Sari direct la conținut

AUDIO Jurnalul de mediu RFI – HotNews.ro: Nivelul emisiilor de CO2 s-ar putea reduce cu 3% in 2009. Polonia nu vrea ca Europa de Est sa contribuie prea mult financiar la combaterea incalzirii globale 

HotNews.ro

Asculta Jurnalul de mediu Radio France Internationale – HotNews.ro

Descarca emisiunea in format MP3

Nivelul emisiilor de CO2 s-ar putea reduce cu 3% in 2009

Nivelul emisiilor de CO2, una dintre principalele cauze ale incalzirii globale, ar putea scadea cu 3% in 2009 ca urmare a crizei economice, potrivit unui studiu publicat de Agentia Internationala pentru Energie. Aceasta va fi cea mai mare scadere inregistrata in ultimii 40 de ani, a precizat economistul sef al Agentiei. El a reamintit ca evolutia emisiilor de dioxid de carbon pe plan mondial se situa in fiecare an, in medie, in jurul valorii de +3%.

In opinia lui, aceasta scadere reprezinta „o fereastra de lansare unica” pentru a intra pe o traiectorie care ar permite limitarea fenomenului de incalzire a planetei la cel mult doua grade Celsius, daca vor fi implementate foarte rapid politici adecvate.

Sectorul energetic se afla la baza a doua treimi din emisiile de gaze cu efect de sera inregistrate la nivel mondial, prin urmare solutia trebuie sa vina din aceasta zona. Potrivit Agentiei Internationala pentru Energie, 75% din aceasta scadere prognozata reprezinta rezultatul crizei economice, iar 25%, efectul masurilor luate de guvernele lumii in lupta impotriva incalzirii globale.

Delegati din peste 180 de tari s-au reunit la Bangkok in vederea pregatirii terenului pentru semnarea unui nou acord mondial pentru protejarea climei, in luna decembrie, la Copenhaga. Acordul ar trebui sa asigure continuarea Protocolului de la Kyoto, ale carui prime angajamente expira in 2012.

Polonia nu vrea ca Europa de Est sa contribuie prea mult financiar la combaterea incalzirii globale

Polonia nu este de acord ca tarile din Europa de Est sa aiba o contributie prea mare la ajutorul financiar pe care statele dezvoltate il vor acorda tarilor sarace in lupta impotriva incalzirii climatice. Marile economii din UE au discutat saptamana trecuta la Goteburg despre finantarea luptei impotriva incalzirii climatice.

Repartizarea efortului financiar pentru ajutorul acordat tarilor in curs de dezvoltare a dus la o disputa puternica intre tarile europene. Comisia Europeana estimeaza la 100 miliarde euro necesarul de finantare in lupta impotriva schimbarilor climatice pana in 2020, preconizand o contributie publica a statelor membre ale UE intre 2 si 15 miliarde euro.

Totusi unele tari din Europa de Est au rezerve fata de aceste obiective. Acestea estimeaza ca efortul national ar trebui calculat in functie de bogatia tarilor europene, ceea ce le-ar avantaja fata de alte state precum Germania, Franta sau Marea Britanie. Pe de alta parte, Franta, campioana europeana a energiei nucleare, doreste sa fie luate in calcul in proportie mai mare emisiile de gaze cu efect de sera, ceea ce ar penaliza tari precum Polonia, dependente de carbune.

Insulele Maldive: Presedintele tarii va prezida o sedinta de guvern sub apa, la o adancime de 6 metri

Presedintele Insulelor Maldive, care a propus anul trecut relocarea intregii tari, va prezida o sedinta a Guvernului care se va tine sub apa, la o adancime de sase metri, pentru a atrage atentia asupra pericolului reprezentat de incalzirea globala si de cresterea nivelului oceanului planetar. Presedintele Mohamed Nasheed va conduce aceasta inedita sedinta de guvern in 17 octombrie. Cei 14 ministri se vor aseza in jurul unei mese aflate la o adancime de sase metri. Pentru a se pregati, ministrii au inceput sa ia lectii de scufundari, iar presedintele Nasheed detine deja un certificat in acest sens.

In cadrul sedintei de guvern, membrii Cabinetului vor comunica prin gesturi. Presedintele va ratifica un apel prin care va cere celorlate natiuni sa reduca masiv emisiile de carbon la summitul de la Copenhaga, din decembrie. Insulele Maldive sunt in pericolul de a fi acoperite de ape, daca actualul trend al schimbarilor climatice va genera in continuare cresterea nivelului oceanelor. Cea mai mare parte a arhipelagului format din 1.200 de insule de corali, situat in sud-vestul Indiei, se afla la circa 1,5 metri deasupra nivelului marii. Natiunile Unite estimeaza ca nivelul apelor va creste cu cel putin 18 cm pana la sfarsitul secolului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro