Sari direct la conținut

„Ascensiunea prinţilor”. Putin se foloseşte de forumul economic de la Sankt Petersburg pentru a-i scoate la rampă pe copiii elitei ruseşti, inclusiv pe fiicele sale

HotNews.ro
Vladimir Putin la forumul economic de la Sankt Petersburg, Foto: Ramil Sitdikov / AP / Profimedia
Vladimir Putin la forumul economic de la Sankt Petersburg, Foto: Ramil Sitdikov / AP / Profimedia

Fiicele lui Vladimir Putin, Maria Voronţova şi Katerina Tihonova, au o rară apariţie publică şi se numără printre vorbitorii de la Forumul Economic Internaţional anual de la Sankt Petersburg, ale cărui lucrări au început miercuri. Fiica fostului ministru al apărării, actual secretar al Consiliului rus de Securitate, Serghei Şoigu, Ksenia, participă şi ea la un panel de discuţii. La fel şi fiul şefului de cabinet al Kremlinului, Anton Vaino, Aleksandr. Anna Ţivileva, despre care guvernul britanic spune că este rudă a lui Putin şi care este căsătorită cu ministrul energiei, Serghei Ţivilev, va vorbi de asemenea, în calitate de şefă a unui fond de stat înfiinţat de preşedinte anul trecut pentru a ajuta soldaţii care au luptat în războiul din Ucraina.

Vladimir Putin îşi transformă Sankt Petersburg-ul natal în inima puterii ruse pentru evenimentul său economic emblematic din această săptămână. Din ce în ce mai mult, adunarea din fosta capitală imperială a Rusiei devine o vitrină generaţională pentru copiii elitei de la Kremlin, scrie publicația Bloomberg, citată de News.ro.

„Ascensiunea prinţilor – copiii reprezentanţilor elitei politice” a început, a declarat Evgheni Mincenko, politolog care a lucrat cu Kremlinul, într-un articol despre structura de putere din Rusia intitulat „Politburo 2.0”, o referire la sistemul de guvernare din fosta Uniune Sovietică. Înrudirea este acum un factor esenţial în regimul lui Putin, susţine el.

Copiii unora dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui sunt de asemenea enumeraţi ca participanţi la evenimentul de patru zile, inclusiv Roman Rotenberg, al cărui tată, Boris, s-a numărat printre partenerii de judo din copilărie ai lui Putin.

Biletul la Forum, peste 15.000 de dolari

Liderii de afaceri şi oficialii ruşi se adună la Sankt Petersburg pentru evenimentul cunoscut sub denumirea de SPIEF (Forumul economic de la Sankt Petersburg), dornici să mulţumească un conducător a cărui invazie în Ucraina, în februarie 2022, a şters o mare parte din strălucirea şi energia unui eveniment ce atrăgea lideri mondiali înainte ca Rusia să fie lovită de sancţiuni fără precedent.

La discursul lui Putin în plenul forumului, vineri, se poate asista doar pe bază de invitaţie pentru participanţi, care plătesc o sumă consistentă, de 1,35 milioane de ruble (15.200 de dolari), pentru a veni la SPIEF în acest an.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, liderul chinez Xi Jinping, premierul indian Narendra Modi, fostul cancelar german Angela Merkel şi defunctul prim-ministru japonez Shinzo Abe au apărut cu toţii la SPIEF în trecut. Acum sunt puţine figuri occidentale, iar forumul a înclinat spre ţările „prietene” din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa în căutarea unor invitaţi de seamă.

Agendă anti-occidentală

Cândva menit să atragă investitorii americani şi europeni ca o „fereastră” către Rusia, SPIEF are acum o agendă clar anti-occidentală. Programul din acest an include paneluri de discuţii precum „Requiem pentru Europa: O nouă eră a cooperării internaţionale” şi „`Imperiul răului`: A reuşit Occidentul să demonizeze cu succes Rusia?”.

Companiile private şi cele de stat încă se întrec pentru a organiza cele mai fastuoase petreceri în locaţii care includ palate ale foştilor conţi şi prinţi. Teatrul Mariinski din oraş organizează spectacole de operă şi balet, iar în Piaţa Palatului principal are loc un concert de gală.

Cu ce se ocupă odraslele elitei ruse

Putin nu a recunoscut public că Voronţova, în vârstă de 39 de ani, şi Tihonova, în vârstă de 37 de ani, sunt fiicele sale, chiar dacă au obţinut roluri din ce în ce mai importante. SUA, Uniunea Europeană şi Marea Britanie le-au sancţionat pe ambele, din cauza războiului tatălui lor în Ucraina.

Trezoreria americană a declarat că activitatea lui Tihonova a sprijinit industria de apărare a Rusiei, în timp ce Voronţova „conduce programe finanţate de stat care au primit miliarde de dolari de la Kremlin pentru cercetare genetică şi sunt supravegheate personal de Putin”.

Tihonova, care este şefa centrului Innopraktika, care este susţinut de multe dintre cele mai puternice companii de stat din Rusia, va vorbi la SPIEF despre complexul militar-industrial. Voronţova, endocrinolog de profesie, va vorbi despre bioeconomie în calitate de reprezentant al Asociaţiei ruse pentru promovarea ştiinţei.

Maria Voronţova, fiica cea mare a lui Vladimir Putin (Foto: Vladimir Astapkovich / Sputnik / Profimedia)

Aleksandr Vaino, care se ocupă de activitatea pentru tineret la Agenţia pentru Iniţiative Strategice de la Kremlin, este înscris pe lista de participanţi la o sesiune pe probleme de personal alături de prim-vicepremierul Denis Manturov şi de doi oligarhi, co-fondatorul Suek şi EuroChem, Andrei Melnicenko, şi proprietarul Severstal, Aleksei Mordaşov.

Ksenia Şoigu, în vârstă de 33 de ani, al cărei tată a fost înlăturat luna trecută de Putin după 12 ani ca ministru al apărării, va modera o sesiune referitoare la sportul rusesc.

Rotenberg, în vârstă de 43 de ani, care este prim-vicepreşedinte al Federaţiei ruse de hochei pe gheaţă, figurează ca vorbitor într-un panel despre mediul ligilor în sport.

Elita clasică rusă îmbătrânește

Are loc un „transfer gradual de putere către moştenitori”, spune Maria Snegovaia, cercetător senior în cadrul Programului Europa, Rusia şi Eurasia de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale cu sediul la Washington. „Aceasta este o încercare de a reînnoi, de a întineri elita”, subliniază ea.

Acest lucru se datorează în parte faptului că Putin, în vârstă de 71 de ani, şi cercul său intim îmbătrânesc împreună, în timp ce preşedintele şi-a prelungit domnia de un sfert de secol cu încă şase ani, până în 2030, după ce şi-a arogat un al cincilea mandat prezidenţial la alegerile din martie. El ar putea rămâne preşedinte până în 2036, când ar avea 83 de ani.

Unii dintre reprezentanţii celei de-a doua generaţii din rândul elitei ocupă deja poziţii înalte. Dmitri Patruşev, care participă de asemenea la SPIEF, a fost promovat la funcţia de viceprim-ministru în cadrul remanierii guvernamentale care a urmat învestirii lui Putin luna trecută. El este fiul lui Nikolai Patruşev, în vârstă de 72 de ani, secretarul Consiliului rus de Securitate, pe care Putin l-a înlocuit cu Şoigu, în vârstă de 69 de ani, luna trecută.

Boris Kovalciuk, în vârstă de 46 de ani, a fost numit luna trecută în fruntea Camerei de Audit care monitorizează cheltuielile statului. Tatăl său, Iuri, în vârstă de 72 de ani, este un finanţist sancţionat, descris drept „bancherul personal” al lui Putin de către Trezoreria SUA.

„Pentru a fi în siguranţă, trebuie să fii în sistem” sub regimul autoritar al lui Putin, a declarat Ekaterina Schulmann, politolog la Centrul Carnegie Rusia Eurasia din Berlin. În timp ce mulţi dintre membrii elitei ruseşti îşi trimiteau odraslele în străinătate înainte de război, „acum că această oportunitate a devenit mai dificilă, modul de a se proteja este de a-şi numi copiii ca şefi”, a explicat ea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro