Skip to content

AUR cere demisia lui Dominic Fritz, după decizia CCR pe legea ANI. „Contradicția politică” pe care i-o impută lui Nicușor Dan

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

AUR i-a solicitat liderului USR, Dominic Fritz, să demisioneze din funcția de primar al Timișoarei, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a validat amendamentul PSD care l-ar lăsa fără mandat din cauza procesului pierdut în acest an cu Agenția Națională de Integritate (ANI).

Cu majoritate de voturi, judecătorii CCR au declarat constituțională încetarea de drept a funcției publice la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru aleșii găsiți definitiv incompatibili sau în conflict de interese. Într-o astfel de situație este și primarul Timișoarei, care a pierdut procesul cu ANI în iunie, prin decizia definitivă a Înaltei Curți.

În schimb, tot astăzi, cu unanimitate de voturi, CCR a stabilit că amendamentul AUR la legea ANI, prin care și partenerii demnitarilor ar fi avut obligația de a depune declarațiile de avere și declarațiile de interese, este neconstituțional.

AUR: „Este greu să nu observăm contradicția politică”

Într-un comunicat de presă transmis după decizia CCR, AUR reclamă că „transparența este prezentată drept o valoare fundamentală doar până în momentul în care începe să îi privească și pe cei aflați în apropierea puterii”.

„Principiul trebuia să fie simplu: averile și interesele soților, soțiilor și ale persoanelor aflate într-o relație asimilabilă vieții de familie cu un demnitar trebuie să poată fi cunoscute atunci când se pot intersecta cu exercitarea funcției publice. Dacă formularea adoptată de Parlament era insuficient de precisă juridic, soluția trebuia să fie găsirea unei definiții clare, nu abandonarea principiului transparenței”, a declarat AUR.

Partidul lui George Simion susține că decizia luată astăzi de CCR reflectă o „contradicție politică”.

„Este greu să nu observăm contradicția politică. Nicușor Dan și formațiunile care l-au susținut au construit ani întregi un discurs despre transparență și standarde mai ridicate pentru cei care ocupă funcții publice. Când aceleași principii au ajuns să atingă inclusiv cercul apropiat al președintelui, am descoperit brusc preocuparea pentru limitele lor”, mai scrie în comunicatul formațiunii de opoziție.

AUR l-a criticat și pe premierul interimar Ilie Bolojan, liderul PNL, spunând că întâlnirea pe care a avut-o acesta cu președinta CCR, Simina Tănăsescu, înaintea deciziei pe legea ANI „ridică întrebări legitime”.

„În urmă cu numai câțiva ani, o întâlnire neanunțată dintre un lider politic și un judecător constituțional ar fi provocat acuzații privind independența justiției și cereri imediate de explicații. Astăzi, tăcerea acelorași voci este greu de ignorat”, susține AUR.

AUR: „Dominic Fritz trebuie să demisioneze

AUR consideră că decizia CCR de astăzi produce „un rezultat pe care USR nu îl mai poate ocoli”, invocând procesul pierdut de Dominic Fritz cu ANI.

„Dominic Fritz trebuie să demisioneze din funcția de primar al Timișoarei. Nu trebuie să aștepte expirarea unui termen legal pentru a face ceea ce propriul partid a pretins ani la rând de la adversarii săi. USR și-a construit o parte importantă a identității politice în jurul integrității și al sloganului „Fără penali în funcții publice”. Dacă aceste principii mai înseamnă ceva, ele trebuie aplicate și propriului președinte. Integritatea nu ar trebui să aibă culoare politică”, a mai declarat AUR.