Avertismentul transmis Guvernului de Blocul Național Sindical: Există posibilitatea să intre în grevă și alte sectoare
Blocul Național Sindical își exprimă solidaritatea cu angajații din educație care au intrat luni în grevă generalăși îi avertizează pe guvernanți că există posibilitatea ca și alte sectoare să intre în grevă în perioada următoare: „Nu mai e loc și nu mai e timp să vă ascundeți după simple discursuri sau după doctrina de partid, în timp ce realitățile sunt crâncene”.
Reprezentanții BNS spun, într-un comunicat de presă, că gestul dascălilor de a nu mai intra la cursuri „este perfect justificat pentru că, din păcate, de ani de zile asistăm la numeroase decizii politice care au vizat, în mod negativ, sistemul educațional din România, decizii care mai mult par a fi asumate de cel care a scris versurile celebrului cântec „Țara te vrea prost”.
- „Ca de obicei, în negocierile cu liderii de sindicat ai profesorilor, veți repeta obsesiv mesajul: ”Nu sunt bani!”.
- Auzim această justificare de ani de zile, ori de câte ori încercăm să găsim soluții pentru educație de calitate, dar și pentru servicii de sănătate publică sau pentru servicii sociale de calitate. Astăzi, profesorii nu sunt singurele categorii sociale nemulțumite de actuala politică”, susține Blocul Național Sindical.
BNS avertizează că în perioada următoare există posibilitatea ca și alte sectoare să intre în grevă, spunând că grefierii, personalul auxiliar din cadrul instanțelor de judecată și consilierii de probațiune sunt doar câteva dintre categoriile socio-profesionale care avertizează cu greva: „Din 2018 până în prezent, aceștia nu au primit niciun leu creștere salarială, în ciuda inflației galopante care le-a erodat constant veniturile în ultimii cinci ani”:
- „Stimați lideri ai coaliției, decontați astăzi nota de plată a unui sistem fiscal specific unei perioade de acumulare de capital care era necesară României la începutul anilor 2000. Din păcate, mențineti acest model de mai bine de 20 de ani, în contextul în care mediul economic al României nu mai are nevoie de astfel de stimulente.
- Mediul economic este în prezent dominat de mari corporații ce raportează la sfârșitul anului fiscal profituri de miliarde de lei, bonusuri generoase pentru manageri și dividente consistente pentru acționari.
- Totodată, decontați astăzi și o impresionantă listă de decizii politice prin care ați pedepsit lucrătorii și ați recompensat capitalul:
- Ați rupt legătura dintre coșul minim de consum și valoarea salariului minim, astfel încât sărăcia în muncă este un fenomen deja cronicizat.
- Ați distrus capacitatea de asociere și negociere a lucrătorilor din România, astfel încât ați făcut din România o piață a muncii în care peste o treime dintre lucrători sunt plătiți cu salariul minim, stimulând astfel în continuare migrația tinerilor către alte state membre UE.
- Ați eliminat răspunderea socială a capitalului în cofinanțarea sistemului public de pensii, cât și a sistemului public de asigurări de sănătate, lăsând în “cârca” lucrătorului român responsabilitatea finanțării unui procent covârșitor a sistemului de securitate socială.
- Ați creat un cadru legislativ și instituțional în care investițiile în sănătate și securitate în muncă, pe care ar fi trebuit să le facă angajatorii, sunt o glumă. Și aici România ocupând un dezonorant loc 1 în Uniunea Europeană la accidente de muncă soldate cu deces.
- Ați creat un cadru legislativ în care investiția capitalului în propria forță de muncă este mai degrabă o recomandare decât o obligație. Acest lucru face ca țara noastră să figureze, în statisticile europene, pe ultimul loc la formarea profesională a adulților. Mai mult, acum vă pregătiți, ca printr-un proiect de act normativ aflat în dezbatere la Camera Deputaților, sa le luati și această răspundere oferindu-vă cu generozitate să finanțați de la bugetul public formarea profesională a salariaților companiilor private.
- Toate aceste lucruri enumerate anterior arată, în mod clar, lipsa de respect față de actualii lucrători și față de generațiile de lucrători care urmează să intre pe piața muncii. Politica fiscală defectuoasă limitează semnificativ capacitatea Guvernului de a oferi servicii publice de calitate”.
Sindicaliștii mai susțin că este „imperios necesară” o schimbare de atitudine politică în ceea ce privește sistemul fiscal și sistemul bugetar din Romania, Codul fiscal trebuie să fie reformat din temelii, mai ales în ceea ce privește așezarea sarcinii fiscale între muncă și capital.
- „(…) Singura dumneavoastră soluție a rămas o revizuire din temelii a modului de construcție a politicii fiscale, atât în ceea ce privește tratamentul fiscal al veniturilor și averilor, cât și în ceea ce privește strictețea cu care se sancționează munca la negru și evaziunea fiscală. Aceasta este singura cale care ar aduce suficiente resurse financiare pentru a putea face schimbări reale în domenii precum educație, sănătate și muncă.
- Nu mai e loc și nu mai e timp să vă ascundeți după simple discursuri sau după doctrina de partid, în timp ce realitățile sunt crâncene: în vreme ce salariații sărăcesc sau decid să părăsească țara, capitalul este stimulat să acumuleze și să exporte profituri uriașe!”, adaugă BNS