Autostrada Unirii: Compania de Investiții Rutiere face un pas decisiv în contractul de 1,2 miliarde de euro pe care UMB a vrut să-l rezilieze

Tronsonul montan de 38 de kilometri de pe Autostrada „Unirii” A8 între Ditrău și Grințieș a primit luni ordinul de începere a lucrărilor din partea Companiei de Investiții Rutiere, după ce în urmă cu două săptămâni constructorul UMB solicitase rezilierea contractului de 1,2 miliarde de euro.
Emiterea ordinului de începere a lucrărilor echivalează, practic, cu obligarea constructorului să continue pe contractul pe care l-a semnat, stabilind o dată oficială de începere de la care se vor putea calcula eventuale penalizări pentru nerealizarea lucrărilor.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIAR) anunță luni că a emis Ordinul de începere și a stabilit ca dată 30 iunie, termen de la care se calculează durata contractuală de 54 de luni.
„Am emis, astăzi, ordinul pentru începerea proiectării celui mai lung lot al Autostrăzii Unirii-A8. Asocierea este în fața unei provocări tehnice, lotul 2A Ditrău-Grințieș fiind unul dintre cele mai dificile loturi de autostradă din România”, a declarat directorul CNIR, Gabriel Budescu.
Conform contractului, punerea la dispoziție a amplasamentului se va face în termen de maximum 14 luni de la data începerii activității de proiectare, fie integral, fie separat pentru fiecare sector de lucrări.
„După ce constructorul efectuează identificarea în teren și prezintă soluțiile tehnice pe care dorește să le pună în operă, inclusiv posibile modificări față de cele din studiul de fezabilitate, vom fi în măsură să analizăm eventuale devieri de la coridorul de expropriere identificat și vom înainta proiectul de hotărâre de guvern pentru exproprieri suplimentare”, a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
UMB, în conflict cu CNIR pe două contracte montane din A8
UMB a pornit un conflict cu CNIR tocmai pe două tronsoane din Autostrada Unirii A8. Mai exact, în urmă cu souă săptămâni, UMB a cerut, pe de-o parte, rezilierea unui contract deja semnat la final de martie pentru 1,2 miliarde de euro pentru tronsonul 2A Ditrău – Grințieș, și, pe de altă parte, ieșirea din procedura de licitație, unde deja a fost declarat câștigător cu singura ofertă depusă de 1 miliard de euro pentru lotul 1C Sărățeni – Joseni.
Printre alte motive, constructorul reclamă că i-a fost refuzată solicitarea de a plăti o mai mică garanție de bună execuție a lucrărilor decât cea stipulată în documentele scoase la licitație, potrivit surselor HotNews.ro.
Mai exact, constructorul și-a anunțat intenția de a constitui o garanție de bună execuție de 0,5% din valoarea totală a contractului, față de 1,5%, așa cum apare în documentația scoasă la licitație și pe baza căreia a câștigat procedura competitivă.
În ambele cazuri, CNIR a refuzat solicitarea după ce a cerut un punct de vedere de la Direcția specializată în proiecte europene din Ministerul Transporturilor.
Între timp, UMB a transmis, la două zile după, către CNIR că a plătit în cont și diferența de bani pentru garanția de bună execuție în cuantum de 1,5%.
Unul dintre cele mai scumpe contracte de autostradă din România
Contractul este pentru proiectarea și execuția lotului 2A Ditrău-Grințieș, cel mai lung lot al Autostrăzii „Unirii”-A8 – un contract de 6,14 miliarde de lei (fără TVA), adică aproape 1,2 miliarde de euro – a fost semnat în luna martie cu Asocierea SA&PE CONSTRUCT (LIDER) – TEHNOSTRADE S.R.L. – EURO ASFALT D.O.O-SPEDITION UMB. Asocierea condusă de UMB a fost singurul constructor care a depus ofertă la licitație.
La acel moment contractul semnat devenise cel mai scump pentru un lot de autostradă din România. Precedentul record fusese stabilit de Secțiunea 3 din A1 Sibiu – Pitești (37,4 km), unde contractul semnat este de 5,3 miliarde de lei, adică circa 1,06 miliarde de euro. Ulterior, recordul a fost preluat de tronsonul din Autostrada Transilvania ce conține tunelul Meseș – 1,32 miliarde euro.
SA&PE Construct, Tehnostrade și Spedition UMB sunt toate firme parte din grupul UMB al omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, unul dintre cei mai activi constructori de drumuri din țară.
Lotul Ditrău – Grințieș are o lungime de 37,9 kilometri și trece prin județele Harghita și Neamț.
Asocierea formată din constructori din România și Bosnia – Herțegovina are termen de 54 de luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni durata de execuție.
Cu alte cuvinte, dacă ordinul de începere va fi dat în prima jumătate a acestui an, proiectarea ar trebuie să fie gata în vara-toamna 2026, iar construcția autostrăzii propriu-zise va trebui terminată la final de 2029 sau început de 2030.
VIDEO – Pe unde va trece cel mai lung lot montan din A8:
19 tuneluri, 63 de viaducte
Proiectul lotului 2A Ditrău-Grințieș are o o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri):
- 19 tuneluri
- 63 de poduri și viaducte
Lungimea totală a tunelurilor și a viaductelor (21 km) reprezintă 57% din lungimea întregului lot.
Pe traseul lotului 2A este prevăzut un nod rutier la Ditrău (conexiune cu DN 12 în jud. Harghita), iar la Est, în județul Neamț, conexiune cu Lotul 2 B Grințieș -Pipirig, o descărcare provizorie pentru a asigura funcționarea independentă a acestui lot.

Stadiul tuturor tronsoanelor de pe Autostrada „Unirii” A8
Autostrada A8 are în total 11 tronsoane, în diferite stadii de implementare, iar la acest moment doar două sunt în lucru.
Tronsonul A8 de la Târgu Mureș la Miercurea Nirajului (24,4 km) este în prezent în faza de construire: firma din Turcia Nurol a semnat contractul în primăvara lui 2024, cu termen de finalizare sfârșitul anului 2026.
Mai departe, de la Sărățeni până la Pipirig (județul Neamț), A8 a fost împărțită în patru loturi montane, toate fiind scoase la licitație, iar unele deja contractate.
Secțiunea de munte Sărățeni-Pipirig de pe Autostrada Unirii A 8 are o lungime de 116 kilometri și include patru loturi :
- Lotul 1 C Sărățeni-Joseni (32,4 km.) – Contract atribuit UMB (1 mld euro)
- Lotul 1 D Joseni-Ditrău (14,4 km.)
- Lotul 2 A Ditrău-Grințieș (37,9 km.) – Contract de 1,2 mld euro semnat cu UMB.
- Lotul 2 B Grințieș-Pipirig (31,5 km.)
Pe traseul celor patru loturi din județele Mureș, Harghita și Neamț, sunt prevăzute 38 de tuneluri și 183 de poduri, pasaje și viaducte.
Termenele de realizare sunt de 54 luni (14 luni proiectare și 40 luni execuție) pentru loturile 1 C, 2 A și 2 B, iar pentru Lotul 1 D, de 34 de luni (10 luni proiectare și 24 execuție).
Mai departe, de la Pipirig la Leghin (19,3km), contractul a fost semnat în luna ianuarie pentru jumătate de miliard de euro, tot cu UMB.
Pentru tronsonul Tg Neamț (Leghin) – Moțca (DN2), în lungime de aproape 30 de km, contractul tot cu UMB a fost semnat la finalul lunii septembrie 2023, iar anul acesta au demarat primele lucrări.
De la Moțca (DN2) la Târgu Frumos a fost lansată licitația în ianuarie pentru un lot de 27 de km, estimat să coste circa 1,2 miliarde de euro.
Următorul tronson, Tg Frumos – Lețcani (la vest de Iași), a fost și el scos la licitație în februarie: 1 miliard de euro, pentru aproape 29 de kilometri de autostradă și 13 kilometri de drum de legătură.
Ultimul tronson, care va ocoli Iașiul și va ajunge la granița cu Republica Moldova până la noul Pod peste Prut de la Ungheni, a fost scos și el la licitație: 1,8 miliarde de euro pentru 33 de kilometri de autostradă cu opt tuneluri și trei noduri rutiere.