Bacalaureat 2021. Consiliul Național al Elevilor critică lipsa unei sesiuni speciale a bacalaureatului: Un număr considerabil de absolvenți de liceu ar pierde șansa la facultate
Consiliul Național al Elevilor critică decizia ca anul acesta, spre deosebire de 2020, să nu existe o sesiune specială a examenului de bacalaureat pentru elevii care, din cauza Covid-19, se află internați sau izolați la data stabilită pentru bacalaureat, afirmând ca mulți elevi vor rata astfel șansa unui loc la facultate.
„Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asupra faptului că, în cazul în care se va proceda la anularea sesiunii speciale, din luna iulie, a examenului de Bacalaureat, un număr considerabil de absolvenți de liceu ar pierde șansa ocupării unui loc în cadrul facultăților din întreaga țară, ținând cont de faptul că majoritatea acestor locuri se ocupă înainte de sesiunea de admitere din luna septembrie. Din aceste motive, solicităm ferm Ministerului Educației revenirea asupra acestei decizii și organizarea, la două săptămâni după organizarea probelor de Bacalaureat, a unei sesiuni speciale, destinate exclusiv celor care, din cauza îmbolnăvirii cu virusul COVID-19/carantinării, nu au putut participa la data stabilită inițial,” spun aceștia în comunicat.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat joi, răspunzând unei întrebări din partea presei, că nu va exista o sesiune specială de bacalaureat, întrucât există o a doua șansă în sesiunea oficială din toamnă, iar sesiune specială va exista doar la evaluarea națională, pentru elevii de clasa a opta.
„Elevii care susțin examenul de Bacalaureat au o a doua șansă în sesiunea din toamnă. Am considerat că este echitabil să aibă și elevii care susțin Evaluarea Națională o a doua șansă”, a precizat Cîmpeanu, răspunzând unei întrebări în acest sens.
„Decizia Ministerului Educației de a anula sesiunea specială a examenului de Bacalaureat, destinată elevilor infectați cu COVID-19/aflați în carantină este surprinzătoare și nejustificată, în contextul în care aproape 5% dintre noile cazuri de infectare cu virusul Sars-Cov-2 sunt identificate în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, conform datelor CNSCBT. Din acest motiv, considerăm că este imperios ca Ministerul Educației să organizeze o a doua sesiune a examenului de Bacalaureat în vară, dedicată elevilor care nu au putut participa la prima, din motive medicale (COVID-19). În caz contrar, peste 100 de mii de elevi care susțin examenul de Bacalaureat în vară vor fi puși în situația de a-și amâna studiile din cauza unor situații independente de voința lor”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, citat în comunicat.
- În 2020 a fost organizată o sesiune specială atât pentru Bacalaureat, la începutul lunii iulie, la care au fost înscriși 141 de elevi, cât și pentru Evaluarea Națională, la finalul lunii iunie, la care au participat aproximativ 200 de elevi.
Cîmpeanu a declarat totodată joi că până în prezent s-au vaccinat anti-COVID 45.000 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.
„Până prezent – vă pot da în premieră aceste date – deja avem peste 10.000 de tineri de vârsta de 16 ani vaccinaţi; de 17 ani avem 14.000 şi de 18 ani avem 21.000. Deci, sunt elevi toţi aceştia, sunt cazuri în care au fost iniţiative locale, susţinute de DSP, de inspectorate, de şcoli. Iată că fiind autorizat (vaccinul, n.r.) peste 16 ani, avem peste 40.000 de tineri de această vârstă care s-au vaccinat deja şi este un exemplu foarte bun, pe care ţin să îl apreciez public”, a arătat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, citează Agerpres.