„Autoritățile române merg pe principiul băgatului gunoiului sub preș”. Reacție după ce ucrainenii au anunțat că trei drone de atac rusești au ajuns pe teritoriul României
Șeful forțelor aeriene ucrainene, generalul Mikola Oleșciuk, a anunțat joi că trei drone de atac lansate în timpul nopții de Rusia împotriva Ucrainei au trecut granița Ucrainei în România, potrivit Reuters. Informații despre dronele căzute în România apăruseră pe social media, dar nicio confirmare din partea MAE. E și motivul pentru care noua președintă a USR, Elena Lasconi, reacționează.
„Românii trebuie să fie protejați. Aflăm că trei drone rusești au căzut, din nou, pe teritoriul țării noastre. Informația apărută inițial în presă este confirmată de Șeful Forțelor Aeriene din Ucraina, nu de autoritățile române. Autoritățile române merg pe principiul băgatului gunoiului sub preș. Nicio informație despre cum Rusia violează din nou spațiul aerian al României și pune cetățenii în pericol”, scrie Elena Lasconi, pe Facebook.
Aceasta critică lipsa de reacție a Guvernului.
„Dronele rusești care pătrund pe teritoriul României pot fi doborâte cu ușurință, așa cum o demonstrează Ucraina în fiecare zi. În schimb, miniștrii din Guvernul Ciolacu ne tot vorbesc de luni de zile de modificarea legilor pentru ca dronele să fie doborâte. Asta deși dronele pot fi doborâte pe actuala legislație! Ce lipsește? Curajul și fermitatea de a acționa pentru apărarea românilor care locuiesc la granița cu Ucraina. Dar cea mai mare problemă este ignoranța. Klaus Iohannis nu spune nimic. Marcel Ciolacu este în campanie electorală. Cine să convoace CSAT?”, adaugă aceasta.