Sari direct la conținut

Bacalaureat – sesiunea de toamnă: Marţi – proba obligatorie a profilului

HotNews.ro
Calendarul sesiunii august-septembrie a examenului de Bacalaureat 2020, Foto: Ministerul Educatiei
Calendarul sesiunii august-septembrie a examenului de Bacalaureat 2020, Foto: Ministerul Educatiei

Cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat continuă marţi cu proba obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, notează Agerpres.

Probele scrise încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a început luni, cu proba la Limba şi literatura română.

Miercuri va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării – E.d).

Absolvenţii de liceu din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba scrisă la Limba şi literatura maternă – proba E.b).

La această sesiune a Bacalaureatului s-au înscris peste 42.700 de candidaţi. Din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidaţi provin din promoţia 2019 – 2020, iar aproximativ 17.800 sunt din promoţiile anterioare.

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de Bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/ recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil, potrivit metodologiei specifice, potrivit MEC.

Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12,00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 – 20,00.

Ministerul Educaţiei precizează că, la fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi comunicate în data de 5 septembrie.

Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a examenului.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro