Astronomii cred că au descoperit prima lună din afara sistemului solar, dar e atât de mare încât până și ei se îndoiesc

NASA a confirmat oficial recent existența a nu mai puțin de 6.000 de exoplanete, planete din afara sistemului solar. Descoperirile făcute de astronomi sunt atât de impresionante încât pare aproape straniu că numărul lunilor confirmate în afara sistemului nostru solar este zero. Dar acest lucru s-ar putea schimba curând, dacă o nouă propunere a unor astronomi se dovedește a fi la fel de eficientă precum susțin ei, relatează Gizmodo.

O lucrare ce urmează să apară în revista Astronomy & Astrophysics descrie modul în care astronomii au conceput și utilizat o abordare alternativă, complet nouă, pentru identificarea exolunilor, abordare care a dus la detectarea unei candidate promițătoare: o posibilă exolună ce orbitează în jurul HD 206893 B – o exoplanetă asemănătoare cu Jupiter, aflată la aproximativ 133 de ani-lumină de Pământ.

Concret, echipa a reutilizat astrometria de înaltă precizie – o metodă matematică prin care se cartografiază distanțele stelare – pentru a evalua cu atenție orice semnal din vecinătatea exoplanetei.

Obiectul pare să aibă o masă de șapte ori mai mare decât planeta Neptun din sistemul nostru solar. HD 206893 B, planeta în jurul căreia orbitează, are o masă de aproximativ 28 de ori mai mare decât Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul solar. Așadar, vorbim despre o exolună enormă, care orbitează în jurul unei planete absolut gigantice.

Desigur, dacă descoperirea este reală. După cum recunosc chiar cercetătorii, presupusa exolună va trebui acum să treacă prin filtrul examinării din partea unei comunități astronomice mai largi. Totuși, ei susțin că observația consolidează astrometria ca pe un instrument promițător pentru viitoarele căutări de exoluni. Studiul, care îl include pe autorul principal Quentin Kral de la Observatorul din Paris, este în prezent disponibil pe serverul preprint arXiv.

De ce nu au descoperit până acum astronomii nicio lună în afara sistemului solar?

Având în vedere succesul extraordinar al căutărilor de exoplanete, poate părea straniu că astronomii nu au descoperit până acum nicio exolună. De ce strategiile bine testate, care funcționează pentru exoplanete, nu funcționează și pentru companionii lor cosmici?

Dacă luăm exoplanetele ca exemplu, toate descoperirile parcurg un proces riguros de verificare și reverificare pentru greșeli precum, dar fără a se limita la: observații de asteroizi, iluzii optice, detecții duplicate etc. De fapt, NASA a admis că aproximativ 8.000 de candidați la statutul de exoplanetă așteaptă în prezent confirmarea din partea comunității astronomice.

Căutarea exolunilor se confruntă cu provocări similare. Mai important însă este faptul că, la scară cosmologică, exoplanetele sunt ele însele considerate obiecte extrem de mici. Dacă luăm drept reper propriul nostru sistem solar, lunile sunt considerabil mai mici decât planetele lor gazdă, ceea ce înseamnă că exolunile ar trebui la fel și, prin urmare, mai greu de detectat.

„Mai mult, nu există o definiție clară a ceea ce este o exolună, iar o anumită ambiguitate persistă în ceea ce privește includerea, de exemplu, a planetelor din sisteme binare”, explică studiul, adăugând că „raritatea detecțiilor contrastează puternic cu omniprezența lunilor în sistemul nostru solar”. Sistemele binare se referă în cazul de față la grupuri de două planete care orbitează împreună în jurul unui centru de masă comun.

Lună mică, problemă mare

Noul model al astronomilor încearcă să abordeze unele dintre aceste provocări prin reunirea diferitelor metode existente de detectare a exolunilor. Prin măsurarea directă a oscilațiilor spațiale ale planetei gazdă, astronomii ar trebui să poată calcula efectul atracției gravitaționale exercitate de o lună aflată pe orbită. Acest lucru ar oferi cercetătorilor o mai mare flexibilitate în evaluarea posibilității existenței unei exoluni în jurul exoplanetelor, conform lucrării științifice.

Pentru a-și testa modelul, echipa a monitorizat pozițiile astrometrice ale exoplanetei HD 206893 B folosind instrumentul GRAVITY de pe Very Large Telescope din Chile.

Ei au observat cu atenție diferențele de oscilație dintre mișcarea exoplanetei și un semnal secundar aflat în apropiere, candidatul la statutul de exolună. Mai mult, tehnicile astrometrice le-au permis cercetătorilor să calculeze dimensiunea și orbita acestui candidat.

Deși echipa consideră că noul semnal de exolună este promițător, autorii „accentuează caracterul provizoriu al acestui candidat, care necesită confirmări suplimentare folosind datele GRAVITY”, se arată în articol. Dar, mai important, experimentul demonstrează eficiența astrometriei de înaltă precizie, iar instrumentele actuale și cele de generație următoare vor „deschide o nouă eră a științei comparative a exolunilor”, spun astronomii.