Sari direct la conținut

Asocierea Brantner Servicii Ecologice SRL – Compania de Salubritate Brantner-Veres SA a castigat licitatia organizata de Primaria Cluj-Napoca pentru concesionarea serviciului de salubrizare si deszapezire

HotNews.ro
Gunoi la sac, Foto: Hotnews
Gunoi la sac, Foto: Hotnews

Asocierea Brantner Servicii Ecologice SRL – Compania de Salubritate Brantner-Veres SA a castigat licitatia organizata de Primaria Cluj-Napoca pentru concesionarea serviciului de salubrizare stradala si deszapezire in oras pe urmatorii 8 ani. Valoarea estimata a contractului este de circa 190 milioane lei. Termenul pentru depunerea contestatiilor este data de 25 iulie 2016, dupa care se va putea semna noul contract contract.

Numele firmei SC Compania de Salubrizare Brantner Veres SA apare in dosarul in care fostul primar PDL al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat definitiv de instanta suprema, la patru ani si sase luni de inchisoare cu executare.

Licitatia a fost organizata pe 2 loturi, care, practic impart municipiul Cluj-Napoca in doua sectoare. Pentru fiecare sector au fost depuse oferte separate, iar in urma finalizarii de catre comisia de licitatie a procedurii de atribuire au fost desemnati urmatorii castigatori:

Sectorul I, lotul I: ASOCIEREA S.C. BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.R.L. – S.C. COMPANIA DE SALUBRITATE BRANTNER-VERES S.A. .

Sectorul II, lotul II:ASOCIEREA S.C. BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.R.L. – S.C. COMPANIA DE SALUBRITATE BRANTNER-VERES S.A. .

La momentul demararii procedurii de licitatie, municipalitatea a stabilit o valoare estimata a contractului care va fi incheiat de 158.198.076,08 lei fara TVA, din care 80.745.979,72 pentru lotul 1 si 77.452.096, 36 pentru lotul 2.

Criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic. „Pentru a stabili acest lucru, s-a realizat un punctaj care a luat in calcul atat preturile unitare pe tipuri de lucrari, cat si investitiile asumate de catre furnizorul de servicii, respectiv valoarea redeventei pe care acesta se obliga sa o achite municipiului Cluj-Napoca pentru concesionarea serviciilor de salubrizare si deszapezire”, potrivit unui comunicat emis de Primaria Cluj-Napoca.

„In cadrul noului contract furnizorul de servicii va asigura, conform caietului de sarcini 3.500 de noi cosuri de gunoi montate pe stalpi, dintre care 1.900 pe sectorul I si 1.600 de sectorul II, respectiv 200 de cosuri de gunoi pe picior (in piete publice si zone pietonale), suplimentar la cele care exista deja in municipiu. De asemenea, operatorul de salubritate stradala are obligatia de a crea un sistem electronic de evidenta si gestionare a sesizarilor, care sa permita interventiile punctuale pentru remedierea oricaror disfunctii sesizate de catre cetateni, in cel mai scurt timp. Intreaga evidenta a orelor de functionare si de prestare a serviciilor va fi gestionata electronic. Pe partea de salubrizare si deszapezire noul contract prevede obligatii pentru furnizorul de servicii care vor asigura un standard calitativ european, cu utilaje de ultima ora si un sistem de monitorizare imbunatatit”, se arata in comunicfatul Primariei Cluj-Napoca.

La licitatie au depus oferte urmatorii operatori economici:

1. ASOCIEREA S.C. BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.R.L. – S.C. COMPANIA DE SALUBRITATE BRANTNER-VERES S.A. (pentru lot 1);

2. S.C. RER ECOLOGIC SERVICE ORADEA S.A.(pentru lot 2);

3. ASOCIEREA S.C. BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.R.L. – S.C. COMPANIA DE SALUBRITATE BRANTNER-VERES S.A. (pentru lot 2);

4. S.C. ROSAL GRUP S.A (pentru lot 1);

5. ASOCIEREA S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUZAU S.A.-S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.A. (pentru lot 1);

6. S.C. ROSAL GRUP S.A (pentru lot 2).

Comisia de evaluare a declarat neconforma si a respins oferta depusa de ASOCIEREA S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUZAU S.A.-S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.A. (pentru lot 1), deoarece aceasta nu a corespuns caietului de sarcini din punct de vedere tehnico-financiar.

Din 2005 pana acum servicul de salubrizare si deszapezire in municipiul Cluj-Napoca a fost prestat de firmele Brantner Veres si Rosal. Acestora li s-a terminat de doi ani contractul cu primaria, dar a fost nevoie de prelungiri consecutive pentru ca ultimele lictatii organizate au fost contestate, iar apoi anulate de instanta.

Numele firmei SC Compania de Salubrizare Brantner Veres SA apare in dosarul in care fostul primar PDL al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat definitiv de instanta suprema, la patru ani si sase luni de inchisoare cu executare.

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie l-au condamnat pe Sorin Apostu la patru ani de inchisoare pentru ca a luat mita de la omul de afaceri Calin Stoia, la trei ani si sase luni de inchisoare pentru complicitate la spalare de bani, in forma continuata si la opt luni de inchisoare pentru complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata, informeaza Mediafax.

Calin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Veres SA, a fost condamnat la doi ani de inchisoare pentru dare de mita, in forma continuata, trei ani pentru spalare de bani, in forma continuata, sub forma participatiei improprii si opt luni de inchisoare pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata, in forma participatiei improprii. Si in cazul acestuia, instanta a dispus suspendarea executarii pedepsei.

Procurorii aratau, in rechizitoriu, ca Sorin Apostu, in exercitarea atributiilor de primar al municipiului Cluj-Napoca, a obtinut cu titlu de mita, ca obiect al traficului de influenta sau sub forma de foloase necuvenite, suma totala de 545.717 lei, echivalent a 127.052 de euro.

Potrivit DNA, banii proveneau de la reprezentantii unor societati comerciale care aveau in derulare contracte cu Primaria municipiului Cluj-Napoca (SC Brantner Veres prin administrator SC Total Trading Company SRL Cluj-Napoca si SC Rosal SRL Bucuresti) sau cu regii aflate in subordinea Consiliului local Cluj-Napoca (SC Groupe Frarom SRL Cluj Napoca).

„Pentru a disimula caracterul ilicit al primirii sumelor respective, inculpatul Sorin Apostu a angrenat-o in activitatile sale si pe sotia sa, inculpata Monica Undina Apostu, avocat in cadrul Baroului Cluj, astfel ca banii pretinsi ca obiect al infractiunilor de coruptie erau primiti prin intermediul cabinetului de avocatura al sotiei, sub falsa justificare a unor contracte de consultanta”, arata DNA.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro