ASE, Bucharest Business School -programe MBA acreditate AMBA
Într-o economie marcată de transformări accelerate, de digitalizare și de nevoia permanentă de leadership autentic, educația executivă a devenit unul dintre cele mai importante instrumente pentru dezvoltarea organizațiilor și a societății.
În acest context, Bucharest Business School (BBS), școala de afaceri a Academiei de Studii Economice din București, și-a consolidat poziția drept unul dintre cei mai importanți actori din regiune în domeniul educației manageriale. În această perioadă se desfășoară înscrierile și interviurile pentru toate cele 6 programe MBA acreditate ale Academiei de Studii Economice din București.
BBS este singura școală de afaceri din România care gestionează programe acreditate de către Association of MBAs (AMBA), una dintre cele mai prestigioase organizații internaționale de acreditare dedicate programelor MBA și Executive MBA. Acreditarea AMBA reprezintă un standard global de excelență, acordat celor mai prestigioase școli de business de la nivel global, doar programelor care îndeplinesc criterii riguroase privind calitatea academică, relevanța pentru mediul de afaceri, impactul asupra carierei absolvenților și experiența educațională oferită participanților. Mai mult decât o instituție de învățământ, Bucharest Business School s-a dezvoltat în ultimii peste 35 de ani ca o veritabilă platformă de cunoaștere, colaborare și dezvoltare profesională. Mii de manageri, antreprenori, executivi și specialiști au trecut prin programele sale, contribuind la construirea uneia dintre cele mai influente comunități de business din România și din Europa de Sud-Est. Viziunea BBS este aceea de a juca un rol activ în modelarea viitorului educației de business din regiune, pregătind lideri capabili să genereze impact economic și social durabil.
Unul dintre cele mai puternice argumente ale recunoașterii internaționale de care se bucură școala este prezența programului său Executive MBA în clasamentele globale de referință. Programul ROCA Executive MBA, dezvoltat împreună cu Université du Québec à Montréal (UQAM), Canada, este singurul program Executive MBA din Europa de Sud-Est inclus în clasamentul QS Executive MBA Rankings, categoria Joint Programmes, o performanță care confirmă relevanța și competitivitatea internațională a educației executive oferite la București.
Dimensiunea internațională reprezintă una dintre caracteristicile definitorii ale Bucharest Business School. Două dintre programele sale emblematice oferă participanților oportunitatea de a obține diplome recunoscute atât în România, cât și la nivel internațional. ROCA Executive MBA, program cu o tradiție de peste trei decenii, este realizat în parteneriat cu ESG-UQAM Canada și oferă absolvenților o dublă diplomă: diploma Executive MBA emisă de Bucharest Business School și diploma Executive MBA emisă de universitatea canadiană parteneră. Programul reunește lideri și executivi din diverse industrii, punând accent pe leadership, strategie, transformare digitală și sustenabilitate. De-a lungul timpului, comunitatea sa a depășit 1.000 de absolvenți și beneficiază de conexiuni cu rețeaua globală ESG-UQAM, formată din peste 12.500 de lideri la nivel internațional.

La rândul său, INDE MBA, unul dintre cele mai longevive programe MBA internaționale din România, oferă participanților acces la expertiza academică franceză și la o experiență educațională construită în jurul perspectivelor globale asupra managementului și afacerilor. Programul, care este “best value for money” a contribuit la formarea unor generații de manageri și antreprenori care ocupă astăzi poziții-cheie în companii românești și multinaționale.
Programele specializate reprezintă unul dintre elementele care diferențiază Bucharest Business School în peisajul educației executive din regiune. Energy MBA, Business Intelligence MBA, Creative MBA și Education MBA au fost dezvoltate pentru a răspunde provocărilor unor domenii aflate în centrul transformărilor economice și sociale ale prezentului. De la tranziția energetică și economia bazată pe date, până la industriile creative și modernizarea educației, aceste programe reunesc profesioniști și lideri care împărtășesc aceleași preocupări și obiective de dezvoltare. Prin această abordare, BBS construiește ecosisteme de cunoaștere și colaborare care contribuie la formarea celei mai puternice comunități de lideri de business și de transformare organizațională din România și din Europa de Sud-Est.
„Un MBA relevant astăzi trebuie să formeze și să antreneze capacitatea de decizie. Este esențială creșterea capacității de a pune întrebările corecte, nu doar de a găsi rapid răspunsuri. Astfel, un MBA trebuie să dezvolte capacitatea de a lua decizii în incertitudine, atunci când nu există soluții perfecte și când fiecare opțiune implică compromisuri reale”, prof. univ. dr. Vasile Alecsandru STRAT, decanul Bucharest Business School.

În acest context adevărata valoare a Bucharest Business School nu constă doar în acreditări, clasamente sau diplome internaționale. Forța sa rezidă în comunitățile pe care le construiește. În sălile de curs ale BBS se întâlnesc lideri din energie, finanțe, tehnologie, retail, sănătate, educație, industrii creative și antreprenoriat. Acest schimb permanent de experiență transformă programele MBA într-un spațiu de învățare colaborativă, în care participanții nu doar acumulează cunoștințe, ci își extind perspectivele, își dezvoltă rețele profesionale și creează parteneriate cu impact pe termen lung. Într-o regiune aflată în plin proces de transformare economică și digitală, Bucharest Business School își asumă rolul de catalizator al dezvoltării leadershipului. Prin programele sale MBA și Executive MBA, prin acreditarea internațională AMBA, prin parteneriatele academice globale și prin comunitățile de absolvenți pe care le dezvoltă, BBS contribuie la formarea unei noi generații de lideri capabili să construiască organizații performante și să genereze valoare pentru România și pentru întreaga Europă de Sud-Est.
Programul ROCA Executive MBA se adresează managerilor seniori și liderilor aflați în poziții de decizie, care doresc să își consolideze viziunea strategică și capacitatea de leadership. Conceput ca o experiență transformațională, programul dezvoltă competențe avansate de management, strategie și inovație, cu accent pe leadership responsabil și sustenabilitate. Participanții beneficiază de un format flexibil, adaptat profesioniștilor activi, precum și de o rețea extinsă de lideri la nivel național și internațional și de o diplomă dublă româno-canadiană. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la ROCA@bbs.ase.ro.
„Am ales ROCA Executive MBA – BBS & UQAM deoarece aveam nevoie de un program care să țină pasul cu ritmul meu, bazat pe studii de caz reale, lideri autentici și o comunitate care îmi provoacă modul de gândire, nu doar cunoștințele. Nu am o pregătire academică în domeniul economic, însă aduc cu mine aproape 15 ani de experiență în managementul vânzărilor și marketingului, în trei regiuni diferite, și îmi doream o structură care să mă ajute să conectez experiența practică cu fundamente academice solide.
Iar după doar câteva sesiuni, simt deja că am făcut alegerea potrivită. Profesorii și speakerii invitați oferă exact tipul de perspective practice și de nivel înalt pe care îl căutam, iar colegii din cohortă aduc perspective diverse care fac fiecare discuție mai valoroasă. Este rar ca educația să fie în același timp relevantă și energizantă, însă acest program reușește cu adevărat acest lucru.”
Csanad Birtalan, Consultancy Director, AGT Marketing
Lansat în 1991, Programul INDE MBA (Romanian-French MBA) este cel mai longeviv și unul dintre cele mai prestigioase programe MBA internaționale din România. Dezvoltat prin parteneriatul dintre Academia de Studii Economice (ASE) din București și Conservatoire National des Arts et des Métiers (CNAM) Paris, programul beneficiază de peste 35 de ani de tradiție în formarea liderilor, managerilor și antreprenorilor care generează schimbare și creează valoare în organizațiile pe care le conduc. Predat integral în limba engleză și acreditat internațional, programul oferă o combinație solidă între fundamentul teoretic și aplicațiile practice, facilitând accelerarea carierei și dezvoltarea competențelor necesare pentru a performa într-un mediu global. Un avantaj distinctiv al programului îl reprezintă dubla diplomă româno-franceză, acordată de ASE București și de CNAM Paris, care oferă absolvenților recunoaștere academică și profesională atât la nivel național, cât și internațional. Admiterea pentru promoția 2026 este deschisă. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la INDE@ase.ro.
”Alegerea programului INDE MBA de la BBS a fost una dintre cele mai bune decizii pentru dezvoltarea mea profesională. Programul mi-a oferit nu doar cunoștințe avansate de business, ci și instrumente practice pe care le aplic zilnic în activitatea mea de National Key Account Manager. Rețeaua diversă de colegi și profesori mi-a îmbogățit perspectiva și m-a ajutat să îmi dezvolt gândirea strategică și abilitățile de leadership. Recomand cu încredere acest program tuturor celor care își doresc să își accelereze cariera și să genereze un impact real în organizația în care activează.”
Adrian Pastinaru, Student în cadrul programului INDE MBA & National Key Account Manager
”În calitate de Prodecan a Facultății Bucharest Business School și Director al Programului INDE MBA, am avut oportunitatea de a urmări parcursul a sute de manageri și antreprenori care au ales să investească în propria dezvoltare. Ceea ce am remarcat de fiecare dată nu a fost doar progresul lor profesional, ci transformarea modului în care gândesc, iau decizii și își asumă rolul de lideri în organizațiile pe care le reprezintă. Programul INDE MBA oferă un spațiu în care experiența practică se întâlnește cu rigoarea academică internațională, iar dialogul dintre profesioniștii din industrii diferite generează perspective noi, soluții inovatoare și oportunități de creștere.” Prof.univ.dr. Madalina MEGHISAN-TOMA, Prodecan în cadrul Bucharest Business & Director al Programului INDE MBA

Programul Energy MBA se adresează profesioniștilor din sectorul energetic sau celor care vizează o carieră în acest domeniu strategic. Acesta oferă o înțelegere integrată a industriei energiei, combinând concepte de business cu cunoștințe specifice despre piețe energetice, politici publice și tranziția către sustenabilitate. Beneficiul major constă în capacitatea absolvenților de a gestiona proiecte complexe și de a lua decizii informate într-un sector aflat în continuă transformare. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la Energy@bbs.ase.ro.
“Dacă ar fi să sintetizez într-un singur argument, aș spune că acest MBA este unul dintre puținele programe în care înveți efectiv de la oameni care fac lucrurile despre care vorbesc. Profesorii nu sunt doar academicieni, ci practicieni cu experiență reală în reglementare, în consultanță, în dezvoltarea de proiecte, în trading sau în structurarea tranzacțiilor. Studiile de caz nu sunt construite artificial pentru sala de curs, sunt situații reale, multe dintre ele relativ recente, iar deseori se întâmplă ca în sală să fie chiar oamenii care au luat acele decizii. Această ancorare directă în realitatea sectorului face programul fundamental diferit de un MBA generalist și îi conferă o relevanță imediată pentru oricine activează în energie.
Dar, dincolo de calitatea academică, argumentul cu adevărat decisiv ține, după părerea mea, de efectul transformator pe care programul îl poate avea asupra carierei. Un MBA în energie nu este doar un transfer structurat de cunoștințe, este un mecanism care îți permite să te reconfigurezi profesional, să faci tranziții pe care altfel nu le-ai îndrăzni și să te repoziționezi într-un sector aflat în plină transformare. Spun acest lucru din experiență directă. Fără acest program, probabil că nu aș fi avut nici curajul, nici instrumentele necesare pentru a face pasul din zona publică în sectorul privat, pentru a intra în consultanță și pentru a mă implica în paralel în zona academică. MBA-ul a fost catalizatorul care a făcut posibilă această diversificare și care mi-a permis să rămân relevant într-un sector în care lucrurile se schimbă cu o viteză fără precedent.
Așa că argumentul meu pentru orice profesionist din energie ar fi unul foarte direct. Acest program îți oferă, simultan, cele mai actualizate cunoștințe despre sector, primite de la oamenii care chiar construiesc acest sector, și șansa rară de a-ți regândi propria traiectorie profesională într-un cadru structurat și sigur. Iar într-o industrie care se va transforma profund în următorul deceniu, această dublă valoare este, cred, cel mai bun motiv pentru a face pasul.” Zoltan Nagy-Bege, alumnus și lector asociat Energy MBA, Director Piețe de Energie – Ciga Energy

Programul Business Intelligence MBA este conceput pentru profesioniștii care doresc să își dezvolte competențele analitice și să utilizeze datele în procesul decizional. Fiind un program unic acreditat în regiune, acesta îmbină cunoștințele de business cu instrumente avansate de analiză a datelor, pregătind participanții să devină lideri capabili să transforme informațiile în avantaje competitive și să susțină decizii strategice bazate pe date. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la INTELLIGENCE@bbs.ase.ro.
”În spatele celor mai multe decizii proaste de business nu stă lipsa de cunoaștere sau de curaj, ci încrederea în informația greșită. Un contract se pierde și nimeni din echipă nu poate spune cu adevărat de ce. Un preț se stabilește pornind de la costuri, în timp ce piața se uită la cu totul altceva. Un competitor care părea adormit ajunge, peste un an, să-ți ia cei mai buni clienți. Niciuna dintre situațiile astea nu e ghinion, sunt eșecuri de înțelegere, și aproape toate puteau fi văzute din timp dacă cineva s-ar fi uitat metodic la semnale.
Companiile mari din US sau din Vest au înțeles lucrul ăsta de decenii. Au departamente întregi care nu fac altceva decât să urmărească cine câștigă și de ce, unde se mută banii, ce ascund anunțurile de angajare ale concurenței sau ce se pregătește în reglementare înainte să devină știre. Disciplina se numește competitive intelligence și face diferența dintre a reacționa la piață și a o vedea venind. În România, cele mai multe firme fac asta intuitiv, iar multe nu o fac deloc.
Acesta e golul pe care îl umple programul Business Intelligence MBA de la Bucharest Business School, singurul MBA acreditat pe această disciplină din această parte a Europei. Nu vorbim despre un curs de software sau o colecție de teorii, ci despre un program construit pentru manageri care iau deja decizii cu miză și vor să le ia mai bine: cum te orientezi într-o industrie nouă în câteva zile în loc de câteva luni, cum afli de ce pierzi contracte în loc să ghicești, cum îți construiești prețul pornind de la piață și nu de la propriul Excel, cum intri în pielea competitorului ca să-ți descoperi vulnerabilitățile înainte să le descopere el.
Poate cel mai valoros lucru pe care îl lasă programul, într-o epocă în care oricine poate genera într-un minut un raport care sună convingător, e obiceiul de a întreba de fiecare dată care e sursa și cât de sigură e concluzia. Asta nu se poate automatiza, se poate doar învăța.
Tehnologiile se vor schimba în continuare, iar instrumentele de azi vor părea învechite peste câțiva ani. Felul acesta de a gândi, însă transformarea datelor disparate în înțelegere și a înțelegerii în decizie, rămâne și devine, pe o piață tot mai aglomerată, singurul avantaj greu de copiat. Pentru un manager, întrebarea reală nu e dacă își permite un asemenea program, ci cât îl costă, an după an, deciziile luate pe informație incompletă.”
George Alexe, alumnus Business Intelligence MBA si Ambasador al programului
Programul Creative MBA este dedicat profesioniștilor din industriile creative și culturale, precum și celor care doresc să dezvolte afaceri în aceste domenii. Acesta combină creativitatea cu rigoarea managementului, oferind competențe de leadership, antreprenoriat și dezvoltare de modele de business adaptate economiei creative. Absolvenții sunt pregătiți să scaleze proiecte culturale și să răspundă provocărilor specifice acestor industrii dinamice. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la CREATIVE@bbs.ase.ro.
„M-am format ca arhitectă, dar acum cinci ani am fondat un studio de ceramică. Fiind nou-venită în acest domeniu, mi-am dat seama că am nevoie de o comunitate din care să fac parte – și atunci a apărut acest MBA, la care m-am înscris aproape instantaneu, pentru că am simțit că era exact ce îmi trebuia. Pe parcursul studiilor, am înțeles cum ar trebui să-mi construiesc afacerea. Am creat o strategie nouă și, mai mult decât atât, simt acum că am o direcție. Deși am urmat și alte cursuri de branding sau marketing, acest MBA mi-a oferit o structură completă și un mod coerent de a așeza informațiile primite, iar acum simt că am o direcție mult mai clară pentru studioul meu și pentru comunitatea pe care vreau să o construiesc.”
Andreea Chiser, fondatoare LUTFAIN și absolventă Creative MBA
Programul Education MBA se adresează profesioniștilor din sectorul educațional – manageri de instituții, cadre didactice sau antreprenori în educație – care doresc să contribuie la modernizarea sistemului. Acesta integrează leadershipul, managementul și designul de politici educaționale, oferind instrumente pentru a răspunde provocărilor contemporane din educație și pentru a genera impact real în organizațiile și comunitățile din care participanții fac parte. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la EDUCATION@bbs.ase.ro.
”Alegerea programului Education MBA a reprezentat o provocare, având în vedere ritmul alert al schimbărilor din sistemul educațional românesc. Factorul decisiv a fost oportunitatea unui schimb autentic de bune practici. În acest cadru, am descoperit o comunitate de profesori, experți și colegi dedicați, motivați să transforme conceptele teoretice în soluții practice și aplicabile.
Un pilon central al programului este mentoratul personalizat, ce oferă perspective strategice esențiale în dezvoltarea carierei. Totodată, faptul că studenții sunt profesioniști cu experiență relevantă în mediile public și privat facilitează o colaborare vitală: școala se adaptează astfel nevoilor societății moderne, în timp ce mediul de afaceri dobândește o înțelegere mai profundă a provocărilor educației actuale”.
Profesor dr. Cristinel Andone, Director Școala Gimnazială „Elena Văcărescu”, București
Articol susținut de Bucharest Business School