Atac rusesc asupra aeroportului din Odesa / Pista a fost distrusă (guvernator)
- Redactia Hotnews
Presa ucraineană și martorii raportează multiple explozii în orașul Odesa din sudul țării, la scurt timp după ora locală 18.00. Un martor a declarat pentru CNN că a văzut cel puțin un avion de luptă deasupra orașului.
Comandamentul operațional militar (Sud) a declarat pe Telegram că pista aeroportului din Odesa a fost avariată, potrivit AFP.
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce sirenele de raid aerian au răsunat în tot orașul.
„Astăzi inamicul a lovit din Crimeea cu un sistem de rachete de apărare de coastă Bastion. Pista aeroportului din Odessa a fost distrusă. Slavă Domnului că nu au fost victime”, a declarat guvernatorul Maxim Martchenko într-o înregistrare video pe contul său de Telegram.
În urmă cu o săptămână, opt persoane au fost ucise în loviturile rusești asupra orașului istoric Odessa, cu o populație de aproape un milion de locuitori, care până acum a fost relativ neafectat de lupte.
La momentul respectiv, armata rusă a afirmat că a vizat cu „rachete de înaltă precizie” un mare depozit de arme din apropiere de Odesa, furnizat forțelor ucrainene de către SUA și țări europene.
La 10 aprilie, aeroportul din Dnipro, un oraș industrial de un milion de locuitori din estul Ucrainei, a fost „complet distrus” de bombardamentele rusești, potrivit autorităților regionale.
––