Sari direct la conținut

Austria a atacat în justiție decizia UE de a clasifica drept „verde” energia nucleară

HotNews.ro
Reactor nuclear, Foto: Monty Rakusen / ImageSource / Profimedia Images
Reactor nuclear, Foto: Monty Rakusen / ImageSource / Profimedia Images

​Austria a atacat în justiţie decizia Uniunii Europene de a eticheta drept „verde” energia provenită din energie nucleară sau gaz, a anunţat luni, la Viena, ministrul austriac pentru acţiune climatică, Leonore Gewessler, citat de Reuters și Agerpres.

Anunţând acţiunea deschisă la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), ea a spus că, deşi sprijină în general sistemul de clasificare al UE privind sursele sustenabile, se opune ideii de a considera centralele electrice alimentate din astfel de surse ca fiind sustenabile.

„Mă opun cu toată forţa mea încercării de a eticheta ca fiind verzi, prin uşa din spate, energia nucleară şi gazul”, a spus ea.

Comisia Europeană a decis anul trecut să eticheteze producţia de electricitate bazată pe energie nucleară, hidroenergie şi energie eoliană ca fiind prietenoasă cu mediul, iar din 2023 unele centrale electrice alimentate cu energie nucleară sau gaz vor fi clasificate la fel.

În luna iulie a acestui an Parlamentul European a votat o rezoluție de susținere a propunerii.

Includerea în sistemul de clasificare al UE pentru activităţi sustenabile urmăreşte sprijinirea identificării unor astfel de proiecte în scop de investiţii.

Austria nu deţine nicio centrală nucleară

Acţiunea în justiţie împotriva Comisiei Europene se bazează pe argumente juridice substanţiale, a spus Leonore Gewessler, potrivit căreia, în conformitate cu noua clasificare, o surse de energie sustenabilă nu trebuie să aducă la agravarea problemelor de mediu.

Ea afirmat însă că energia nucleară este legată de „riscuri incalculabile”, scoţând în evidenţă dezastrele nucleare de la Cernobîl şi Fukushima şi îngrijorările în legătură cu centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, care este în prezent sub ocupaţie rusă.

Iar arderea de gaz natural produce cantităţi uriaşe de CO2, a mai spus ministrul austriac.

Leonore Gewessler a mai atras atenţia că Bruxellesul şi-a depăşit autoritatea, pentru că o astfel de decizie politică privind energia nucleară, cu efecte atât de puternice, nu este în competenţa sa. Ea a amintit că Luxemburgul şi-a exprimat deja sprijinul pentru Austria în acest caz şi a spus că alte ţări ar putea face la fel.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro