Sari direct la conținut

Assad amenință că intră cu forța pentru recuperarea zonelor deținute de Forțele Democratice Siriene: SUA trebuie să părăsească Siria

HotNews.ro
Assad amenință că intră cu forța pentru recuperarea zonelor deținute de Forțele Democratice Siriene: SUA trebuie să părăsească Siria

Președintele Bashar al-Assad a spus că Statele Unite ar trebui să învețe din lecția din Irak și să se retragă din Siria și a promis să recupereze zonele țării controlate de miliția susținută de America prin negocieri sau prin forță, relatează Reuters.

Într-un interviu pentru Russia Today, Assad a spus că guvernul a ”început deschiderea ușilor pentru negocieri” cu Forțele Democratice Siriene (SDF), o alianță multi-etnică și multi-religioasă dominată de miliția kurdă care controlează parți din nordul și estul Siriei, unde sunt bazele forțelor SUA.

”Aceasta este prima opțiune. Dacă nu, vom recurge la…. eliberarea acelor zone prin forță. Nu avem alte opțiuni, cu americanii sau fără americani”, a spus acesta, care a adăugat că ”Americanii ar trebui să plece, cumva aceștia vor pleca”.

”Au venit în Irak fără bază legală și priviți ce li s-a întâmplat. Trebuie să își învețe lecția. Irak nu este o excepție și Siria nu este o excepție. Oamenii nu vor mai accepta străini în regiunea asta”, a spus Assad.

Răspunzând descrierii pe care președintele Trump i-a făcut-o, aceea de ”Animalul Assad”, liderul sirian a spus ”Ce spui este ceea ce ești”.

Trump l-a făcut pe Assad animal după un presupus atac chimic asupra unui oraș deținut de rebeli aproape de Damasc, în aprilie.

Assad a negat încă o dată atacul chimic din orașul Douma, din Ghouta de est, spunând că guvernul său nu deține arme chimice și că nu ar fi fost în interesul său un astfel de atac.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro