Asia Express 2026 își desemnează finaliștii marți, 10 noiembrie. Ce echipe au rămas în competiție și cum se decide calificarea
Asia Express – Drumul Mătăsii își desemnează marți, 10 noiembrie, cele două echipe finaliste. Valerie și Alex, Mirela și Oana și Gabi și Alexuc sunt cele trei perechi rămase în competiție, iar una dintre ele va fi eliminată la finalul ediției difuzate de la ora 20:30, la Antena 1 și pe Antena PLAY.
După două luni de competiție, concurenții vor avea de îndeplinit trei misiuni în China, iar calificarea în marea finală va fi decisă prin alegerea unor cutii, potrivit unui comunicat transmis de Antena 1.
Irina Fodor va pune la dispoziția echipelor trei cutii, dintre care două conțin eșarfe verzi, iar una ascunde o eșarfă roșie. La fiecare dintre cele trei probe, echipa care ajunge pe ultimul loc va trebui să aleagă o cutie. Concurenții vor afla abia la sfârșitul zilei ce se află în interior și cine merge mai departe.

Ce probe vor avea concurenții în semifinala Asia Express 2026
Prima misiune îi va pune pe concurenți să îi învețe pe localnicii chinezi să prepare bulz, fără să atingă ingredientele sau ustensilele de bucătărie. Ulterior, vor trebui să vândă preparatele.
În a doua probă, echipele vor răspunde, dintr-o roată panoramică, la întrebări despre istoria, geografia și cultura Chinei. Răspunsurile greșite le pot costa timp suplimentar.

Ultima provocare se va desfășura într-un studio de film care reproduce Shanghaiul anului 1937. Concurenții vor trebui să descifreze indicii și să găsească fragmentele unei scrisori care le va dezvălui destinația finală.

Asia Express, lider de audiență luni, 9 noiembrie
Ediția de luni, 9 noiembrie, a emisiunii Asia Express a fost lider de audiență, potrivit datelor Fifty5Blue, prezentate într-un comunicat transmis de Antena 1.
Postul a înregistrat 7,3 puncte de rating și 29,9% cotă de piață pe segmentul de public comercial cu vârste între 21 și 54 de ani din mediul urban, în timp ce Pro TV a avut 5,2 puncte de rating și 21,3% cotă de piață.
În minutul de maximă audiență, la ora 20:53, peste 1,4 milioane de telespectatori urmăreau emisiunea, potrivit aceluiași comunicat.