Autoguvernarea justiției. Starea la zi – capturarea sistemului de forțe din interior

Ideea autoguvernării sistemului de justiție a apărut acum 10 – 15 ani în Europa ca un fel de panaceu împotriva presiunilor exterioare sistemului de justiție, multe venite din mediul politic, dar nu numai.

Un accent deosebit în favoarea acestei idei a fost pus de Consiliul Europei, precum și de Uniunea Europeană, în special de Comisia Europeană, la începutul și mijlocul anilor 2000 în contextul accederii unor state din Centrul și Estul Europei la Uniunea Europeană.

Viitorul justiției, odată cu procesul de aderare al acestor state la UE și a impunerii ideii creării consiliilor judiciare în aceste state de către Comisia Europeană și Consiliul Europei (prin intermediul studiilor și rapoartelor Comisiei de la Veneției numeroase în epocă pe această temă), apărea ca fiind unul luminos1.

De fapt, așa cum subliniază cercetători din mediul academic, ideea autoguvernării prin intermediul unor organisme articulate în interiorul sistemului de justiție a aparținut mai degrabă acestor instituții europene și mai puțin ele au venit din necesități autoasumate de sistemele de justiție naționale.

România nu a făcut excepție. Așa numitele legi ale justiției, nr. 303, 304, 317 din 2004 (trecute printr-un amplu proces de modificare în anul 2005) au avut drept coordonată această idee a autoguvernării.

Mai trebuie spus, ca o chestiune specifică României, că autoguvernarea sistemului de justiție în jurul factotum-ului Consiliu Superior al Magistraturii a mai avut o componentă ce poate fi integrată în aceeași idee a autoguvernării: apariția unei procuraturi speciale, anume Direcția Națională Anticorupție. De ce spun procuratură specială și nu specializată, deși specializarea acestei structuri era și este cea de luptă anticorupție: pentru că pe parcursul existenței sale a ajuns, prin adoptarea unor ordonanțe de urgență și modificări legislative aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, să se rupă nefiresc de dinamica Ministerului Public detașându-se, astfel, ca o putere în interiorul (și în exteriorul) Ministerului Public. De altfel, manifestarea ca o adevărată putere publică prin acțiuni publice – nu doar cele legate de instrumentarea de dosare penale sensibile –, uneori agresive la nivel de promovare publică a celor care au fost procurori șefi de-a lungul vremii a D.N.A., a și condus, alături și de alți factori externi sistemului de justiție, la semi-colapsul în care se zbate azi D.N.A. cu al său atribut constând în lupta împotriva corupției. O discuție separată, fără patimi, asupra acestei chestiuni poate cu altă ocazie. Nu de alta, dar ceea ce se întâmplă azi cu această Secție Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție pare că repetă greșelile făcute de cei care au condus nu demult D.N.A.

Cu referire la sisteme de justiție care „beneficiază” de astfel de autoguvernări, în analizele privind nu doar state din Europa Centrală și de Est (Slovacia, Ungaria, Polonia, România), dar și din state cu o vechime ceva mai mare în UE (Spania, Portugalia, Italia, chiar Franța și Olanda), experți, provenind marea lor majoritate din mediul academic, familiari cu acest subiect, atrag atenția asupra pericolului capturării sistemelor de justiție din interiorul justiției de către unii judecători2 cu scopurile vădite de a-și proteja propriile interese, în special de a-și perpetua poziții de frunte în sistemul de justiție, cum ar fi de președinți de curți supreme, funcții în consiliile judiciare, diverse funcții de conducere în puterea judecătorească și chiar la ministerul justiției.

Concluziile pe care le trag acești specialiști, care cercetează acest fenomen pe care ei nu se sfiesc să-l privească ca având nu doar valențe judiciare, ci și sociale și economice, sunt de-a dreptul șocante pentru aceia dintre noi care nu reușim să trecem printr-un filtru critic prejudecata că toate ideile care (ne) vin de la instituțiile europene sunt încărcate de adevăr absolut și care conțin soluții salvatoare la probleme sistemice pentru statele membre UE. Astfel, acești experți vorbesc de mandarinizarea sistemului de justiție și de crearea unor falii deloc de dorit prin care „mandarinii” sistemelor de justiție pun presiune asupra colegilor lor judecători, care reprezintă marea majoritate bineînțeles3.

Paradoxal, își continuă argumentarea acești experți, independența justiției este subminată chiar de independența organismelor (care nici nu pot fi trase la răspundere) ce reprezintă autoguvernarea sistemelor de justiție: această autoguvernare, a cărui avocat înverșunat a fost Uniunea Europeană, poate conduce la o dependență accentuată a judecătorilor în interiorul sistemului „independent” de justiție4.

Studii recente, publicate de organisme constituite la nivel european și care funcționează pe lângă Comisia Europeană, cum este și Rețeaua Consiliilor Judiciare din Uniunea Europeană, au relevat în urma sondajelor făcute în rândul judecătorilor din sistemele de justiție din UE la nivelul anului 2018 că în unele state membre consiliile judiciare nu respectă independența judecătorilor fiind, de fapt, un pericol pentru independența lor ca judecători. România, respectiv judecătorii români, au cel mai ridicat procent de neîncredere în propriul consiliu judiciar și doar 52% din judecători au încredere în consiliu, cel mai mic procent de încredere dintre statele membre UE5. Iar perspectivele cotei de neîncredere în rândul judecătorilor și procurorilor după recentele evenimente din justiție, al cărui protagonist direct a fost Consiliul Superior al Magistraturii din România nu sunt deloc încurajatoare.

Se află România, sistemul de justiție românesc în această paradigmă a „confiscării puterii judecătorești de forțe din interiorul sistemului”? Putem vorbi de pericolul mandarinizării sistemului de justiție, există „mandarini” în sistemul de justiție?

Nu m-aș grăbi să trag astfel de concluzii. Însă nu aș fi nici optimist că lucrurile merg bine cu așa numita autoguvernare a sistemului de justiție. Organizarea și funcționarea C.S.M., design-ul său legal și-a atins propriile limite de funcționare. Aceste limite, în sens negativ evident, nu sunt de ieri sau de azi. Ele au putut fi percepute și în mandatele anterioare ale C.S.M.-urilor ce s-au succedat din 2005 până la actualul mandat colectiv al membrilor C.S.M.

Ceva trebuie făcut, un răspuns la problemele cronice în funcționarea adecvată a unei instituții constituționale, cum este C.S.M., trebuie găsit. O discuție aplicată la care să participe toți actorii cu putere de decizie în domeniu, și cu interes în acest sens, e necesară. Repet, aceste probleme de funcționare nu au apărut de ieri, de azi. Ele au fost vizibile și în mandatele anterioare ale C.S.M.

Însă, parcă, faliile de azi din C.S.M., certurile dintre diferitele facțiuni din C.S.M., precum și schimburile de replici in direct, în fața camerelor de luat vederi între unii membri C.S.M. și Ministrul Justiției, ca și acuzele extrem de grave aduse unii altora sunt fără precedent: subminarea justiției, deturnarea justiției, fapte reprobabile sunt aruncate unii altora de membrii aleși și de drept ai C.S.M. în așa fel încât e greu să distingi cine are dreptate și de ce are dreptate. O sarabandă a atitudinilor și cuvintelor aruncate în spațiul public pot fi de natură să inducă în rândul judecătorilor ideea că autoguvernarea nu funcționează în interesul lor, a celor ce i-au ales pe membrii C.S.M. Un lucru e sigur: judecătorii ordinari nu sunt interesați de cvorumuri ale plenului, amenințări cu excluderi a celor care nu participă la plen sau certuri în public cu ministrul justiției. Judecătorii, ca și publicul de altfel, așteaptă să lucreze într-un sistem eficient, care să le asigure un confort suficient încât activitatea lor să se concentreze pe soluționarea cauzelor, să nu sufere de o încărcătură excesivă de cauze în detrimentul unui act de justiție de calitate, să aibă sedii nu luxoase, dar care să le asigure un proces al muncii adecvat, etc.

Pot fi gândite soluții pentru a fluidiza activitatea justiției și a asigura o funcționare eficientă a acesteia, însă, precum spuneam adineauri, cu o atentă examinare a posibilelor consecințe negative dacă astfel de soluții ar fi puse în practică și după o consultare extinsă a tuturor actorilor publici, iar toate acestea în ideea de a evita confiscarea și mandarinizarea puterii judecătorești:

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro