BAC 2023: Candidat eliminat din examen după ce a primit mesaj Ro-Alert pe telefonul cu care era interzis în sală
Un candidat din Brașov la Bacalaureat 2023 a fost eliminat din examen după ce telefonul mobil i-a sunat în timpul probei la Limba Română, când a primit un mesaj RO-Alert, scrie newsbv.ro. Aceasta, în condițiile în care candidaților la BAC le este interzis să intre cu telefonul mobil în sala de examen.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean Brașov, Valentin Bucur, citat de newsbv.ro, este vorba despre un candidat din promoțiile anterioare, care susținea examenul de Bacalaureat la Colegiul Tehnic Energetic ”Remus Răduleț” din Brașov.
Elevul avea telefonul asupra lui şi a fost dat de gol de o alarmă RO-Alert, astfel că îi este interzisă participarea la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
„Candidatul a fost dat de gol că are telefonul de faptul că a sunat o alarmă RO-Alert. Acestui candidat i se va interzice participarea la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat”, a precizat reprezentantul ISJ Brașov.
În prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2023 s-au înscris peste 130.500 de candidați (dintre aceștia, peste 16.000 de candidați provin din promoțiile anterioare), conform Ministerului Educației.
La prima probă scrisă de la BAC 2023 au participat 118.384 de candidaţi, adică 97,6% din totalul celor înscrişi.
Conform Ministerului Educației, 28 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă luni, la proba la Limba română a examenului de bacalaureat 2023, care se va încheia miercuri, cu proba profilului.