Sari direct la conținut

Au fost prinși autorii atacului cu acid sulfuric de la Călărași. Indicii privind o răfuială între două grupuri infracționale

HotNews.ro
catuse, Foto: - / Wavebreak / Profimedia
catuse, Foto: - / Wavebreak / Profimedia

Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi, vineri, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi pentru complicitate la tentativă de omor calificat, victime fiind două persoane care au fost stropite cu acid sulfuric, informează Agerpres.

Pe 4 iunie, un bărbat și o femeie din Călărași au fost atacați, pe când se aflau în mașină, de un grup de trei persoane care i-au stropit cu acid sulfuric.

Parchetul din Călărași a anunțat că vineri au fost reținuți complicii celui care a orchestrat tentativa de omor împotriva celor doi.

„Procurorul de caz (…) a pus în executare două mandate de aducere privind suspecţii C.A.D. de 40 de ani, C.I.I. de 20 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de omor calificat”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Comisar-şef de poliţie Cristian Gheorghe, director adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, a spus că victimele au fost stropite cu acid sulfuric.

„A fost o discuţie între două grupări infracţionale, una de aici, din zona Timişoarei, şi una din Călăraşi. Cei din Timişoara au venit peste cei din Călăraşi, explicăm un pic mai plastic, şi, într-o seară, unul dintre ei a aruncat nişte acid sulfuric peste un cuplu cu care se aflau în diferend, după care au plecat în afara graniţelor, au fugit şi aseară, la întoarcere, au fost depistaţi de colegii de la Călăraşi şi colegii de la Investigaţii Criminale undeva în apropiere de Bucureşti”, a precizat sursa citată într-o conferinţă de presă susţinută la Arad.

Procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Călăraşi cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru 30 de zile, faţă de inculpatul C.A.D. şi faţă de inculpata C.I.I., se mai arată în comunicat.

INTERVIURILE HotNews.ro