele de rachete, ci s-au păstrat doar lansatoarele de torpile și le-au fost montat câte un tun rapid Oto Melara 76/62 în vederea unei modernizări și echipări cu armamemnt ce nu a mai venit nici până în ziua de azi. S-a încercat o licitație în 2016 pentru modernizarea lor și dotarea cu rachete anti-navă și anti-aeriene, însă nu s-a finalizat.

Până la urmă modernizarea și înarmarea celor două fregate a fost pusă ca offset în contractul pentru cele patru noi corvete multifuncționale – altă achiziție care nu s-a finalizat, fiind momentan suspendată…

Deplasament (To): 4900 (încarcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 148,2 x 14,75 x 4,6

Propulsie: 4 turbine Rolls-Royce

Viteza (Noduri): 30

Număr punți: 7

Autonomie: 4500 Mm

Echipaj: 205 (18 ofițeri)

Armament:

tun super-rapid 76 mm Oto Melara

instalații lansare torpile

sistem de comandă asistat de calculator

instalații de bruiaj pasiv TERMA

sisteme de lupta electronică

9 sisteme radar

Fregata F111 Mărășești

Construită în șantierul Mangalia în anii 1984-1985, Fregata Mărășești rămâne în continuare cea mai bine înarmată navă a României, cu cele mai multe guri de foc, rachete anti-navă și armament antisubmarin.

A fost nava amiral a Flotei între 1985 și 2004 și a fost catalogată ca distrugător între 1990 și 2001. Dintre toate navele Marinei, Mărășești este (și va mai rămâne mult timp încă) cea mai mare și mai grea, având un deplasament maxim de 5.790 de tone și un echipaj de 270 de marinari.

Deplasament (To): 5790 (încarcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 144,6 x 14,8 x 7

Propulsie: 4 motoare Diesel; 32000 CP

Viteza (Noduri): 27

Echipaj: 270 (25 ofițeri)

Armament

Rachete: Nava-Nava: 8 buc. tip SS-N-2C (Styx)

Tunuri: 2 x AK726(cal.76mm), binate;

Tunuri (antiaeriene): 4x Ak-630M(cal.30mm), 6 țevi ghidate manual sau cu radar

Torpile: 2 x 3 tuburi lanstorpile (cal.533mm)

Grenade reactive: 2 x RBU 6000

Corvete – 4

Clasa Tetal-I: F-263 Vice-Amiral Eugeniu Roșca și F-260 Amiral Petre Bărbuneanu

Clasa Tetal-II:F-264 Contraamiral Eustațiu Sebastian și F-265 Contraamiral Horia Macellariu

Cele patru corvete vor fi înlouite cu noile corvete multifuncționale pe care Armata se chinuie să le contracteze de mai bine de trei ani. Cele din actuala dotare (din clasa Tetal I și Tetal II).

Navele au circa 93 de metri lungime, un deplasament maxim de circa 1.500 de tone și un echipaj de 95 de marinari.

Deplasament (To): 1500 (încărcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 92,4 x 11,7 x 3,1

Propulsie: 4 motoare Diesel; 13000 CP

Viteza (Noduri): 24

Echipaj: 95 (7 ofițeri)

Armament

Tunuri: 1 USSR 3 în (76mm/60)

Torpile: 4-21 în (533mm)(2) tuburi

Grenade reactive: 2 x RBU 6000

Tunuri (antiaeriene): 4x Ak-630M(cal.30mm), 6 țevi ghidate manual sau cu radar

Nave Purtătoare de Rachete (NPR) – 3 (clasa Zborul)

F-188 Zborul, F-189 Pescărușul, F-190 Lăstunul

Deplasament (To): 455 (încarcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 56,1 x 11,5 x 2,5

Propulsie: COGAG: 2 tipuri DR 77 turbine pe gaz; 16,016 hp (11,77 MW); 2 shaft

Viteza (Noduri): 36

Echipaj: 41 (5 ofițeri)

Armament

Rachete: 4 SS-N-2C Styx (binate)

Tunuri: 1 USSR 3 în (76mm)/60

Tunuri (antiaeriene): 2x Ak-630M(cal.30mm), 6 țevi ghidate manual sau cu radar

Vedete torpiloare – 3 (clasa Epitrop)

F-202 Smeul, F-204 Vijelia si F-209 Vulcanul

Deplasament (To): 215 (încărcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 36,8 x 7,6 x 1,8

Propulsie: 3 motoare Diesel tip M503 A; 8025 hp

Viteza (Noduri): 36

Echipaj: 22 (4 ofițeri)

Armament: 2 tuburi lanstorpile (cal.533mm)

Tunuri: 4 USSR 30mm/65 (binate)

Puitor de mine – 1 (clasa Cosar)

F-274 Vice-Amiral Constantin Balescu

Deplasament (To): 1450 (încărcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 79 x 10,6 x 3,6

Propulsie: 2 motoare Diesel; 6400 hp

Viteza (Noduri):19

Echipaj: 75

Armament:

Tunuri: 1-57 mm 4 USSR 30mm/65, binate

Mine: 200

Dragoare de mine: 4 (clasa Musca)

F-24 Lt. Remus Lepri, F-25 Lt. Lupu Dinescu, F-29 Lt. Dimitrie Nicolescu, F-30 Slt. Alexandru Axente

Deplasament (To): 790 (încarcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 60,8 X 9,5 X 2,8

Propulsie: 2 motoare Diesel; 4800 hp

Viteza (Noduri):17

Echipaj: 60

Armament:

Rachete: Nava-aer: 2buc. tip SA-N-5

Tunuri: 2 X 2 AK-230 (cal.30mm), binate

Nave de susținere logistică: 2 (clasa Croitor)

F-281 Constanța și F-283 Midia

Deplasament (To): 3500 (încarcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 108 x 13,5 x 3,8

Propulsie: 2 motoare Diesel; 6500 hp

Viteza (Noduri):16

Echipaj: 62

Armament:

Rachete: Nava-aer: 2buc. tip SA-N-5

Tunuri: 2 x 57mm; 2 x AK-230 (cal.30mm), binate

Nave rapide de scafandri

Venus

Jupiter

Nave pentru cercetări maritime: Grigore Antipa

Deplasament (To): 1450 (încarcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 79 x 10,4 x 3,6

Propulsie: 2 motoare Diesel; 6400 hp

Viteza (Noduri):19

Echipaj:75

Remorcher maritim de salvare – Grozavul

Deplasament (To): 3600 (încarcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 64,8 x 14,6 x 5,5

Propulsie: 2 motoare Diesel; 5000 hp

Viteza (Noduri):12

Armament:

Tunuri: 2-30 mm (binate); 8-14,5 mm

Mine: 200

––––

Nava hidrografică maritimă Cpt. cdor Alexandru Cătuneanu

Deplasament maxim: 2665 tone

Dimensiuni (lungime, lățime, pescaj): 64.715 x 14,65 x 5,65 m

Propulsie: 2 motoare principale

Viteză maximă: 11 noduri

Echipajul: 3 ofițeri; 8 maiștri militari; 1 subofițer; 17 marinari

Remorchere maritime clasa Stan Tug 1606: 3 (produse la Damen Galați, intrate în serviciu din 2016): Vârtosul, Voinicul, Vânjosul

–-

Nava Școală Mircea – clasa Gorch Fock

Aviație navală: 3 x IAR 330 Puma Naval

Cele trei elicoptere sunt variante modernizate ale elicopterelor IAR 330, au primit aceleași sisteme precum varianta SOCAT și are un sistem special de flotoare sub nas și zona trenului de aterizare.

E folosit în special pentru misiuni de căutare și salvare, evacuare medicală, supraveghere maritimă, dar poate transporta și torpile pentru misiuni de luptă antisubmarin.

Submarin: 1 – Delifinul (clasa Kilo, tras la cheu de mai bine de 20 de ani)

Ambarcațiuni rapide de tip RHIB folosite de scafandri și trupele forțelor speciale:

Dronă subacvatică

Speciliștii din cadrul Forțelor Navale române au în dotare și o dronă subacvatică A9 produsă de compania franceză ECA Group și care e folosită, printre altele, la detectarea minelor subacvatice și în misiuni hidrografice.

Diverse alte nave de comandament, de protocol, tancuri maritime și remorchere.

FLOTA FLUVIALĂ

Monitoarele fluviale – 3 în uz

F-45 Mihail Kogălniceanu, F-46 Ion C. Brătianu, F-47 Lascăr Catargiu

Deplasament (To): 4900 (încarcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 52.1 x 9 x 1.6

Propulsie: 2 motoare diesel; 4900hp (m)

Viteza: 30 km/h

Armament

Tunuri: 2 x 100mm, 4 x 14.5mm, 2 x 30mm

Rachete: STRELA 2M, 2 x 40 x 122 mm APRN

Vedete fluviale blindate – 5 în serviciu

F-176 Rahova, F-177 Opanez, F-178 Smârdan, F-179 Posada, F-180 Rovine

Deplasament (To): 320 (încarcare maxima)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 45.7 x 8 x 1.5

Propulsie: 2 motoare diesel; 2700hp (2MW)

Viteza (noduri): 16

Armament:

Tunuri: 1 x 100mm (tank turret), 2 x 30mm (binate), 10 x 14.5mm (2 quad, 2 single)

Lansatoare de rachete: 2 x 122mm (cu câte 40 de tuburi).

Nave de patrulare – 12 în serviciu

Deplasament (To): 97 (încarcare maximă)

Dimensiuni (metri: lungime x lățime x pescaj): 33.3 x 4.8 x 0.9

Propulsie: 2 motoare diesel; 870 hp (670 KW)

Viteza (noduri): 13 km/h

Armament:

Tunuri: 4 x 14.5 mm (binate)

Mine: 6

–-

Vezi și un VIDEOREPORTAJ de la cel mai mare exercițiu militar din Marea Neagră în 2019:

  • HotNews.ro face un inventar la zi cu dotarea Armatei Române – ce fel de echipamente și câte mai avem în uz în momentul de față, cu ce lucrează militarii români în țară, dar și peste hotare acolo unde reprezintă România și ce poate pune pe masă țara noastră în cazul unui conflict armat.
  • Episodul IV cu ce rachete anti-aeriene și rachete de artilerie are Romania va fi publicat joi dimineață (2 mai).
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro