Atac asupra lui Paul Pelosi. Suspectul a pledat nevinovat

Bărbatul suspectat că l-ar fi agresat pe soţul liderei democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, cu scopul de a o ataca pe aceasta, a pledat nevinovat în faţa unui judecător din San Francisco, potrivit mass-media americane, relatează AFP și Agerpres.
După o scurtă apariţie într-o ţinută portocalie de deţinut, David DePape a fost arestat preventiv de către magistrat, potrivit cotidianului californian San Francisco Chronicle.
Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, are interdicţia să intre în contact cu Nancy Pelosi sau cu soţul acesteia şi să se apropie la cel puţin 135 de metri de casa lor din San Francisco, unde a avut loc atacul.
Suspectul a fost inculpat pentru tentativă de răpire şi agresiune, a anunţat luni Departamentul Justiţiei al SUA.
David DePape a pătruns vineri dimineaţa în locuinţa cuplului Pelosi, la San Francisco, echipat cu o frânghie, o pereche de mănuşi şi o bandă adezivă, a precizat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.
Toate aceste elemente demonstrează că el avea intenţia să o răpească pe Nancy Pelosi, cap de acuzare pentru care este pasibil de până la 20 de ani de închisoare.