Avocatul german Gregor Gysi, candva suspectat de colaborare cu Stasi, este ales presedintele Stangii Europene si vrea sa candideze contra Angelei Merkel
Avocatul german Gregor Gysi a fost ales presedintele Stangii Europene. La Congresul de sambata de la Berlin, 67,6% dintre votanti au optat pentru politicianul de 68 de ani, care va lua locul francezului Pierre Laurent. In noua sa functie, Gysi vrea sa lieze fortele politice, impotriva unei sciziuni sociale prea mari. Anterior alegerilor, el s-a exprimat pentru „un nou start al UE”. Acesta ar fi necesar, deoarece altfel natiunile se vor distanta din ce in ce mai mult de ideea europeana, dand apa la moara populistilor si extremistilor de dreapta.
„Alegerea mea ca presedinte al Partidului Stangii Europene constituie o provocare, careia vreu sa-i raspund pe cat de bine pot”, a declarat el, citat de Spiegel online. Gysi a fost sustinut in alegeri de premierul Greciei si presedinte al partidului socialist Syriza, Alexis Tsipras, care il considera „o figura foarte importanta a Stangii europene”, care va aduce partidului o noua dinamica.
Stanga Europeana cuprinde 25 de partide politice din spectrul politic de stanga si numara cca 500.000 de membri. Din 2014, ea este a cincea putere politica in Parlamentul European, cu 52 de parlamentari (anterior 34).
Gregor Florian Gysi este o figura emblematica a Stangii (Die Linke) din Germania. Nascut in 1948 la Berlin, el a absolvit Dreptul in 1970. Jurist si avocat cu experienta, el a intrat, dupa caderea Zidului Berlinului, in politica, fiind ales parlamentar in Bundestag, pentru ca, timp de zece ani (2005-2015) sa conduca grupul parlamentar de Stanga din parlamentul german.
Dupa constituirea cabinetului Merkel III, la 17 decembrie 2013, Gysi a devenit seful opozitiei din Bundestagul german. El a declarat ca va candida la alegerile parlamentare din 2017 si ca se va implica in crearea unei coalitii (SPD, Die Linke, Verzi) care sa o poata da jos pe Angela Merkel (CDU).
„Angela Merkel a desolidarizat Europa cum n-a facut-o niciun cancelar, inaintea ei. Uniunea CDU/CSU trebuie sa cada in opozitie, pentru a neutraliza astfel si AfD (n.r. Alternativa pentru Germania, partid populist si extremist). „Protestul impotriva lui Merkel trebuie sa o apuce pe drumul cel bun, pentru ca, in sfarsit, in tara sa se dezvolte ceva pozitiv”, a adaugat Gysi, un „vulpoi in politica” si as in retorica parlamentara.
Daca lui Gysi nu i se poate reprosa vocatia de „speaker”, el a fost insa acuzat de declaratii mincinoase referitoare la o presupusa colaborare a sa cu STASI, Securitatea fostului DDR.
Declaratia pe proprie raspundere a fost facuta in anul 2011, in fata unei instante civile a Tribunalului din Hamburg, in contextul unei anchete declansate de sesizarea unei foste activiste din DDR si a unui judecator pensionar. In declaratie, Gysi afirma ca, el, ca avocat, nu a informat Stasi niciodata „cu voie si cu intentie”, asupra clientilor sai sau a unor terte persoane.
Desi ar fi existat indicii in arhivele Stasi privitoare la o posibila activitate de colaborator neoficial a lui Gysi, sub numele de „Gregor” si de „Notar”, „la o analiza critica, s-au dovedit nenumarate discrepante”, a declarat procuroarea generala Nana Frombach.
Nici marturiile si inregistrarile procuraturii generale, din 2015, n-au putut demonstra vreo fapta concreta. Dupa peste trei ani de cercetari, tribunalul din Hamburg a inchis in iunie 2016 dosarul, din lipsa de probe concludente, dupa cum relateaza Spiegel.de.