Autorul istoricului „Apel către lichele” revine cu un îndemn la „luciditatea majorității cetățenilor români”. „E o șansă pe care poate nu o vom mai avea vreodată”

Măsurile guvernului Bolojan sunt necesare și vor putea asigura schimbarea vieții românilor în bine dacă „i se vor da anii necesari pentru a traversa deșertul corupției pe care-l locuim”, crede Gabriel Liiceanu, care-și prezintă argumentele într-un articol de opinie găzduit de HotNews. 

• „Nu vreți să facem, până la urmă supremul test, cu harta României în față?”, scrie Liiceanu, dând exemplul Bihorului, unde, susține el, banii europeni nu s-au furat și s-a modernizat nu doar „Oradea – cel mai modern și cochet oraș al României”, ci un întreg județ.  
• În articolul publicat pe Contributors și preluat de HotNews, Liiceanu susține că felul în care ne raportăm la ceea ce urmează este o alegere între „luciditate”, pe de o parte, și  „debusolare și inerție mentală”, pe de altă parte.

Abundă în ultima vreme, cum e și firesc, discuțiile în media pe marginea celor două personalități politice de care depinde viața românilor în imediat: președintele României și prim-ministrul. Și de care depinde, implicit, și recâștigarea unui echilibru psihic colectiv după trauma prilejuită de coșmarul politic al ultimelor luni. În rândurile care urmează, nu mă voi opri decât asupra prim-ministrului.

Jocul cu „cartea contabilității”

L-am auzit zilele trecute pe unul dintre intelectualii cei mai bine conturați ai zilelor noastre într-o dezbatere la Digi 24. Nu știu ce să admir mai mult la el: originalitatea ideilor în analizele pe care le face, sculpturalitatea și stilistica vorbirii, erudiția, onestitatea care respiră din vorbele sale… Ascultându-l, admirația și afecțiunea pe care mi le stârnește sunt întotdeauna pe măsura excepționalității lui. Și îmi pare rău că, de astă dată, pronunțându-se asupra prestației de până acum a domnului Ilie Bolojan, m-am despărțit, în gând, de el.

Prietenul meu a precizat de la bun început, într-un frumos prolog, care e conduita pe care o adoptă când e invitat să facă asemenea analize în public: echidistanța totală față de doi poli. Față de discursul denigrator și față de cel laudativ. Ceva în genul „nu obișnuiesc să folosesc cuvântul contondent, așa cum nu sunt dispus să ridic în slăvi. Încerc de fiecare dată să-mi activez rațiunea. Și, așa stând lucrurile, spun că greșeala domnului prim-ministru – spre deosebire de cea a președintelui țării care nu simte că, în momentul seriozității în care ne aflăm, vremea glumițelor și exprimărilor în doi peri a trecut – este de a juca totul pe cartea contabilității.”

Cifrele și registrele egiptenilor

„Am tresărit”, cum le place francezilor să spună când sunt surprinși. Și eu vreau să vorbesc despre dl Ilie Bolojan, dar nu doar despre latura contabilă a personalității sale. Iar dacă e s-o fac în treacăt, aș ține totuși să amintesc că, vrând-nevrând, sunt domenii în care cifrele și contabilitatea sunt sacre. Unul dintre aceste domenii este administrația. Egiptenii din vremea primilor faraoni erau deja conștienți de sacralitatea cifrelor și a registrelor contabile când era vorba de a-și evalua recoltele și a-și număra cirezile. Iar dacă totul în cazul lor s-ar fi redus la asta, putem spune că nu o duceau rău deloc, dacă ne gândim cum l-au chinuit iudeii pe bietul Moise pe parcursul celor 40 de ani, cât a durat traversarea deșertului de către iudei după „fuga din Egipt”, suspinând de dorul oalelor cu carne fiartă de care avuseseră parte în sclavia egipteană.

„…căci e mai bine pentru noi să fim robi egiptenilor decât să murim în pustiu.” – Exodul 14, 12; „De ce nu ne-a fost dat să murim în țara Egiptului, când ședeam lângă oala cu carne și mâncam pâine pe săturate? – Ibid., 16, 3

Ei preferau să renunțe în veci la libertate în schimbul „oalei cu carne” a sclaviei, decât să mănânce mâncarea de pasaj – „mana” – pe care Iahve i-o dăduse lui Moise pentru oamenii lui pe perioada de criză a traversării pustiului Sinai. Și da, îndrăznesc să spun, că noi suntem acum, cu guvernarea Bolojan, într-o situație analogă: nu vom atinge pământul făgăduinței dacă nu vom accepta că esența reformei de redresare a României după anii de dezastru uselist (socialisto-liberal), este una administrativă, iar esența acesteia este una  de ordinul cifrelor și al contabilității. Și spun asta, coborând de la nivelul Vechiului Testament la cel umil al unui om care, la vârsta de 48 de ani, a acceptat să preia timp de 35 de ani administrarea unei firme și să audă, în mai multe rânduri ale haosului economic al „tranziției”, cum îi șuieră glonțul pe la ureche. Și cum, de fiecare dată, din iminența căderii în prăpastia falimentului, l-au scos deopotrivă cifrele și alte câteva proprietăți omenești pe care se cuvine să le aibă leaderul oricărei firme.

Despre aceste proprietăți vreau să vorbesc acum, pronunțându-mă asupra omului numit să scoată din faliment firma numită România în calitate de prim-ministru. Și o voi face distanțâdu-mă în toate privințele de prietenul amintit care, încruntat, i-a făcut portretul la un post de televiziune.

Testele lui Bolojan

S-ar fi cuvenit, mi-am zis, ca el să se informeze mai întâi cu privire la abilitățile de „contabil” are d-lui Bolojan, acolo unde acesta le-a dovedit în cele două ipostaze administrative în care s-a aflat deja: cea de primar al orașului Oradea și cea de președinte al Consiliului Județean al județului Bihor. Acesta este primul test – testul administrativo-contabil – pe care trebuie să-l avem în vedere când ne pronunțăm asupra domnului Bolojan ca prim-ministru și devenim „îndelung cârtitori”, spunându-i ce are de făcut din mijlocul habarnamismului nostru. Iar al doilea test va fi cel pe care-l voi numi testul uman.

În privința primului test mă voi mulțumi prin a înșirui sec realizările primariatelor-Bolojan dintre anii 2008-2018. După care vom fi cu toții liberi să le comparăm cu realizările primariatele tuturor celorlalte 40 de capitale de județe din România aceleiași perioade. Așadar:

Ridicarea numărul de locuri de muncă de la 78.000 la 96.000, modernizarea infrastructurii rutiere a orașului cu patru benzi de șosea și poduri, reabilitarea sistemul de termoficare (Oradea are autonomie termică), a piețelor și a salubrizării, investiții majore în spitale și descentralizarea acestora, investiții în creșe, grădinițe și școli, investiții în Centrul Istoric cu reabilitarea profundă a fațadelor marilor clădiri-monumente – toate acestea cu fonduri locale, guvernamentale și europene – și, last but not least, pace socială.

„Rostirea adevărului, nu minciuna politicianistă”

În privința celui de al doilea test, testul uman, unul care presupune doar o minimă inteligență psihologică și bunăvoință comparativă, unul în care nu mai există nimic din lunga noastră istorie culturală a lingușirii, nici o urmă din spectacolele scabroase ale sălilor ridicate în picioare la comandă, nici o urmă din lauda la îndemână și entuziasmul facil. Un test, așadar, care să vorbească despre acea fișă a calităților pe care N. Steinhardt a subsumat-o „meserie de om în lume” și care se rezumă până la urmă la ceea ce îndeobște se numește „caracter”.

Un test greu de făcut, aproape nefezabil când e vorba de a te referi la un om pe care n-ai avut prilejul de a-l cunoaște ca apropiat al tău. Așa cum, de altfel, sunt toți cei care ni se propun, sau ne sunt propuși, pe listele de alegători sau în orice funcții publice. Și așa cum, la rândul meu, îmi este puțin cunoscut dl Bolojan din cele trei ocazii în care l-am întâlnit – între trei minute și o jumătate de oră – și pe care l-am văzut sau ascultat în câteva conferințe de presă, în interviuri sau în dialoguri televizate. Și despre care, plecând cu traista aproape goală la drum, îndrăznesc să spun toate cele ce urmează. Să o spun fără teama că mă înșel doar comparându-l cu ce mi-a trecut mie prin față din scena politică a țării de-a lungul vieții. Sau chiar hazardându-mă să cobor la o adică în galeria figurilor politice din istoria modernă a României și să îl compar cu cei mari de-acolo.

Să încep, așadar. O primă întrebare: ați cunoscut vreodată un om politic care să aibă ca valoare cardinală a comportamentului său rostirea adevărului, și nu minciuna politicianistă, de vreme ce definiția politicianului este „diplomația” și „contorsionismul”? Ministrul Învățământului a declarat, adresându-se profesorilor: „Nu v-am tăiat salariile. Au rămas aceleași ca până acum.” Acesta e discursul politicianist. Bolojan a spus: „Crescând norma didactică cu două ore, nu s-au tăiat salarii, dar e adevărat, foarte corect și cinstit, că se muncește ceva mai mult la clasă cu aceiași bani”. Acesta e răspunsul adevărului.

A doua întrebare: Vi s-a întâmplat până acum să dați nas în nas într-o librărie cu un prim-ministru? V-a mai recomandat vreodată vreunul vreo carte, spunându-vă cât a învățat din ea citind-o, așa cum a făcut recent dl. Bolojan, vorbind entuziast despre volumul lui Robert Kaplan, Gândirea tragică, devenit manualul clasic de cultură politică internațională al lumii de azi?

A treia întrebare: Ați cunoscut vreun om politic în aceste ultime decenii care să respire o asemenea încredere în cuvântul dat (faimosul tenir la promesse, criteriul francezilor pentru omul de caracter)? La care până și felul în care te privește în ochi când îți vorbește să însemne ceva, care să respire senzația omului „dintr-o bucată”, opusul politicienilor noștri „cubiști” și „poantiliști”, care ne jignesc reprezentându-ne, care se dizolvă în propria lor inconsistență și care ne-au mohorât zilele atâția ani la rând, transformându-ne într-un popor de nevrotici? Ceea ce respiră ținuta și statura lui Bolojan este fermitatea (pe care olguțele noastre o confundă cu încăpățânarea, sau cei cu spirit ales cu „încremenirea în proiect”), un soi de perfectă cunoaștere de sine, de siguranță dacă vreți, de conștiință a ceea ce el reprezintă „în și pentru sine”, care vine de dincoace de falsa modestie sau de trufia respingătoare.

„Nu vreți să-l lăsăm pe Bolojan să facă o Românie în care să ne simțim toți acasă?”

În sfârșit, o ultimă întrebare: Ați mai întâlnit vreun om politic de la Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, Regele Carol I, Regina Maria, Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu care să fi avut ca valoare civică supremă slujirea și loialitatea față de țara lui? Nu vă grăbiți să scăpați așa lesne de mine, acuzându-mă că trec printr-o criză de exaltare, de vreme ce mă hazardez să-l așez pe Ilie Bolojan în acest context. Vorbind astfel, am în vedere potențialul pe care-l are acest seamăn al nostru de a deveni – dacă-l vom lăsa să-și facă treaba – unul dintre ei. Ceea ce înseamnă: de a deveni unul dintre adevărații patrioți care au traversat istoria modernă a acestei țări, și nu unul din vasta stirpe descrisă de Monica Lovinescu, cea „a profitorilor fățiși ai sentimentului național, mânjit cu vorbărie, retorisme și ridicol doar pentru a-și asigura un prezent de aur. E și aceasta o formă de gangsterism: în loc de bancă, îți devalizezi patria”).

Nu vreți să facem, până la urmă supremul test, cu harta României în față? Eu cred, cu cifrele pe masă, că în momentul de față cel mult unul dintre cele 41 de județe ale României, județul Bihor, îți dă senzația, străbătându-l, că ai descins în Occident. Și că, dintre cele 41 de capitale de județ, Oradea este cel mai modern și cochet oraș al României. Și că, pentru a se ajunge aici, totul s-a petrecut în deplină transparență, ei, bine da, cu o contabilitate la sânge și cu bani proveniți din bugetul local, din cel guvernamental și din fonduri europene din care nici un „bugetar” nu s-a înfruptat. Nu vreți să-l lăsăm pe Bolojan să facă o Românie în care să ne simțim toți acasă și din care nimeni să nu mai simtă nevoia să-și ia lumea în cap?

Ce se poate atunci răspunde la întrebarea dacă Bolojan poate fi clonat, de fapt înmulțit cu 40 pentru a-l face să iradieze la scara întregii țări. Răspunsul e „da”, dacă i se va da timp, dacă i se vor da anii necesari pentru a traversa deșertul corupției pe care-l locuim. „Da”, dacă suntem conștienți de șansa pe care o avem cu un asemenea om ca prim-ministru. Și pe care poate nu o vom mai avea vreodată.  Așadar „da”, dacă gradul de luciditate al majorității cetățenilor români este mai mare decât cel de debusolare și inerție mentală.