Au ucis tarifele lui Trump populismul economic? Moștenirea „Zilei Eliberării” va persista timp de generații

„Autopsia” zilei de 2 aprilie, așa-zisa „Zi a Eliberării” Americii, când Donald Trump a anunțat o creștere drastică a taxelor vamale pentru toți partenerii comerciali, este încă în desfășurare, dar „victima” ar putea fi chiar populismul economic, strangulat de Wall Street, citadela globalizării, notează The Guardian într-o analiză.

Efectele haosului creat de măsurile tarifare anunțate de Donlald Trump, chiar și după ce acesta a revenit asupra lor și a decis o pauză de 90 de zile în aplicarea acestora, cu exepția celor pentru China, au produs pagube semnificative pe termen lung. Moștenirea „Zilei Eliberării” va persista timp de generații, scrie jurnalistul The Guardian Patrick Wintour, într-o analiză publicată sâmbătă de cotidianul britanic.

„Atunci când omul ales să conducă țara care a inventat globalizarea plasează respingerea globalismului în centrul său ideologic, chiar dacă acest lucru înseamnă alienarea celor mai apropiați aliați ai SUA, declanșează o reordonare fundamentală”, scrie el.

Obiectivul Casei Albe prin tarifele anunțate nu a fost de a slăbi globalismul sau de a proteja economia SUA, ci mai degrabă de a negocia reducerea tarifelor în întreaga lume și de a pedepsi China, insistă consilierii lui Trump.

Dar, potrivit The Guardian, aceste scenarii sunt greu de crezut, în mare parte pentru că Donald Trump a lăudat în mod repetat intenția sa tarifară, pe care a numit-o o măsură macroeconomică de creștere a veniturilor sau un mijloc de a susține producția americană.

Realitatea este că, atunci când s-au confruntat cu o încercare de a reface peste noapte sistemul comercial mondial, piețele s-au revoltat. Și, în mijlocul haosului, nu doar credibilitatea poilitică a lui Trump a avut de suferit, ci și capacitatea de revenire a sistemului pe care îl reprezintă globalizarea.

„Donald Trump a incendiat totul”

Premierul britanic, Keir Starmer, nu a fost singurul care a susținut că ziua eliberării lui Trump și urmările sale au marcat sfârșitul unei ere.

Într-un avertisment care rămâne valabil chiar și după retragerea lui Trump, Mark Carney, prim-ministrul canadian și fost guvernator al Băncii Angliei, a declarat: „Economia globală este fundamental diferită astăzi față de cum era ieri. Sistemul de comerț global ancorat în Statele Unite pe care Canada s-a bazat de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, un sistem care, deși nu este perfect, a contribuit la prosperitatea Canadei timp de decenii, a luat sfârșit”.

„Perioada de 80 de ani în care SUA a îmbrățișat ștafeta de lider economic mondial, în care a creat alianțe înrădăcinate în încredere și respect reciproc și a susținut liberul schimb de bunuri și servicii, s-a încheiat. Deși este o tragedie, aceasta este și noua realitate”, a mai spus el.

Astfel, Mark Carney a subliniat că, indiferent de modul în care se rezolvă războiul comercial cu China, moștenirea zilei de 2 aprilie va persista timp de generații.

Paul Krugman, economistul laureat al premiului Nobel, a fost în mare parte de acord că SUA, prin tarifele anunțate, comit un act de abdicare. „Normele care guvernează tarifele și procesul de negociere care a dus la scăderea acestor tarife de-a lungul timpului au rezultat din Reciprocal Trade Agreements Act, conceput de Roosevelt în 1934. A fost, de fapt, una dintre cele mai mari realizări politice ale Americii. Donald Trump a incendiat totul”, a scris el.

„Aversiunea față de deficitele comerciale nu l-a părăsit niciodată”

Jurnalistul The Guardian consideră că o dificultate cheie în toată acestă situaiție este că Trump, în vârstă de 78 de ani, nu a dat niciun semn că ar dori să învețe de pe urma dezastrului creat.

Potrivit cotidianului britanic, încă din septembrie 1987, Trump a cheltuit 95.000 de dolari pentru a publica o „scrisoare deschisă către poporul american” în trei ziare.

„De ani de zile, Japonia și alte națiuni bogate au profitat de SUA. Este timpul să punem capăt deficitelor noastre uriașe, obligând Japonia și alte țări care își pot permite să plătească”, scria el atunci.

Deși ținta sa s-a mutat din Japonia în China, resentimentele lui Trump, împreună cu aversiunea față de deficitele comerciale, nu l-au părăsit niciodată. Alegerea sa în 2016 nu a făcut decât să îi confirme rezonanța mesajului său.

În primii doi ani ai primului său mandat, în 2017-18, instinctele lui Trump au fost în mare parte ținute în frâu de consilierul său economic Gary Cohn, fost director de operațiuni la Goldman Sachs, care a atenuat hotărârea republicanului de a utiliza tarifele pentru a pune capăt deficitelor comerciale.

Cohn s-a angajat într-o dispută care a durat doi ani, compilând o mulțime de statistici menite să îl convingă pe un Trump sceptic că declinul industriei prelucrătoare din SUA și înlocuirea acesteia cu o economie a serviciilor a fost în mare parte benignă.

El a prezentat modul în care tarifele globale se răsfrâng asupra consumatorilor americani și a explicat legătura dintre incertitudinea consumatorilor și piața bursieră. L-a provocat pe Trump să explice de ce crede el că tarifele nu ar fi contraproductive. Trump a răspuns că nu știa, dar că pur și simplu știa și că era ceea ce credea de 30 de ani.

La un moment dat, exasperat, Cohn l-a acuzat pe Trump de o nostalgie periculoasă, spunând: „Aveți o viziune Norman Rockwell a Americii” – artistul amintit pentru portretul său idealizat al muncitorilor americani.

În cele din urmă, Cohn a constatat că Trump – care a mâzgălit odată „comerțul este rău” ca rezumat al gândirii sale pentru un discurs de deschidere – era atât de imun la dovezi și atât de hotărât să impună tarife pentru oțel și aluminiu, încât a demisionat, lăsându-l pe Peter Navarro, un om pe care Cohn îl considera un adept al tarifelor plate, să preia frâiele.

„Friend or near-shoring”

Calea era liberă pentru atacul frontal al lui Trump asupra tarifelor, în parte pentru că, în cei patru ani de mandat, valul antiglobalist părea să se îndrepte în direcția sa. Mulți oameni de centru-stânga au crezut în argumentul că hiperglobalizarea nu se potrivește cu o eră a conflictelor geopolitice.

Administrația Biden, de exemplu, în numele reindustrializării și al securității naționale, a păstrat multe tarife din era Trump, în special pentru China, o decizie considerată o greșeală de un studiu publicat săptămâna aceasta de Harvard Kennedy School.

De la criza financiară din 2007-2008, a existat o creștere constantă a măsurilor de restricționare a comerțului – cum ar fi tarifele, măsurile netarifare, controlul exporturilor și restricțiile privind investițiile – care au contribuit la creșterea fragmentării comerțului. Numai în 2024, peste 3.000 de restricții comerciale au fost puse în aplicare la nivel mondial. Unele dintre acestea au apărut ca urmare a preocupărilor legitime privind concurența neloială, însă multe au fost determinate de intensificarea concurenței geopolitice.

Țările de toate orientările politice au recurs la definiții din ce în ce mai largi ale securității naționale pentru a filtra investițiile străine și comerțul. Un nou limbaj a intrat în vocabular, cum ar fi „friend or near-shoring”, un termen menit să încurajeze companiile să își alinieze lanțurile de aprovizionare la interesele geopolitice ale țărilor lor.

Apelul pentru lanțuri de aprovizionare rezistente a fost stimulat de vulnerabilitățile expuse de Covid, inclusiv de dependența Occidentului de un număr mic de furnizori de vaccinuri.

După invazia Ucrainei, Rusia a expus și mai mult vulnerabilitatea lanțului de aprovizionare occidental prin exploatarea dependenței Europei de conductele sale de gaze. Interconectările menite să apropie țările, cum ar fi cablurile de date submarine, au devenit ținte – de la Marea Baltică, la strâmtoarea Taiwan. Războiul a distrus, de asemenea, mitul conform căruia comerțul aducea pacea.

Ca urmare, guvernele din Occident au introdus măsuri de control al investițiilor, care le-au permis să blocheze preluările și investițiile firmelor străine, în principal chineze, în industrii strategice.

Rachel Reeves a susținut această tendință într-un discurs la Washington în calitate de cancelar din umbră al Regatului Unit, în mai 2023: „Globalizarea așa cum o știm a murit. Lanțurile de aprovizionare care prioritizează doar ceea ce este mai ieftin și mai rapid se luptă atunci când apare o criză, fie că este vorba de PPE în timpul Covid sau de energie în urma războiului din Ucraina”.

Într-un diagnostic similar cu cel al lui Trump, Reeves a susținut că un sistem globalizat „poate fi manipulat de țări precum China, care au subestimat și ignorat normele comerciale internaționale și au făcut imposibilă concurența noastră”.

Rajan Raghuram, fost economist-șef al Fondului Monetar Internațional și fost guvernator al băncii centrale a Indiei, a susținut că „friend-shoring”-ul este „un protecționism resurgent, mascat și sporit de noi rivalități geopolitice”. El a criticat, de asemenea, inițiativa ca fiind „concentrarea producției în cadrul comunității închise a comunităților avansate”.

Chiar și așa, proporția comerțului în PIB – cea mai bună măsură a deschiderii economice – nu s-a prăbușit încă. În raportul său pe anul 2023, intitulat „Re-globalizarea”, Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a afirmat că a existat o încetinire a comerțului mondial după prăbușirea financiară și Covid, însă schimbarea poate fi legată în mare măsură de creșterea serviciilor, spre deosebire de bunuri, în economia mondială. Tendințele compensatorii, cum ar fi comerțul digital, au menținut în viață globalizarea.

Problema care se pune acum este ce se poate păstra din rămășițele săptămânii trecute și dacă se poate aduna, dacă este necesar, o nouă coaliție a voinței – de data aceasta a comercianților liberi. Se vorbește despre un G6 – G7 mai puțin SUA – care să meargă în China pentru a vedea dacă se poate ajunge la un acord în vederea reducerii dezechilibrelor comerciale și a subvențiilor care denaturează comerțul, mai arată The Guardian.