Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Perturbări ale zborurilor operate de Lufthansa, în Germania
Ministerul de Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Germania, unde în această perioadă se pot înregistra perturbări ale zborurilor operate de compania Lufthansa.
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania că, în perioada 17-19 decembrie 2022, programul curselor aeriene operate de compania aeriană Lufthansa poate înregistra perturbări, respectiv anulări sau amânări ale zborurilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis sâmbătă de MAE.
Astfel, MAE recomandă, pentru informaţii suplimentare, consultarea paginii web a companiei aeriene Lufthansa.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale reprezentanţei diplomatice şi oficiilor consulare române din Germania: Ambasada României la Berlin: +49 3021239555, +49 30 21239514, +49 30 21239516, Consulatul General al României la Bonn: +49 228 68 38 135; +49 228 68 38 211; +49 228 68 38 244; +49 228 68 38 254, Consulatul General al României la München: +49 89 553307 sau +49 89 98106143, Consulatul General al României la Stuttgart: +49 711.664.86.11, +49 711.664.86.12, +49 711.664.86.13, +49 711.664.86.14, +49 711.664.86.15.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă: +491601579938 (Berlin), +491735757585 (Bonn), +491602087789 (München), +491716813450 (Stuttgart).
MAE reaminteşte, totodată, cetăţenilor români care se deplasează în străinătate, că au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.