Sari direct la conținut

„Avem de toate și în 2022”. Ministerul Sănătății nu vrea o aplicație pentru marii arși, susține IT-istul român care a făcut-o gratis

HotNews.ro
Mihai Matei, presedinte ANIS, Foto: Captura video Parlament
Mihai Matei, presedinte ANIS, Foto: Captura video Parlament

Mihai Matei, preşedinte al Asociaţiei patronale a industriei de software şi servicii (ANIS) şi co-fondator Geeks for Democracy, afirma în urmă cu trei săptămâni, într-o postare pe Facebook, la şapte ani de la incendiul din clubul Colectiv, că încearcă de doi ani să dea în folosinţă o aplicaţie pentru Ministerul Sănătăţii pentru tratamentul pacienţilor arşi. Deși aceasta este gata, mai trebuia să fie aprobată de o comisie a Ministerului Sănătății, apoi preluată şi implementată, însă lucrurile s-au blocat deoarece pesoana responsabilă nu îi mai răspundea la mesaje. IT-istul român a fost chemat în cele din urmă la minister, unde i s-au oferit motive pentru care aplicația nu poate fi folosită, chiar dacă în trecut i s-a spus că poate fi folosită.

„Avem de toate și in 2022. Am închis saga cu aplicația aia pentru pacienți arși. S-a rezolvat, nu trebuie, nu folosește”, își începe Mihai Matei mesajul.

  • ”După ce am scris pe FB despre aplicatie m-au chemat la Ministerul Sanatatii să discutam cum deblocam. Așa credeam eu. Sanchi. Întâi, un doctor mi-a explicat că aplicatia nu avea niște modificări care fuseseră cerute si din cauza asta nu poate fi folosită (nu intru in detalii tehnice ca mă lungesc). Modificările fuseseră făcute însă de vreun an, chiar la solicitarea doctorului respectiv, care la momentul cand a vazut aplicatia a zis ca e foarte bună.
  • Acum nu mai era bună. Tot doctorul respectiv a început discuția întrebându-ma ce miza am si alte întrebări dubioase. Probabil ca ma bănuiau că vreau sa fac vreo combinație, desi le zisesem de mai multe ori ca nu le luam bani, că pro-bono, moka, zero smecherie.
  • După aia mi-au zis că noi am discutat cu o comisie, care nu era bună deloc comisia si stai ca acum o sa vadă altă comisie și revenim. Sa vada specialiștii. În fine am mai discutat cu ei si la întâlnire si pe telefoane ulterior si le-am zis ca noi mai muncim daca e nevoie sa mai facem ce modificări vor, că le dam si cod sursa etc. Săptămana asta care a trecut mi-au dat mail cu raspunsul de la cealaltă comisie, aia bună, și, pe scurt, avem de toate, nu folosește, nu trebuie”, a scris IT-istul român.

Preşedintele Asociaţiei patronale a industriei de software şi servicii a prezentat motivele invocate de Ministerul Sănătății, pe care le-a demontat punct cu punct

”Mi-au dat patru motive, toate subtiri.

  • 1. Ca e exclus sa o foloseasca in centrele de specialitate pentru arsi. Pai nu pentru alea era aplicația. Era pt alelalte, care nu sunt de specialitate.
  • 2. Că personalul medical stie ce are de făcut că a învățat la școala. Pai nu ii împiedica, ii ajuta. Aplicația pe langa calculele alea avea si o zona din asta in care se puteau pune protocoale medicale șamd. Cum ar veni sa trateze pacienții arsi dupa protocol.
  • 3. Că GDPR. Sanchi, ca aplicația nu te obliga sa iei numele pacientului (era Opțional). Oricum argumentul cu GDPR a devenit apărarea perfecta in sectorul public sa nu faci nimic.
  • 4. Ca e deja o aplicatie in limba franceza. Da, o știm si pe aia că ne-am uitat la ea si cum funcționează, dar
  • (1) nu e prinsa in vreun protocol, si ma îndoiesc ca asistenta de la mamaie din sat a auzit de ea
  • (2) e in franceza, care e o limba frumoasa, dar nu neaparat vorbita de toată lumea din Romania
  • (3) nu e o aplicatie pe care ministerul o controleaza sau o poate modifica in vreun fel. Nici măcar nu face calculele cum zice dom’ Doctor. In timp ce asta era adaptata la cum au zis ei
  • (4) aplicația aia face doar calculele, asta mai avea si un registru de cazuri, zona aia pt protocol, securitate si multe alte funcționalități (cerute de ei)”, a scris Matei, care și-a încheiat postarea cu o amară resemnare.

„Și aia e”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro