Australia: Gropi uriașe pun în pericol celebra Coastă de Calcar
În mijlocul nopții de joi, terenul din apropierea orașului turistic australian Robe a cedat brusc. Localnicii s-au trezit cu o groapă enormă, de aproximativ 12 metri în diametru, care se deschide de-a lungul splendidei Coaste de Calcar – iar cetățenii sunt acum îndemnați să rămână departe de teama că puțul s-ar putea prăbuși și mai mult, a informat presa australiană, citată de Live Science.
„Nu există niciun avertisment când aceste lucruri cedează”, a declarat James Holyman, director executiv al Consiliului raional din Robe, pentru ABC.
Coasta de calcar din Australia, veche de 200.000 de ani, se confruntă cu o eroziune considerabilă din cauza valurilor constante de apă sărată care se revarsă spre marginile sale, dar pot exista și alte forțe în joc acolo, a declarat pentru ABC Patrick Hesp, expert în studii de coastă la Universitatea Flinders din Adelaide.
Ploile abundente recente și ridicarea nivelului oceanelor au contribuit probabil la apariția dolinei, a spus Hesp.
Groapa este, de asemenea, situată în apropierea unui gheizer natural subacvatic, a raportat Newsweek.
Aceste găuri se formează pe măsură ce valurile erodează peșterile de pe stâncă.