AUDIO Jurnalul de mediu RFI – HotNews.ro: Marea Britanie aloca 3 miliarde de lire sterline pentru "tehnologiile verzi". A inceput summitul ONU pe biodiversitate
Asculta Jurnalul de Mediu Radio France Internationale – HotNews.ro
Descarca fisierul audio in format MP3
Marea Britanie aloca 3 miliarde de lire sterline pentru „tehnologiile verzi”
Marea Britanie se va angaja sa finanteze cu aproape 3 miliarde de lire sterline lansarea de tehnologii inovative cu emisii minime de dioxid de carbon. Autoritatile au declarat ca nu vor renunta la promisiunea de a avea cel mai „verde executiv” din lume, chiar daca sumele sunt mai mici decat cele promise initial. In mod paradoxal, masura face parte dintr-un proiect guvernamental de reducere a deficitului bugetar. Ministrul britanic de Finante George Osborne a declarat ca 1 miliard de lire sterline va fi investit intr-o centrala electrica de captare si stocare a carbonului. Guvernul a anuntat insa ca se angajeaza sa finanteze patru astfel de centrale. Marea Britanie si-a fixat ca obiectiv sa devina unul dintre liderii mondiali ai tehnologiei ecologice. Ministrul britanic al Finantelor a mai anuntat ca 1 miliard de lire sterline va merge catre o banca de investitii in domeniul tehnologiilor eco, iar 860 de milioane de lire sterline se vor indrepta catre energii regenerabile. Alte 200 de milioane de lire sterline vor fi pentru dezvoltarea de proiecte energetice eoliene.
A inceput summitul ONU pe biodiversitate
Guvernele şi companiile trebuie sa isi revizuiasca strategiile pentru a răspunde la pierderea rapidă a bogăţiilor naturii. Programul este in valoare de mii de miliarde de dolari, dar masurile sunt de lunga durata, se arata intr-un proiect elaborat de Organizatia Natiunilor Unite. Deteriorarea biodiversitatii este estimata la 2 mii de miliarde anual, sustin specialistii ONU. Datele au fost prezentate in Japonia, unde reprezentanti din aproape 200 de tari s-au adunat la summit-ul ONU pe probleme de biodiversitate. Speciile de plante si animale dispar de 100 pana la 1000 de ori mai repede decat o impune ritmul natural, habitate-cheie sunt sterse de pe suprafata pamantului si din ce in ce mai multa apa si terenuri sunt folosite pentru supravietuirea si dezvoltarea omenirii. Seful Agentiei federale pentru protectia mediului din Germania sustine ca omenirea nu a reusit nici macar sa incetineasca ritmul pierderilor in materie de biodiversitate. In aceste conditii, summitul ONU incearca sa finalizeze un acord indelung amanat privind exploatarea resurselor naturale intr-un mod corect si echitabil.
WWF: Omenirea foloseste echivalentul resurselor de pe o planeta si jumatate
Consumul de resurse naturale depaseste cu 50 la suta capacitatea de sustinere a Pamantului. Si romanii consuma mai mult decat le ofera Romania. Acestea sunt principalele mesaje pe care le transmite recenta editie a Raportului Planeta Vie, cel mai important studiu care prezinta starea de sanatate a planetei. Conform acestuia, amprenta ecologica a omenirii s-a dublat din 1966 pana acum. Aceasta inseamna ca Pamantul are nevoie de un an si jumatate pentru a produce resursele pe care noi le consumam intr-un an. Totusi, nu toti locuitorii Planetei consuma la fel de mult. In tarile dezvoltate, de exemplu, consumul se situeaza cu mult peste capacitatea de regenerare a Pamantului. Emiratele Arabe, Quatar, Danemarca, Belgia si Statele Unite ale Americii au cea mai mare amprenta ecologica pe cap de locuitor. Practic, daca toata lumea ar consuma ca locuitorii din Emiratele Arabe, am avea nevoie de mai mult de 4 planete Pamant pentru a ne putea asigura necesarul de resurse. La polul opus se afla tarile slab dezvoltate, in mare parte situate in Asia si Africa. Romania are o amprenta ecologica medie de 2.7 hectare pe cap de locuitor. Adica, de aceasta suprafata are nevoie fiecare pentru resurse de hrana, combustibil, materiale de imbracaminte si constructii. Asta in timp ce planeta ne poate oferi doar 1.8 hectare de teren si apa.