Sari direct la conținut

​Au inceput lucrarile de reabilitare a Centrului Istoric din Constanta. Investitia se ridica la 48 milioane lei/circa 10 milioane de euro

HotNews.ro

Primaria Constanta a inceput, vineri, lucrarile de rebilitare a strazilor din Centrul Istoric al orasului. Valoarea proiectului este de circa 48 milioane de lei – 30 de milioane provin din fonduri europene nerambursabile – si vor fi reabilitate 21 de strazi. Potrivit contractului, lucrarile ar trebui terminate in doi ani si jumatate. Dupa finalizarea lucrarilor, zona va fi dedicata in special traficului pietonal.

„Ceea ce am inaugurat astazi este lansarea lucrarilor la Proiectul de amenajare urbanistica a tramei stradale si zonelor adiacente din centrul vechi al Constantei, in valoarea de 47.806.832,29 lei din care contributia UE este de peste 30 milioane de lei, cea a Guvernului de 6.777.000 lei, iar a beneficiarului – 10.178.160,80 lei. Trebuie remarcat ca acest amplu program de reabilitare a peninsulei constantene are o valoare totala de peste 21 milioane de euro si la asta se vor mai adauga alte 11 milioane de euro pentru realizarea soselei de coasta ce pleaca din portul Tomis pana la Mamaia si unde vom incepe lucrarile in aceasta vara, plus alte 10 milioane de euro pentru reabilitarea Cazinoului. Totul pe fonduri europene”, a declarat primarul Constantei, Radu Mazare, citat de Agerpres.

Edilul a mai declarat ca ar trebui gasita o solutie si pentru reabilitarea cladirilor vechi din zona, multe dintre ele aflate intr-o avansata stare de degradare, dar toate aflate in proprietate privata.

„Vom face presiuni si vom da amenzi pana la reabilitare. Proprietarii trebuie sa inteleaga ca prin investitiile facute de noi creste si valoarea de piata a cladirilor. Noi nu avem cum sa investim in fatadele cladirilor aflate in proprietate privata. Nici cu fonduri europene nu exista posibilitatea asta, desi sunt monumente arhitectonice si istorice. Nu exista un astfel de program european, de finantare” , a spus Mazare.

Viceprimarul Constantei, Decebal Fagadau, a precizat ca in cadrul proiectului vor fi reabilitate si pavate cu granit 21 de strazi din centrul istoric, ce vor fi dotate cu mobilier stradal si stalpi de iluminat public din fonta, dotarile urbanistice fiind personalizate in stilul epocii interbelice. Intreaga zona va fi amenajata in special pentru traficul pietonal, fara parcari auto si fara trotuare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro