Autoritatea palestiniană condamnă acordul dintre Israel şi Emirate şi cere o reuniune de urgenţă a Ligii Arabe
Autoritatea Naţională Palestiniană, condusă de Mahmoud Abbas, a calificat joi seara drept „trădare” a cauzei palestiniene acordul de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU) şi a cerut o „reuniune de urgenţă” a Ligii Arabe pentru a denunţa acest acord, relatează AFP, preluată de agenția Agerpres.
„Liderii palestinieni resping ceea ce au făcut Emiratele Arabe Unite. Este vorba de o trădare a Ierusalimului şi a cauzei palestiniene”, a indicat conducerea palestiniană într-un comunicat.
Aceasta a solicitat o „reuniune de urgenţă” a Ligii Arabe şi a Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) pentru a denunţa proiectul susţinut de SUA.
Proiectul de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi puteri din Golf ca Bahrain, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite este unul dintre aspectele planului administraţiei Trump pentru Orientul Mijlociu salutat de israelieni, dar respins de palestinieni.
Acest plan prevede, de asemenea, anexarea de către Israel a Văii Iordanului şi a aproximativ o sută de aşezări evreieşti din Cisiordania, considerate ilegale de dreptul internaţional. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi seară că va „amâna” proiectul, fără a „renunţa” totuşi la acesta.
Conducerea palestiniană „refuză acest schimb între o suspendare a anexării ilegale şi normalizarea relaţiei cu Emiratele, care se face în detrimentul palestinienilor”, se arată în comunicat, calificând drept „agresiune împotriva palestinienilor” acordul între Israel şi Emirate.
Înţelegerea face parte dintr-un acord mai amplu, în virtutea căruia autorităţile israeliene vor înceta anexarea teritoriilor palestiniene ocupate. EAU va fi astfel a treia ţară arabă care stabileşte relaţii diplomatice cu Israelul, după Egipt şi Iordania.