Sari direct la conținut

„Atacuri banditești”. Noul sediu AUR din Craiova, vandalizat de „extremiştii PSD” înainte de a-l inaugura George Simion

HotNews.ro
George Simion, președintele AUR, Foto: AGERPRES
George Simion, președintele AUR, Foto: AGERPRES

Noul sediu judeţean al partidului AUR din municipiul Craiova a fost vandalizat, în noaptea de miercuri spre joi, înainte de a fi inaugurat în prezenţa preşedintelui formațiunii politice, George Simion, susține liderul județean al Alianței pentru Unirea Românilor.

Preşedintele AUR Dolj, deputatul Ringo Dămureanu, a afirmat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe geamul sediului AUR au fost lipite mesaje cu un conţinut denigrator.

Potrivit acestuia, vandalizarea sediului are legătură cu protestul partidului din seara de miercuri, când membrii formaţiunii au mers la sediile PNL şi PSD, iar la sediul PSD au fost întâmpinaţi de mai mulţi membri de partid care purtau pancarte cu aceleaşi mesaje.

„Iată că PSD nu forțează doar democrația, ci trece la atacuri banditești. Extremiştii PSD Dolj au vandalizat sediul AUR. Chiar înainte de a fi inaugurat, prin prezenţa preşedintelui George Simion, sediul judeţean al AUR, situat în Craiova, str. Dr. Ioan Cantacuzino nr. 8B, a fost vandalizat (…). În seara zilei de miercuri, în aşteptarea unui protest AUR cu privire la comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, membrii şi simpatizanţii PSD Craiova (…) au fost incitaţi să organizeze o contramanifestaţie. Membrii AUR nu au dorit să intre în coliziune cu huliganii invitaţi de echipa doamnei Vasilescu şi şi-au ţinut liniştiţi marşul şi protestul, aspect care i-a deranjat vizibil pe extremiştii pesedişti, care au trecut de îndată la atac: atacarea în public a reprezentanţilor opoziţiei doljene şi vandalizarea sediului AUR”, a afirmat Ringo Dămureanu, citat de Agerpres.

Dămureanu a mai afirmat că nu vor depune plângere la poliţie, pentru că „siguranţa şi încrederea doamnei Olguţa Vasilescu sugerează mult mai mult decât o plângere la poliţie”.

Un protest AUR a avut loc, miercuri seară, în centrul Capitalei, împotriva intenţiei coaliţiei de guvernare de a comasa alegerile în acest an. Manifestanţii au mers spre sediile PSD şi PNL cu un sicriu şi cruci, pe un fond muzical al unui cortegiu funerar.

Liderul partidului, George Simion a participat la manifestația din Timișoara, în timp ce evenimente asemănătoare au fost organizate și în alte localități.

La sediul PSD din București, au fost mai multe mesaje pe gard pentru cei de la AUR: „Nu primim bătăuşi”, „Zero legi, doar violuri” şi un indicator spre Ambasada Rusiei, potrivit News.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro