Sari direct la conținut

Baconschi şi Papahagi, petiție oficială către BOR: Frumos ar fi să sărbătorim Paștele împreună, ortodocşi, catolici şi protestanţi

HotNews.ro
Adrian Papahagi și Teodor Baconschi, Foto: Agerpres
Adrian Papahagi și Teodor Baconschi, Foto: Agerpres

Scriitorul Teodor Baconschi şi profesorul Adrian Papahagi au adresat o scrisoare deschisă Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Adunării Naţionale Bisericeşti în care solicită BOR „să se implice cu energie şi convingere în dialogul panortodox şi interconfesional” pe tema celebrării Învierii Domnului la aceeaşi dată, relatează Agerpres.

Într-o petiţie online, iniţiatorii precizează că „Primul Sinod Ecumenic, reunit la Niceea în anul 325, una din pietrele de temelie ale Ortodoxiei, a stabilit ca Biserica Lui Hristos, una, universală şi apostolică, să celebreze Învierea Domnului într-o zi de duminică, aceeaşi pentru toţi. Din epoca domniei lui Carol cel Mare în Apusul Europei până în secolul al XVI-lea, aşadar şi după regretabila schismă, creştinătatea s-a învrednicit să celebreze Paştele, an de an, împreună”.

„Din nefericire, probleme astronomice, complicaţii computistice şi reaşezări de calendare civile şi ecleziastice, pe care nu le detaliem aici, au făcut ca astăzi creştinătatea să nu mai sărbătorească în aceeaşi zi Învierea Domnului. Atât lumea apuseană, cât şi cea răsăriteană s-au încurcat în calcule, greşite sau incoerente şi de o parte, şi de alta. Decalaje de calendar există între Orientul ortodox şi Occidentul catolic sau protestant, şi chiar în interiorul lumii ortodoxe, astfel că Bisericile ortodoxe din Rusia şi Serbia, de pildă, sărbătoresc chiar şi Naşterea Domnului în alt moment decât majoritatea creştinilor, după calendarul iulian neîndreptat (stabilit de Iulius Caesar înainte de Naşterea Domnului). (…) Conştiinţa nevoii de a unifica data la care sărbătorim Învierea Domnului a existat mereu în interiorul Ortodoxiei. (…) Din nefericire, concordia nu a durat, iar astăzi Bisericile Ortodoxe autocefale funcţionează după calendare diferite”, arată ei.

„Afectează viaţa oamenilor şi creează dezbinare sau probleme”

Iniţiatorii petiţiei spun că „dificultatea de a sincroniza calendarul se poate face doar prin dialog interconfesional şi intraortodox”.

„Din fericire, celebrarea Paştelui la date diferite nu ridică probleme dogmatice, fiindcă toţi creştinii mărturisesc identic Învierea Domnului; din nefericire, ea afectează însă viaţa oamenilor şi creează dezbinare sau probleme. Ca laici, nu putem fi indiferenţi la aceste aspecte. În zonele multietnice din România, calendarele şcolare şi zilele libere legale sunt bulversate. Numeroase familii mixte (în care soţii au confesiuni diferite), milioane de români ortodocşi trăitori în ţări de tradiţie catolică şi protestantă, numeroşi cetăţeni români de confesiuni diferite nu pot să sărbătorească împreună, în aceeaşi duminică, Învierea Mântuitorului, din cauză că, de sute de ani, Bisericile nu s-au învrednicit să se pună de acord, perpetuând acest decalaj nejustificat”, subliniază Baconschi şi Papahagi.

„Măcar din 2025, când se vor împlini 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea”

Cei doi precizează că, „celebrând laolaltă Învierea Domnului, am face un pas important spre mult mai complicata reîntregire a Bisericii Lui Hristos, care comportă probleme dogmatice dificile”.

„Frumos ar fi să sărbătorim Învierea Domnului împreună, ortodocşi, catolici şi protestanţi, măcar începând din 2025, când se vor împlini 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Suntem conştienţi că există în prezent eforturi reale, la nivelul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, al altor Patriarhii ortodoxe, şi al Bisericii Romano-Catolice, pentru a unifica data sărbătorii pascale. Atingerea acestui obiectiv ar dobândi şi un impact pastoral şi misionar coerent, într-o lume creştină aflată sub presiunea deseori agresivă a secularismului. (…) Ştim că problema pascaliei nu poate fi rezolvată doar prin voinţa unilaterală a Bisericii Ortodoxe Române, deşi aceasta este tradiţional deschisă spre dialog. Vă solicităm însă ca Biserica Ortodoxă Română să se implice cu energie şi convingere în dialogul panortodox şi interconfesional pe această temă, spre a convinge şi Bisericile Ortodoxe surori să adopte duhul unităţii şi să sprijine iniţiativele Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol”, afirmă iniţiatorii.

***

Printre cei care au mai semnat petiţia online se numără scriitoarea Ana Blandiana (preşedinta Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei), profesorul Andrei Pleşu (preşedintele Fundaţiei New Europe), profesorul Daniel David (rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj), scriitoarea Monica Pillat, criticul literar Alex Ştefănescu, profesorul Radu Carp, cercetătoarea Daniela Dumbravă (Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române).

Teodor Baconschi și Adrian Papahagi au anunțat încă de acum două săptămâni că vor să inițieze „un amplu demers național” prin care să ceară BOR să calculeze data Paștelui pe calendarul gregorian, adică odată cu catolicii și protestanții.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro