Sari direct la conținut

Aurelian Pavelescu (PNŢCD) şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale

HotNews.ro
Aurelian Pavelescu (PNŢCD) şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale
Aurelian Pavelescu, liderul PNŢCD (Foto: Agerpres)

Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, scrie Agerpres.

Acesta a arătat că va candida sub sloganul „Un preşedinte pentru cei care n-au avut un preşedinte”.

„Nu mi-a fost uşor să iau această decizie. E o decizie foarte grea, înseamnă o mare responsabilitate. (…) Nu m-am gândit de mult timp să iau această decizie să îmi lansez candidatura la Preşedinţia României. (…) Sunt singurul preşedinte al partidului după 1990 care îşi asumă această misiune”, a spus el.

Pavelescu şi-a prezentat și propriul proiect prezidenţial: „Este un proiect unic. Este o viziune despre România de ieri, România de azi şi România de mâine şi nu este vorba despre vorbe, este vorba numai despre fapte”.

„De astăzi naţiunea ştie că are nevoie de un preşedinte al ei, care să ţină cu poporul, format la şcoala celui mai important partid din istorie, partidul întregitor al ţării şi partidul martirilor – un preşedinte pentru cei care nu au avut preşedinte”, a mai spus Pavelescu.

INTERVIURILE HotNews.ro