Sari direct la conținut

Avertizări cod galben și cod portocaliu pe mai multe râuri din țară

HotNews.ro
Râul Someș, Foto: AGERPRES
Râul Someș, Foto: AGERPRES

Hidrologii au transmis, luni, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, o avertizare cod galben şi o avertizare cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Tisa, Someşul Mare, Someşul Mic, Crasna, Iza, Lăpuş, Tur, din mai multe judeţe.

Potrivit INMH, codul galben se va manifesta în intervalul 25.12.2023 ora 12:00 – 27.12.2023 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin amonte Ac. Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni (judeţele: Harghita şi Mureş), Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni (judeţul Alba), Bistriţa (afluent al râului Siret) – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte Ac. Izvoru Muntelui (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ).

Hidrologii au emis şi un Cod portocaliu, în intervalul 25.12.2023 ora 22:00 – 26.12.2023 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur – bazin aval Ac. Călineşti Oaş (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud). ”Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţii de grad inferior ai râurilor”, mai precizează hidrologii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro