Atlantic & Benefactor Records: cea mai mare donatie facuta vreodata Universitatii din Oxford si soarta umanioarelor

Eveniment fără precedent. Au fost necesare doar câteva zile pentru ca știrea efectuării celei mai mari donații din istoria de peste nouă sute de ani a Universității din Oxford să facă inconjurul lumii: Mica Ertegün (aristocrată emigrantă în USA, de origini românești, cunoscută și cu numele de Ioana Maria Banu), văduva magnatului fondator al Atlantic Records Ahmet Ertegün, a donat 26 de milioane de lire sterline (echivalentul a 41 milioane de $ USA) disciplinelor umaniste, fondând astfel the Mica and Ahmet Ertegün Graduate Scholarship Programme in the Humanities.

Un act de generozitate fără precedent, iar asta pe fondul reducerii drastice a fondurilor dedicate umanioarelor atât în Marea Britanie, dar și în alte state ale Uniunii Europene și a crizei globale. Așa cum merita să fie, evenimentul a fost consemnat de către BBC News Online, The Guardian, The Times, The Independent, New York Times, Washington Post, Wall Street Journal, Boston Globe, CBC News Canada, NME Magazine, etc. Știm cu toții că Ahmet Ertegün, prin intermediul Atlantic Records, este cel ce a lansat nume precum Eric Clapton și Ray Charles, John Coltraine dar și faimoasele formații The Rolling Stones si Led Zeppelin; și mai știm că familia Ertegün a jucat un rol fundamental în promovarea genului rythm & blues și a jazz-ului, așa cum și a soul ricordings, începând cu anii ’50. Cu o cifră de afaceri de aproape 15 bilioane de $ în 1999, epoca digitală reduce la „doar” 10, 1 bilioane de $ (vezi articolul Atlantic Records hits milestone on digital music sales), conform unei analize New York Times din 2008. Însă nu era digitală în domeniul distribuției înregistrărilor muzicale americane ne interesează aici, așa cum nici cifra globală de afaceri a Atlantic Records. Rămâne emblematică alegerea văduvei Mica Ertegün de a dona fonduri extrem de generoase studiilor umaniste.

Nimic contemporan nu seamănă atât de mult cu gestul văduvei lui Ahmet Ertegün! Privind înapoi, spre epoca medievală, chiar și Henric al III-lea ar fi gelos să afle că mecenatului monarhic i se poate substitui în istoria sa, donația uriașă a unei doamne de origini aristocrate către o instituție academică britanică. În fine, brusc ai senzația unei descinderi în plină epocă renascentistă, ori în Florența lui Lorenzo de Medici, diplomat și politician, patronul artiștilor, poeților, literaților ori în plină epocă monarhică britanică, parcă ștergându-te de același umăr cu Edward al III-a, ori cu Henric al IV-lea, etc.

Pasiune și datorie. Ahmet Ertegün, fiul primului diplomat al Turciei în Statele Unite (1935), iubește arta și crește într-o familie unde pasiunea pentru muzică, dar și carierele diplomatice par să se conjuge în același ritm, cu același aplomb. Fratele lui Ahmet, Nesuhi Ertegün, întocmai tatălui său, va deveni diplomat de carieră (diplomat al Turciei în Elveția, Franța, Anglia și, în fine, USA), însă va reuși să aibă același fler și viziune în interiorul Atlantic Records. Mica Ertegün este la rându-i o figură proeminentă în domeniul designului interior, cu o strălucită carieră în Statele Unite. Se căsătorește în 1961 cu Ahmet Ertegün și îi rămâne o parteneră fidelă. Numele ei s-a înscris în istoria donațiilor Universității din Oxford și este numele cel mai important din întreaga istorie a filantropiei îndreptată către prestigioasa instituție academică britanică.

Este cea care a ales să finanțeze pe termen foarte lung studii dedicate muzicii, filologiei, literaturii, istoriei artei, studiilor asiatice si arheologice, fondând și o catedră de studii interdisciplinare ce-i poartă numele. Ce miză au aceste discipline pentru secolul al XXI-lea? Rămâne încă de văzut. Răspunsurile pot fi multiple, însă o donație importantă de bani răspunde pragmatic mult mai mult decat ar putea milita vreodată exponenți ai studiilor umaniste pentru materiile lor, în eventualitatea plasării la o bursă imaginară a valorilor.

Promovare inteligentă. Evocând erudiția lui Ahmet Ertegün în materie de muzică rock’n’roll, John Paul Jones, basistul formației Led Zeppelin, îl consideră un inovator și un mentor, cf. The Guardian. ( Music mogul’s widow gives £26m to Oxford University for scholarships ) În egală măsură, lăsându-ne să apreciem posibilitatea coabitării erudiției muzicale și a viziunii lui Ahmet asupra industriei înregistrarilor muzicale cu cea a eruditiei academice, vedeta rock afirmă că este mândru de programul de burse fondat de către văduva magnatului. Deci se poate! De la viziunea promovării la scară globală a înregistrărilor muzicale la cea a promovării științelor umaniste pe bază de merit, în cazul familiei Ertegün, se poate face trecerea.

Sigur, pentru a face mecenat, ai nevoie măcar de ingredientele și de gustul tezaurizării unui imens patrimoniu financiar, ai nevoie de o viziune managerială pe termen lung, dar mai ai nevoie și de gustul comisionării, de memoria bursei valorilor ce formează, dinamizează și protejează o civilizație. O istorie a mecenatului european în zona universitară, de la origini până în prezent merită a fi scrisă. Studiile de istorie a mecenatului în universitățile Angliei medievale ale lui Alan B. Cobban de la Universitatea din Liverpool sunt un foarte bun început.

Gesturi similare celui al Micăi Ertegün? Exemplific cu un singur caz, întâmplător, cel care-mi vine acum în minte, anume cazul colecționarei multimilionare Dominique de Menil, prietena apropiată și confidentă pentru multe decenii a părintelui Andrei Scrima. Citind corespondența inedită (vezi arhiva A. Scrima, New Europe College, București) dintre pr. Andrei Scrima și Augustin Dupré La Tour S. J., îmi rezultă efortul acesteia de a oferi sume importante de bani pentru fondarea, respectiv, susținerea decenală a Departamentului de studii islamo-creștine, în prezent Institutul de studii islamo-creștine de pe lângă Facultatea de studii religioase a Universității Saint-Joseph din Beirut. Era în perioada războiului civil din Liban.

Citeste tot articvolul si comenteaza pe Contributors.ro