Bacalaureat 2019: Elevii se pot înscrie de astăzi la prima sesiune a examenului / Modele de subiecte
Bacalaureat 2019. Elevii de clasa a XII-a se pot înscrie începând de astăzi la sesiunea din vară a bacalaureatului. Probele de competențe lingvistice încep luni 3 iunie, iar probele scrise au loc în luna iulie. Ministerul Educației a publicat modele de subiecte pentru bacalaureat pentru fiecare disciplină în parte la subiecte.edu.ro.
Prima probă scrisă este cea la Limba și literatura română și are loc pe 1 iulie. Elevii vor primi subiecte în funcție de profilul studiat, pentru real și pentru uman.
Descarcă de aici model de subiecte pentru limba română -profil real – Bac 2019
Descarcă de aici barem model de subiecte- română- profil real
Descarcă de aici model de subiecte pentru limba română -profil uman – Bac 2019
Descarcă de aici barem model de subiecte- română- profil uman
Elevii de clasa a XII-a se pot înscrie la examen până vineri, 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.
Calendar Bacalaureat 2019– evaluarea competenţelor:
- 3 iunie – evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
- 4 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie)
- 7, 10 și 11 iunie – evaluarea competențelor digitale (proba D)
- 12 – 13 iunie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C)
Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.
Calendar Bacalaureat 2019 – probe scrise:
- 1 iulie- Limba si literatura română – Ea)
- 2 iulie- Limba si literatura maternă – Eb)
- 3 iulie- proba obligatorie a profilului- Ec) – Matematică sau Istorie
- 4 iulie- proba la alegere a profilului și specializării – Ed)
- 8 iulie- afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00).
- 9 – 12 iulie – vor fi soluționate contestațiile
- 13 iulie – afișarea rezultatelor finale
MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!