AUDIO Jurnalul de mediu RFI – HotNews.ro: Noul World Trade Center renaste din propria cenusa ca cel mai sustenabil complex urban de pe planeta
Asculta Jurnalul de Mediu Radio France Internationale – HotNews.ro
Descarca fisierul audio in format MP3
Korodi a cerut audit judiciar pentru a stabili dacă analiza proiectului Roşia Montană trebuie oprită
Ministerul Mediului aşteaptă rezultatele unui audit judiciar pentru a stabili daca analiza proiectului Rosia Montana trebuie oprita. Ministrul demis al Mediului, Attila Korodi, a declarat pentru Mediafax ca el a cerut acest audit, la cateva zile de la instalarea sa in functie. Auditul a fost solicitat în urma deciziei definitive a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care planurile de urbanism pe care se bazează documentaţia proiectului minier de la Roşia Montană au fost declarate nule. „Aşteptăm ca rezultatele să sosească în următoarele zile”, a declarat Korodi. Ministrul demis al Mediului a mai spus că a cerut si verificarea eventualelor consecinţe ale deciziei judecătoreşti asupra procesului de evaluare a proiectului. Acesta a precizat ca l-a anunţat de acest demers şi pe şeful statului, după ce Cabinetul a fost demis de Parlament. „L-am anunţat că 95 la sută evaluarea impactului proiectului asupra mediului ar trebui oprită şi că aşteptăm confirmarea acestei situaţii juridice de la specialişti”, a declarat Attila Korodi. Acesta se află în proces cu investitorul de la Roşia Montană după ce, în 2008, în precedentul său mandat ministerial, tot în urma unei hotărâri judecătoreşti prin care certificatul de urbanism al proiectului a fost anulat, a decis oprirea procesului de evaluare a impactului proiectului minier asupra mediului.
Franta: Un militant Greenpeace a survolat centrala nucleara Bugey cu o parapanta, a lansat o fumigena si a aterizat in incinta acesteia
Un militant Greenpeace a survolat si apoi a patruns miercuri dimineata intr-o centrala nucleara din Franta. Jandarmeria a anuntat ca militanul s-a deplasat cu o parapanta cu motor, a lansat o fumigena si apoi a aterizat in interior, unde a fost arestat. Reprezentantul Greenpeace Franta responsabil pentru problemele nucleare a declarat ca obiectivul acestei actiuni este lansarea unui mesaj catre cei doi candidati francezi la alegerile prezidentiale, Nicolas Sarkozy si Francois Hollande. „Am vrut sa ilustram o agresiune externa de tipul caderii unui avion”, a declarat acesta. In decembrie, militanti Greenpeace care doreau sa evidentieze vulnerabilitatile din securitatea centralelor nucleare au efectuat o actiune spectaculoasa, reusind sa patrunda in doua centrale din Franta.
Noul World Trade Center renaste din propria cenusa ca cel mai sustenabil complex urban de pe planeta
Constructorii noului complex World Trade Center au anuntat ca vor ridica cel mai sustenabil complex urban de pe planeta. Ansamblul format din șase clădiri va trebui să respecte o serie de reguli stricte referitoare la consumul de energie si apa, la calitatea aerului din interior si la conditiile de lucru. La aproape 11 ani de la atentatele asupra turnurilor World Trade Center, una dintre constructiile ridicate pe acest loc a fost declarata primul zgarie nori verde al New-Yorkului. Celelalte cladiri din cadrul complexului au fost proiectate astfel incat sa respecte treapta Gold a standardelor in energie si mediu stabilite de un consiliu american specializat in certificarea constructiilor ecologice. In tot complexul va functiona un sistem de control automat al luminilor electrice, in functie de luminozitatea exterioara. Geamurile au fost proiectate astfel incat sa blocheze o parte din caldura Soarelui, dar sa permita intrarea unei cantitati mai mari de lumina. In fiecare minut, 3.000 de senzori vor da un raport asupra cantitatii de dioxid de carbon din interior. In cazul depasirii limitei admise, sistemul va fi capabil sa mareasca admisia de aer proaspat. 400 de celule de hidrogen vor oferi aproape 5 milioane de wati/ora de energie „verde“. Fiecare material folosit pentru constructia noului World Trade Center contine cel putin trei sferturi de materie reciclata. Dupa finalizarea constructiei anul viitor, aceasta va fi cea mai mare cladire sustenabila din lume.